Rumi: Bătrânul cântăreț la harpă | Poveste cu tâlc

 Povestea cu tâlc Bătrânul cântăreț la harpă este una din cele mai vestite învățături din Cartea I din Masnavi, a poetului și misticului sufist Jalal al-Din Rumi (din secolul al XIII-lea). Rumi a folosit această parabolă pentru a ilustra slava divină și adevărata pocăînță. Harpistul crezuse că depindea de laudele lumești și de instrumentul său, însă când  și-a îndreptat cu totul arta către Divin într-o totală sărăcie a eului, a primit o răsplată neprețuită, neașteptată.

În vremurile de demult, muzicienii talentați erau cu adevărat o raritate dar, în timpul domniei vestitului calif Omar, un anumit cântăreț virtuoz la harpă își câștigase un mare reputație. Spectatorii săi îi îndrăgeau vocea, sunetul melodios al instrumentului său, prezența sa spectaculoasă și, de aceea, îl plăteau cu generozitate ori de câte ori cânta.    

                         

Rumi: Bătrânul cântăreț la harpă | Poveste cu tâlc

Anii s-au scurs cu repeziciune. Muzicianul a îmbătrânit și vocea lui și-a pierdut timbrul dulce. Oamenii nu l-au mai apreciat și, cu cât încerca mai mult să cânte, cu atât mai mult glasul său aducea cu un răget de măgar. Spectatorii l-au ocolit și, atunci când a ajuns la vârsta de 70 de ani, a devenit sărac și lipsit de vreun angajament. În cele din urmă, a ajuns la capătul răbdării și i s-a adresat lui Dumnezeu:

"Vai, Alah, mi-ai dăruit o viață îndelungată, însă mă simt vinovat! Nu am apreciat niciodată bunătatea Ta și, totuși, Tu nu te-ai întors de la mine și mi-ai asigurat mereu pâinea zilnică. Acum însă, sunt bătrân și slăbit, și nu mai am o voce frumoasă. De fapt, cântarea mea îi revoltă pe oameni până când nu o mai suportă. Îți promit că, începând cu astăzi,  voi cânta numai pentru Tine, și nu pentru oricine altcineva!" A oftat și, dorindu-și singurătate, s-a îndreptat către cimitirul orașului. 

A găsit cimitirul pustiu și a mers prin el în liniște, ocolind mormintele, până când, în fine, a ales un loc pentru a se așeza. Făcându-se cât mai confortabil posibil, a început să cânte la harpă dn toată inima sa. A continuat așa până ce a obosit întru totul și a adormit. A visat că se afla pe o pajiște bogată și că aripile sufletului său s-au deschis complet, purtându-l ușor spre soare. Și-a dorit din străfundul inimii să poată rămâne plutind prin aer pentru totdeauna, însă soarta nu i-a permis asta, deoarece timpul său pe pământ nu se încheiase încă. Chiar în acea clipă, califul Omar era în palatul său și, contrar obiceiului lui, a căzut pradă somnului în mijlocul zilei și a avut un vis în care Dumnezeu l-a instruit după cum urmează: 

"Omar, este vremea să ai grijă de supusul meu special! Îl poți găsi adormit printre morminte. Ia 700 de dinari din fondul public pe care l-ai strâns din partea Mea și dă-i lui drept simbrie. Spune-i să vină la tine pentru mai mulți după ce îi cheltuiește."

Omar s-a trezit brusc, înțelegând urgența din visul său. A alergat repede către cimitir și l-a căutat pe om, dar nu a aflat decât un bătrân adormit lângă un mormânt, cu harpă alături de el. La început, nu a fost convins că acesta putea fi un supus special al lui Dumnezeu, așa că și-a continuat căutarea, însă fără succes. Până la urmă, a conchis că acel cântăreț la harpă era omul pe care fusese trimis să-l găsească. Nevrând să deranjeze bătrânul, întrucât părea să fie foarte liniștit, Omar s-a așezat în tăcere lângă acesta, însă, dintr-o dată, a strănutat. Bătrânul s-a deșteptat înfricoșat și a observat persoana regală care ședea aproape de el. Cu inima la gură, a început să-l roage pe Dumnezeu să-l salveze de ceea ce credea el a fi Îngerul Morțîi. 

Amuzat, Omar i-a zis cu blândețe, "Nu-ți fie frică de mine, dragul meu. Ți-am adus vești bune. De fapt, Alah te-a lăudat în mare măsură și mi-a cerut să-ți transmit binecuvântarea Sa. De asemeni, ti-a trimis 700 de dinari pentru munca ta binemeritată. Când îi termini, vino la mine pentru mai mulți". Bătrânului muzician nu-i venea să dea crez urechilor sale, și a devenit și mai temător. Agitat, a strigat din rărunchi, și-a sfâșiat cămașa și, foarte derutat, și-a mușcat propria mână. "Unicul și singurul Alah, m-ai rușinat întru nimicnicie!", a oftat el ridicându-se pe picioare și rătăcind fără țintă prin cimitir. 

După un timp, s-a întors înapoi pentru a-i găsi pe Omar și harpa sa  în același loc ca și mai înainte. Și-a ridicat prețiosul instrument și, cu o lovitură năpraznică, l-a sfărâmat de un mormânt apropiat, distrugându-și astfel sursa traiului său. "Ai fost vălul dintre Dumnezeu și mine!", și-a învinovățit el harpa. "Din cauza ta m-am îndepărtat de altarul Său. Aproape 70 de ani, mi-ai supt sângele și m-ai făcut nevrednic în fața Creatorului meu", a spus el și și-a lovit harpa o dată, și încă o dată, până a transformat-o în așchii mărunte de lemn. "Îți cer iertare, Dumnezeul meu", a continuat el. "Am păcătuit de-a lungul îndelungatei vieți pe care mi-ai dăruit-o. Am pierdut-o cântând și făcând muzică, uitând de durerea de a fi separat de Tine, iar eu și nimeni altcineva sunt cauza vinei și rușinării mele", a mărturisit el. "Te rog, salvează-mă de mine însumi, căci dușmanul este în mine însumi, mai apropiat de mine decât sufletul meu jalnic!"

Omar l-a liniștit pe omul agitat, spunându-i că trebuie să renunțe atât la trecutul, cât și la viitorul lui, întrucât era încă încurcat între acestea, și că asta însemna că nu era încă una cu Dumnezeu și nu-și pusese încă întreaga sa încredere în Creator. În vreme ce asculta vorbele înțelepte ale lui Omar, bătrânul muzician a simțit o lumină mai pură înalțându-se în inima sa, cuprinzându-i trupul și sufletul. Uluit, și-a dat seama că părăsea lumea pe care o cunoscuse până atunci și s-a aflat poziționat într-un spațiu diferit, neatins de supreficialitate, într-o lume care necesită o altfel de înțelegere, în care nu erau lăsate cuvinte pentru a fi pronunțate și unde singurătatea și tăcerea erau mereu la ordinea zilei. 

Rumi: Patru musulmani indieni la rugăciune | Poveste cu tâlc