11 iunie: Ziua porumbului fiert sau copt

Pe 11 iunie se sărbătorește ziua știuletelui fiert ori copt, al celui fraged porumb tocmai bun de pus în apă fiartă sau pe un grătar!

Originar din America de Nord, cultivat se pare mai întâi prin Mexic, porumbul s-a răspândit pe tot globul grație exploratorilor sosiți în Lumea Nouă în secolele al XV-lea și al XVI-lea, devenit curând foarte popular.

Oricum, atunci când este relativ crud, conține încă lăptișor în boabele sale, porumbul abia ne ne așteaptă să-l fierbem și/sau să îl frigem, constituind o delicatesă în zilele de vară.             
11 iunie: Ziua porumbului fiert sau copt

Pentru a-i păstra dulceața, este indicat să fie pregătit la cât mai puțin timp după ce a fost cules. În plus, pentru a fi cât mai aromat, mai gustos și a nu se usca, se recomandă să fie fiert într-un timp cât mai scurt, eventual presărând nițel zahăr în apa sa (dar nu și sare, fiindcă aceasta îl poate întări!).

Desigur, există și posibilitatea de a coace porumbul, direct pe jar (versiunea cea mai savuroasă), dar și în cuptor, dacă nu avem cum să apelăm la un grătar.

Eu am fost astăzi în piață, și în anul ăsta (2020) nu am găsit decât "producători" de porumb din Grecia sau Egipt, care vindeau știuleți (micuți) cu 4-6 lei bucata. În acest caz, poți amâna celebrarea zilei porumbului fiert ori copt cu cât de multe zile crezi de cuviință după dată de 11 iunie! Eu am amânat-o deja, pe termen nelimitat!

10 iunie: Ziua ceaiului rece
11 iunie: Ziua porumbului fiert sau copt 11 iunie: Ziua porumbului fiert sau copt Reviewed by Diana Popescu on iunie 10, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.