Filosofia lui Alexandru din Afrodisia

 Alexandru din Afrodisia (Aphrodisias), care dădea învățături în anii 200 d.Hr., a fost recunoscut timp de secole ca cel mai autentic exponent al filosofiei lui Aristotel. Influența lui a fost, probabil, cea mai de durată în dezvoltarea teoriei universalilor, întrucât a accentuat anumite elemente ale lui Aristotel, nu întotdeauna expuse fără ambiguitate. 

Textele sale s-au centrat pe prioritatea absolută a substanței particulare și existența Universalilor numai ca și concepte sau "acte ale intelectului". Forma a fost ceea ce făcea această materie ceea ce era, dar era accidental dacă formă era universală în sens generic. Alexandru nu observa că o clasă cu un singur membru, ca în cazul soarelui, este și ea o clasa. Ceea ce era formă pentru el rămâne neclar.    

          

Cea mai vestită doctrina a sa este cea despre suflet și intelect. Facultatea intelectuală a unei ființe umane poate există în trei condiții, descrise ca trei intelecte:

- 1 - Intelectul "material" ("intellectus posibilis"), care nu este nimic altceva decât numai potențialul corpului de a dezvolta rațiune (cazul copiilor).

- 2 - Intelectul "comun" ("intellectus în habitu"), care este în posesia conceptelor (sau este identic cu acestea), care sunt universaluri câștigate prin experiența simțurilor (condiția adulților). 

- 3 - Intelectul "activ" ("intellectus agens"), care constă din exercitarea gândurilor care pornesc din "intellectus în habitu", și este astfel intelectul care este conștient de sine însuși. 

Ceea ce este distinctiv la Alexandru din Afrodisia este identificarea pe care o face, sau pare să o facă, a intelectului "activ" cu intelectul despre care Aristotel spunea că intră în corp "din afară" și cu intelectul gândind veșnic la el însuși, despre care Aristotel spunea că era Dumnezeu. Intelectul activ era, desigur, cea mai înaltă parte sau funcțiune a sufletului dar, deoarece numai intelectul "activ", ca "formă separată", putea există fără materie, rezulta că nu există nemurire individuală pentru ființele umane. Relația exactă a intelectului "activ" cu sufletul sau intelectul individual este obscură  la Alexandru. El nu descrie un intelect activ acționând direct ca o cauză eficientă ori chiar formală asupra intelectului pasiv, comun, ci, sugerează, mai degrabă, relația cvasilogică care a fost fundamentală pentru neoplatonism, și care făcea exemplul mai puțin apropiat de perfecțiune a unui tip să cuprindă existența perfecțiunii. Astfel, nu era întru totul sigur dacă gândirea însăși mergea spre calea nemuririi.    

În secolul al XV-lea, filosofi italieni cunoscuți ca "alexandriști" au apărat această versiune a psihologiei lui Aristotel față atât de versiunea lui Averroes, cât și față de versiunea ortodoxă teologică a lui Themistius și  Toma de Aquino. 

În alte subiecte, îl descoperim pe Alexandru din Afrodisia mai puțin original, însă atacând frecvent doctrina stoică, notabil în ale sale cărți "Despre soartă și amestec". Dar, înțelegerea exactă a lui este afectată de dificultatea de a ști cât de mult ne putem încrede în scrierile atribuite lui. Comentariile sale despre cărțile E (VI) până la N (XIV) ale "Metafizicii" lui Aristotel și părți ale cărții II a lucrării proprii "De Anima" nu aparțin probabil lui Alexandru. Cea de-a doua include secțiunea "Despre intelect", care a influențat major filosofi mai târzii greci, arabi și medievali. 

Biografia lui Aristotel | Viața și filosofia