Privighetoarea: Simbol și semnificație

 Privighetoarea (în limbajul vechi, filomelă) a fost văzută în antichitate ca o mamă tânguitoare, plângând după copii săi și strigând "Itys" ("Metamorfozele" lui Ovidiu). De asemeni, privighetoarea a simbolizat felul uman de a da expresie unui adevărat limbaj melodios. Poețîi se refereau la această pasăre ca fiind discipolii săi. 

Întrucât păsările părinți își învățau puii să cânte, privighetoarea a devenit o referință alegorică la abilitatea pedagogică. În medicina populară, carnea păsării era recomandată pentru cei care păreau să aibă nevoie de un somn îndelungat. Inima sa, în special, era mâncată pentru a infrumuțesa vocea sau a îmbunătăți abilitățile retorice ale cuiva.  

                                           

Încă din timpurile antice, oamenii bogați au tins să se înfrupte din privighetori (mai ales din limbile lor), pur și simplu, din curiozitate. 

În Europa și Asia, privighetoarea a fost prețuită pentru dulceața cantarii sale care, în general, era considerată a fi de bun augur. Cu toate astea, în unele regiuni, cântecul său era interpretat ca un strigat de ajutor al unui suflet sărman din purgatoriu ori ca o avertizare tânguitoare a unei morți iminente. Creștinii îl gândeau adeseori ca o tânjire după paradis. 

În antologia "Des Knaben Wunderhom" (1805) a lui Arnim sin Bretano, s-a scris: "O, privighetoare, aud cântecul tău și, în piept, inima mea tinde să explodeze". 

"Legenda aurea" a lui Jacobus de Voragine conține o parabolă în secțiunea intitulată "Despre Sfinții Barlaam și Josaphat". În aceasta, un vânător eliberează o privighetoare pe care o capturase. Apoi, pasărea i-a strigat din înălțimea cerului, "O mare comoară s-a strecurat printre degetele tale; în măruntaiele mele se află o perla mai mare decât un ou de struț". Vânătorul a încercat să ademenească pasărea să se întoarcă la el, dar aceasta nu a făcut decât să-l ia în bătaie de joc pentru credulitatea lui: "Chiar ai crezut că am în mine o perlă, mai mare decât un ou de struț? De ce? Nici eu nu sunt atât de mare! Ești precum nebunii care-și pun credința în idoli ciopliți. Ei venerează ceea ce au făcut și au numai lucruri care cred că îi apară, pe care, de fapt, ei înșiși trebuie să le apere". 

În antologia medievală "Gesta Romanorum" (circa 1300), privighetoarea este conectată, similar, cu o bijuterie. Un cavaler întemnițat pentru o fărădelege este consolat de cântecul unei privighetori care-l vizitează în închisoare. El hrănește pasărea cu farimituri, iar aceasta zboară de acolo și revine cu un giuvaer în pliscul său. "Când cavalerul a văzut piatra prețioasă, a fost copleșit de uimire. A luat-o rapid de la pasăre, și și-a pus-o pe lanțurile sale din fier, iar acestea au căzut de pe dânsul". Pietra prețioasă i-a permis permite, totodată, să deschidă ușile temniței și să evadeze. Morala simbolică ori spirituală a acestei povești nu este precizată, dar pare să implice recunoștiința păsării: faptele de bunătate vor fi întotdeauna recompensate!

Privighetoarea și trandafirul: Poveste de Oscar Wilde