Biografia lui Eugen Ionescu | Viața și opera

 Eugen Ionescu / Eugène Ionesco (născut pe 26 noiembrie 1909 la Slatina, România, decedat pe 28 martie 1994 la Paris, Franța) a fost un dramaturg în limba franceză a cărui "antipiesă" de teatru într-un singur act, "Cântăreața cheală" (1949), a inspirat o revoluție în tehnica dramatică și a ajutat la inaugurarea "teatrului absurdului". Ales în Academia Franceză în 1970, Eugen Ionescu rămâne printre cei mai importanți dramaturgi din secolul XX.

Eugen Ionescu a fost luat de mic copil în Franța, dar a revenit în România în 1925. După ce a obținut o diplomă universitară în limba franceză la Universitatea din București, a luat un doctorat la Paris (1939), unde, după 1945, și-a stabilit reședința. Pe când lucra ca și corector, s-a hotărât să învețe limba engleză. Locuri comune, formale, stilizate în schițele lui au inspirat catalogul magistral al platitudinilor care constitue "Cântăreața cheală". În cea mai vestită scenă a piesei, doi străini (care schimbă între ei banalități despre vreme, unde trăiesc și cât de mulți copii au) dau peste descoperirea uluitoare că sunt, de fapt, soț și soție. Este un exemplu strălucit al temelor recurente ale lui Eugen Ionescu ale auto-înstrăinării și dificultate a comunicării.  

                              

Într-o succesiune rapidă, Ionescu a creat un număr de scrieri, toate dezvoltând ideile "anti-logice" din "Cântăreața cheală". Acestea au inclus scrieri scurte și violent iraționale, precum și un șir de piese într-un act mai elaborate, în care au început să-și facă apariția multe din temele sale mai tarziii, cum ar fi teama și oroarea față de moarte. 

Printre acestea, "Lecția" (1951), "Scaunele" (1952) și "Noul locatar" (1955) sunt succese notabile. În "Lecția", un profesor timid folosește înțelesul pe care-l atribuie cuvintelor pentru a-și stabili o dominare tiranică asupra unei pasionate tinere eleve. În "Scaunele", un cuplu în vârstă așteaptă sosirea unei audiențe pentru a recepta ultimul mesaj către posteritate al bătrânului, dar pe scenă se acumulează numai scaune goale, fără a apare vreo cineva dornic să-i audă mesajul. Fiind încrezători că mesajul lui va fi transcris de un orator pe care-l angajase, bătrânul și soția sa concep o dublă sinucidere. Oratorul se dovedește a fi afectat afazie,  totuși, și poate da glas numai unor borboloseli. 

În contrast cu aceste lucrări mai scurte, Eugen Ionescu a reușit numai cu dificultate să stăpânească tehnica unor piese de teatru de lungime deplină: "Amedeu sau scapi de el cu greu"(1954), "Ucigaș fără simbrie" (1957) și "Rinocerii) (1959).  Unitatea sa dramatică a fost atinsă cu "Regele moare" (1962). Acest succes a fost urmat de "Pietonul văzduhului" (1963). Însă, piesa "Setea și foamea" a revenit la un tip mai fragmentat de construcție dramatică. În următorul deceniu, a scris "Jocul de-a măcelul" (1970), "Macbett", a repovestire a "Macbeth" a lui Shakespeare, și "Ce formidabilă harababură" (1973). "Rinocerii", o piesă despre totalitarism și spiritul de turmă rămâne cea mai populară operă a lui Ionescu. Vezi și articolul Rinocerii lui Eugen Ionescu

Relizările lui Eugen Ionescu constau din popularizarea unei largi varietăți de tehnici nereprezentaționale și suprarealiste, și în facerea lor ca acceptabile audiențelor condiționate de convenția naturalistă din teatru. Farsele sale tragico-comice dramatizează absurditatea vieții burgheze, lipsa de semnificație a convențiilor sociale și natura fără valoare și mecanică a civilizației moderne. Piesele lui de teatru construiesc situații bizar ilogice sau fantastice, folosind tehnici precum multiplicarea umoristică a obiectelor de pe scenă până când acestea copleșesc actorii. Clișeele și maximele anoste ale conversațiilor politicoase ies la suprafață în contexte improbabile și nepotrivite pentru a expune inutilitatea unei părți a comunicării umane. Lucrările mai târzii ale lui Eugen Ionescu arată o mai mică orientare către paradoxul intelectual spiritual și o mai mare focalizare spre vise, viziuni și explorarea subconștientului. 

Biografia lui Gabriel Garcia Marquez | Viața și opera