Furtuna: Simbol și semnificație

 În tradiția mitologică și simbolică, furtuna reprezintă o manifestare puternică a zeilor și voinței lor. Forța distructivă a vântului furtunii (de exemplu, cea a zeului japonez Susano-o ori cea a zeului mayaș Huracan (sursă a cuvântului "uragan")) a condus la ritualuri speciale de înduplecare, mulțumire a zeilor. 

Furtunile, însă, oferă adesea ploaia dorită de agricultori, ceea ce le-a făcut personificarea unor personaje ambivalente, de exemplu, zeul babilonian al furtunii Adad (în siriană, Hadade), numit și "Domnul Belșugului", fiindcă era responsabil de fertilizarea pământului.   

                                     

Zeii furtunii au fost frecvent identici cu cei asociați cu tunetul și fulgerul. Spiritele furtunii "marut" din India străveche, tovarăși ai zeului Indra, loveau "fortăreața" norilor cu topoarele lor de luptă astfel încât să facă ploaia să cadă peste pământ. 

În tradiția germanică, vântul furtunii era adeseori văzut ca hoardă lui Wotan, o armata fantomatică care, mai târziu, se credea că se abătea asupra sufletelor lipsite de pietate pentru a le tulbură odihna din sabat. 

În Alpi, făina și firimiturile de pâine erau de multe ori împrăștiate în vântul furtunii, pentru a-l liniști (o practică condamnată de inchiziție ca o venerare a diavolului). 

În perioada barocă, furtunile erau asemănate loviturilor sorții, necazurilor inerente vieții de pe pământ. "Când suflă vântul furtunii și tunetul dărâmă, / Porumbelul se ascunde în găurile stâncii. / La fel, creștinii, în dezlănțuirea acestei lumi, / În râurile Lui își găsesc un adăpost sigur" (W. H. Hohberg). 

Ploaia: Simbol și semnificație