Sulful și mercurul : Simbol și semnificație

 Sulful și mercurul au fost elemente desemnate în limbajul simbolic al alchimiei ca fiind "esențe" primare, unul din ele "arzând", și celălalt fiind "volatil". 

Se credea că toată materia era compusă din cei doi termeni ai acestei dualități (combinați în proporții variate și în grade diferite de puritate).     

                                   

Când alchimistul înțelegea literal ce presupunea preschimbarea metalului obișnuit în aur, această transformare era, chipurile, îndeplinită printr-o mai mare purificare a sulfului și a mercurului și de creșterea proporției mercurului ("spiritual") în uniunea celor două elemente.

Paracelsus (1493 - 1541) sau alchimistul neconfirmat istoric Basilius Valentinus ar fi adăugat "sol" ("sare") ca al treilea "element" al creării "pietrei filosofale", unul asociat cu "tangibilitatea" materiei: când lemnul arde, flăcările vin din sulf, mercurul ia forma fumului, iar "sarea" este lăsată în urmă sub formă cenușii. 

Această versiune de interpretare a materiei nu este, totuși, cu mult diferită de ceea ce pretinde știința modernă, într-o teorie a fizicienilor atomiști, în care componentele "elementare" sunt protoni, electroni și neutroni. 

Versiunea alchimistă a fost abandonată abia în epoca modernă, când s-a descoperit că realul element sulf nu apare în metale care au fost întru totul purificate. 

Piatra filosofală: Istorie, legendă, simbol și semnificație