Biografia reginei Victoria | Viața și faptele

 Regina Victoria a fost monarh al Marii Britanii și Irlandei din 1837 până la moartea sa, în 1901. A devenit împărăteasă a Indiei în 1877. După regina Elisabeta a II-a, Victoria a fost al doilea monarh ca durată a domniei din Britania. 

În vremea reginei Victoria au avut loc o mare expansiune culturala, avansuri în industrie, știință și comunicare, construirea de căi ferate și poduri. 

Viața timpurie a reginei Victoria

Regina Victoria s-a născut ca Alexandrina Victoria pe 24 mai 1819. Tatăl său a murit când ea avea numai opt luni. Mama sa a avut o influență dominatoare în viața ei. Ca și copilă, se spune că a avut o inimă caldă și a fost vioaie. 

                                      

           

În pofida temperamentului său activ, Victoria a fost mică de statură, având o înălțime de doar 1,5 metri. Mai târziu în viață, a crescut în greutate, talia sa ajungând să măsoare 127 de centimetri. 

Părinții și sora vitregă

Regina Victoria a fost singurul copil al lui Edward, duce de Kent, care fusese al patrulea fiu al regelui George III. Mama ei a fost Victoria Saxe-Saalfield-Coburg, soră a lui Leopold, regele Belgiei. 

Regina Victoria a avut o soră vitregă, cu 12 ani mai mare, prințesa Feodora, din prima căsătorie a mamei sale cu Emich Carl, prinț de Leiningen. Când Feodora avea șase ani, tatăl său a murit. Mama ei s-a recăsătorit cu tatăl Victoriei, ducele de Kent, și s-a mutat rapid din Germania în Anglia, pentru a da naștere viitoarei regine a Angliei. 

Ascensiunea la tron a reginei Victoria

La naștere, Victoria a fost a cincea ca moștenitoare a tronului. Totuși, după decesul tatălui său, în 1820, Victoria a devenit cea dintâi, deoarece unchii săi supraviețuitori (care erau înaintea sa la succesiune) nu au avut moștenitori. Când regele William IV a murit, în iunie 1837, Victoria, în vârstă de 18 ani, a devenit regină. 

Lordul Melbourne, cel dintâi prim ministru al reginei Victoria

Lordul Melbourne a fost cel dintâi prim ministru al Victoriei în 1834 și, din nou, între 1835 și 1841. Când a preluat coroana, în 1837, Melbourne a învățat-o pe Victoria complexitatea de a fi monarh constituțional. El a acționat ca sfătuitor politic al reginei și confident al ei în anii timpurii ai domniei sale. 

În anul 1840, când Marea Britanie purta războaie cu Afganistan și China, și se confrunta cu o mișcare a clasei muncitoare, Melbourne a sprijinit munca reginei cu un guvern necooperativ, și i-a sugerat să lase soțului ei, Albert frâiele responsabilităților de stat. 

Domnia reginei Victoria

Victoria a rămas pe tron de la vârsta de 18 ani, din 20 iunie 1837, până la decesul său, la vârsta de 81 de ani, pe 22 ianuarie 1901. Sub domnia sa, Marea Britanie a trecut printr-o dezvoltare fără precedent în industrie, construirea de căi ferate, poduri, canalizări subterane și rețele de distribuție a electricitățîi în mare parte a imperiului. Au existat șapte atentate de asasinare a reginei Victoria între 1840 și 1882. 

Totodată, în vremea reginei s-au înregistrat progreze în știință (teoria evoluției a lui Charles Darwin) și tehnologie (telegraful și presă populară), cu un vast număr de invențîi, extinderea de mari orașe că Manchester, Leeds și Birmingham, creșterea alfabetizării și s-au executat mari lucrări civice, fondate adeseori de filantropi industriali. 

În decursul domniei reginei Victoria, Marea Britanie și-a mărit suprafața și influența, dublându-și teritoriile și cuprinzând Canada, Australia, India și variate posesiuni în Africa și Pacificul de Sud. Regina a fost emblematică pentru timpul său, fiind o suporteră entuziastă a Imperiului Britanic care s-a întins pe glob și a câștigat adagiul "Soarele nu apune niciodată în Imperiul Britanic". 

În variate puncte ale domniei sale, Victoria a exercitat o oarecare influență asupra politicii externe, exprimându-și preferințe, dar fără a presa dincolo de limitele impuse constituțional. În acel timp, Imperiul Britanic a avut numai câteva războaie, dovedindu-și autoritatea asupra unor teritorii străine. 

Unii dintre factorii majori care au ajutat Britania să evite probleme în Europa a fost căsătoriile copiilor Victoriei. Fie indirect, fie prin căsătorii, Victoria a fost asociată cu case regale ale aproape fiecărei puteri majore europene. Deși constituția îi nega puterile în politica externă, și-a condus familia cu o mână de fier, ceea ce a sprijinit Marea Britanie să rămână deoparte de intrigile politice europene. 

De-a lungul domniei reginei Victoria, climatul politic din parlamentul britanic a trecut printr-o mare tranziție. Partidul Tory s-a despărțit în două, formându-se partidul liberal și cel conservator, și a început o succesiune de administrații opuse. Victoria a avut un rol crucial ca mediator între primii miniștri care plecau și cei care soseau. 

Deși îl detesta pe prim ministrul liberal William Gladstone, a găsit căi de a lucra cu el chiar și în perioada sa de doliu. A fost, în special, apropiată de prim ministrul conservator Benjamin Disraeli, care a legat monarhia de expansiunea imperiului, ceea ce a ajutat la refacerea opiniei publice favorabile după lunga secluziune a Victoriei ce a urmat morții iubitului ei soț Albert. 

