30 mai: Sfântul Cuvios Varlaam

 Sfântul Cuvios Varlaam este cinstit anual, împreună cu Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorul, în ziua de 30 mai.   În vremea lui Constantin cel Mare, în India trăia un rege păgân, pe nume Abener, care avea un singur fiu, Ioasaf. La nașterea prințului, au fost chemați astrologi și înțelepți pentru a profeți viitorul lui Ioasaf ca rege. Cu toțîi au spus că va fi un rege înțelept și puternic. 


Însă, numai unul din ei a prezis că prințul va deveni creștin și va renunța la tronul său. Furios, regele a poruncit ca toți creștinii să fie omorâți sau alungați din regatul său, și a dus prințul într-un castel bine păzit, astfel încât să fie ferit de orice influență creștină.    

                                

30 mai: Sfântul Cuvios Varlaam

Ioasif a trăit primii 20 de ani din viață să închis în acel castel. În această perioadă a fost învățat întru înțelepciune și arta războiului. Regele își vizita adeseori fiul și era satisfăcut că se dezvoltă într-un tânăr instruit și puternic. În cele din urmă, convins că profeția fusese falsă, Abener a fost de acord ca prințul să-și vadă viitorul regat. Impresia pe care a avut-o Ioasaf a fost derutantă. Lumea era, cu adevărat un loc foarte frumos, dar păcatele, durerile și chiar moartea oamenilor îi diminuau frumusețea în ochii prințului, și îl făceau să aibă îndoieli. Fără a mai fi mulțumit de luxul din palat, s-a străduit să caute o viață de împlinire a sufletului, spre deosebire de cea care-l aștepta după succesiunea lui la tron. 


Potrivit relatărilor despre viețile lui Varlaam și Ioasaf, "în acea vreme trăia un călugăr înțelept, care îl slăvea pe Dumnezeu atât prin traiul său, cât și prin gura sa, și care trecuse prin instruirea monahală. De unde venea și care îi era familia, nu se poate spune; însă își făcuse sălaș în deșertul de pe pământul Sennar, și "atinsese perfecțiunea" în starea sa de slavă. Numele acestui om bătrân era Varlaam. Apoi, el fost cel care, aflând de fiul regelui printr-o revelație, a plecat din sălbăticie către locul în care locuiau oamenii. Schimbându-și straiul monahal cu haine de mirean, și îmbarcandu-se pe o corabie, a mers la regatul din India. Acolo, sub deghizarea unui negustor, și-a făcut cale spre orașul în care se afla palatul fiului regelui.  A rămas câteva zile în oraș, făcând cercetări despre prinț și oamenii din preajma sa. 


Apoi, pretinzând că este un neguțător aducând o "perlă a marelui prinț", a fost în stare să intre în palat. Varlaam i-a vorbit tânărului despre credința creștină ortodoxă. Prințul a fost pătruns de cuvintele lui, a devenit devotat creștinismului și a cerut să fie botezat. În lunile următoare au fost convertiți toți cei din jurul lui, inclusiv regele Abener care, apoi, a devenit sihastru. 


Sfântul Varlaam s-a retras iarăși într-un trai de tăcere, ascetism și rugăciune. Abener a murit, și Ioasaf a devenit rege. Nu a fost mulțumit de acest rang și a dus dorul părintelui său spiritual. În cele din urmă, a cedat regatul rudelor sale și a plecat în deșert în căutarea Sfântului Varlaam, purtând cămașa din păr dată lui de acesta. A rătăcit doi ani prin sălbăticie, trecând prin pericole și ispite și, până la urmă, l-a aflat pe Varlaam într-o peșteră, lucrând în tăcere. Sfântul și Ioasaf au început să se străduiască împreună. 


29 mai: Sfântul Sfințit Mucenic Olivian


Când s-a apropiat moartea Sfântului Varlaam, el a slujit liturghia divină, a primit Sfintele Taine, l-a împărtășit pe Ioasaf și, după aceea, a plecat la Domnul. Sfântul Varlaam a trăit în sălbăticie 70 de ani de-a lungul vieții sale de 100 de ani. După moartea părintelui său spiritual, Ioasaf a rămas în peșteră și și-a continuat eforturile ascetice. A locuit în pustiu 35 de ani și a adormit întru Domnul la vârsta de 60 de ani. 


30 mai: Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorul


30 mai: Sfântul Cuvios Varlaam 30 mai: Sfântul Cuvios Varlaam Reviewed by Diana Popescu on mai 29, 2025 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.