Victoria a continuat să se ocupe de îndatoririle sale până la moartea ei. Menținând tradiția, ea și-a petrecut Crăciunul din anul 1900 la Osborne House, de pe insula Wight, unde starea sa de sănătate s-a degradat rapid până la punctul în care a fost incapabilă să se întoarcă la Londra.  

Viața din Britania din decursul secolului al XIX-lea a fost cunoscută ca epoca victoriană datorită lungii domnii a Victoriei și a amprentei inconfudabile pe care și-a pus-o asupra țării. Strictețea eticii și personalității sale au devenit sinonime cu această epocă. 

Regina Victoria și prințul Albert

În anul 1840, Victoria s-a măritat cu vărul ei, prințul Albert de Saxe-Coburg și Gotha, fiul fratelui mamai sale. Cuplul s-a întâlnit când Victoria avea numai 16 ani, iar unchiul lor, Leopold a sugerat ca cei doi să se căsătorească. Nunta lor a avut loc pe 15 octombrie 1839. 

La început, publicul nu a fost încântat de prințul german și acesta a fost exclus din a deține orice poziție politică oficială. Cu timpul, mariajul lor a fost furtunos, o ciocnire a voințelor dintre două personalități extrem de puternice. 

Totuși, cei doi au fost foarte devotați unul față de celălalt. Prințul Albert a devenit cel mai puternic aliat al Victoriei, ajutând-o să navigheze prin apele tulburi ale politicii. 

După mai mulți ani de suferință din cauza unei afecțiuni a stomacului, prințul a murit din pricina febrei tifoide în 1861, la vârsta de 42 de ani. Victoria a fost devastată și a intrat într-o secluziune de 25 de ani. Pentru tot restul vieții sale a purtat numai veștminte negre. 

Copiii reginei Victoria

Victoria și Albert au avut nouă copii: 

- Prințesa Victoria Adelaide Mary Louise (1840-1901), care s-a căsătorit cu viitorul împărat al Germaniei, Friedrich Wilhelm de Prusia, în 1858. După moartea lui, fiul lor mai vârstnic a devenit Kaiserul Wilhelm II al Germaniei. 

- Prințul Albert Edward Wettin (1841-1910), care și-a succedat mama la coroană ca regele Edward VII, în 1901. 

- Prințesa Alice Maude Mary (1843-1878), a cărei fiică, Alix, s-a măritat cu Nicolai II, ultimul țar al Rusiei. 

- Prințul Alfred Ernest Albert (1844-1900), care s-a însurat cu fiica țarului Alexandru II al Rusiei. Fiica sa mai vârstnică, Marie /Maria, s-a căsătorit cu regele României Ferdinand I.

- Prințesa Louise Caroline Alberta (1848-1939) care a creat un scandal când s-a măritat cu om de rând, John Douglas Sutherland Campbell (mai târziu, Duce de Argy II). 

- Prințul Arthur William Duncan (1853-1884).

- Prințesa Beatrice Mary Victoria (1857-1944). 

Relația cu John Brown

John Brown a fost servitorul scoțian și unul dintre cei mai buni prieteni ai Victoriei. Cu șapte ani mai tânăr și cu mult mai jos ca statut social, a avut cu regina o relație de neconceput pentru acea vreme. El a devenit cunoscut ca "armăsarul reginei" în gospodăria regală și i-a jurat Victoriei o loialitate pe viață. 

Au existat zvonuri că Brown și Victoria ar fi fost iubiți, îndeosebi după moartea lui Albert. Istoricii au studiat atent jurnalele sale (editate de fiica sa, Beatrice) și nu au găsit niciodată vreun indiciu al unei relații amoroase. Este, totuși, clar că ea l-a iubit. Când Brown a murit brusc, în martie 1883, Victoria i-a spus cumnatei sale că el fusese "cea mai bună, mai adevărată inimă care bătuse vreodată". 

Relația cu Abdul Karim

După moartea lui Brown, servitorul Victoriei, Abdul Karim s-a înălțat ca poziție în cercul interior al reginei și a devenit cel mai apropiat confident al ei. Karim a fost fiul unui asistent medical din nordul Indiei și fusese adus în Anglia pentru a servi la Jubileul de Aur al reginei din 1887. A impresionat-o rapid pe Victoria cu gătitul său, iar aceasta i-a cerut să o învețe limba urdu. Victoria l-a scăldat pe Karim cu daruri, titluri și onoruri. 

În scrisori către Karim, regina se referea la ea însăși ca "mama ta iubitoare" și "prietena ta cea mai apropiată". Totuși, istoricii nu cred că cei doi doi au avut o relație fizică. 

Nepotul lui Abdul, Javed Mahmood, a declarat publicației "The Telegraph", în 2010, că ei împărtășeau o relație de mamă și fiu. 

Legătura strânsă dintre Victoria și Karim a fost scandaloasă pentru familia regală. După moartea reginei, familia a pus să fie arse toate scrisorile dintre ei, iar fiica Victoriei, Beatrice, a îndepărtat toate referințele despre Karim din jurnalele reginei. În cele din urmă, Karim a fost dat afară de la reședința Victoriei și a fost trimis înapoi în India. 

Moartea și succesorul Victoriei

Victoria a murit după o lungă perioadă cu o sănătate șubredă, pe 22 ianuarie 1901, la vârsta de 81 de ani. Fiul său, viitorul rege Edward VII, și cel mai vârstnic nepot al ei, împăratul Wilhelm II al Germaniei, au fost prezenți la patul său de moarte. 

Prințul Albert Edward Wettin, cel mai mare fiu al Victoriei, a urmat-o la tronul britanic ca regele Edward VII. 

Biografia Lucreției Borgia | Viața și faptele