Superstiții despre măr

 Mărul a fost cu adevărat fructul oprit din Grădina din Eden? De fapt, Biblia nu specifică care a fost fructul mâncat de Adam și Eva. "Dar, despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: ‘Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi"." (Geneza 3:3) Acest fruct pare mai curând să fi fost o smochină, având în vedere că Adam și Eva și-au acoperit goliciunea cu frunze de smochin după ce se înfruptaseră din el (Geneza 3:7). 


În mitologia română, deși era corelat cu păcatul originar al lui Adam și al Evei, arborele de măr era văzut ca unul al recompensei divine, la umbra ramurilor sale stând masa îmbelșugată cu bunătățile paradisiace din care se înfruptau sfinții din rai.     

                             

Superstiții despre măr
Superstiții despre măr


Totodată, mărul era considerat arborele vieții și morții, "mărul cu mere de aur". În același timp, într-un mit românesc, exista o făptură numită Dulful de Mare, care nu le făcea rău pescarilor și navigatorilor atâta vreme cât nu o provocau. Se ivea noaptea din mare și, acolo unde afla un măr cu fructe roșîi, le fura și le înfuleca. Cei care voiau să îi solicite ajutorul când străbăteau marea trebuiau să îi arunce în valuri mere roșii. 


 Despre Sfântul Grigore Teologul se zicea că, atunci când era împreună cu Arhanghelul Mihail, și-a găsit toiagul ca un măr înflorit, iar Arhanghelul i-a spus, "Sufletul tău e nemuritor și se întrupează iarăși".


Tot la români, mărul era copacul consacrat Sfântului Ilie. De aceea, Dumnezeu îi spusese, "Apoi dar, Ilie, până-n ziua ta să nu se mănânce merele, tocmai de ziua ta se se guste mai întâi". Cu prilejul aniversării Sfântului Ilie, femeile adunau copii străini din sat și îi punea să scuture un pom de măr, astfel încât copiii să se bucure și să se înveselească morții. 


Cu ocazia zilei Sfântului Pantelimon cel Mare, în tradiția românească, se obișnuia să se mănânce mere. Femeile care aveau odrasle ori rude moarte nu se înfruptau din mere până în această zi, astfel încât să le poată mânca și morții. În dimineața acestei zile se zicea că se scutură mărul de aur din rai!


Pe 30 noiembrie, românii puneau în apă o crenguța verde  de măr. Dacă această înflorea până de Sfântul Vasile, se anunța un an roditor. 


Potrivit unei legende grecești, Dionysus, zeul fertilitățîi naturii, ar fi creat mărul ca un dar pentru Afrodita, zeița frumuseții, o poveste opusă celei din Biblie, întrucât în aceasta un bărbat dă mărul unei femei. Când Zeus și Hera s-au căsătorit, Gaia, Pământul Mamă, i-a dăruit miresei mere că un simbol al fertilității.  Aceste mere ale fertilității au devenit, mai târziu, a unsprezecea muncă a lui Hercule, când a trebuit să le fure și să le aducă acasă. 


Astfel de legende, și altele, conferă merelor o conotație erotică. Drept urmare, nu este surprinzător că creștinii au considerat uneori mărul un pom al păcatului. 


O zicală din secolul al XIX-lea, potrivit căreia "un măr pe zi ține doctorul departe", pare să fi provenit dintr-o legendă nordică, în care se spunea că zeii își mențineau vitalitatea și sănătatea mâncând mere din grădinile din Asgard. 


Obiceiul vechi al colindatului din Regatul Unit a fost practicat multă vreme. Un fermier și familia sa mâncau prăjituri din mere și beau cidru din mere din livezile lor în seara celei de-a Douăsprezecea Nopți. 


Conform unei superstiții, era cu ghinion să se lase un singur fruct într-un pom în care celelalte fructe fuseseră culese. Atunci când unul  rămânea în pom până primăvara, acesta era un semn că cineva din familie va muri. 


Totodată, semințele unui măr erau utilizate pentru a se determina identitatea unui viitor partener de viață. Persoană care voia să facă asta trebuia să dea câte un nume fiecărei semințe ale fructului, corespunzător pretendenților săi, și să le amplaseze pe obrazul său. Ultima sămânță care îi pica de pe obraz corespundea viitorului soț ori viitoarei soții a acesteia. Cotorul unui măr putea fi folosit, totodată,  pentru a fi revelat prenumele unui viitor partener partener de viață. 


O altă metodă de divinație, întrebuințată în Noua Anglie, presupunea însumarea numărului de semințe dintr-un măr. 


Într-o altă veche superstiție de Halloween, o fată trebuia să stea în fața unei oglinzi purtând un măr. Acest fruct era necesar să fie tăiat în nouă felii, toate fiind apoi înfipte în vârful cuțitului și să fie ținute peste umărul stâng în vreme ce se uita în oglindă. Astfel, avea să-i apară reflectată imaginea viitorului soț. 


Într-un vechi obicei, o fată lua un sâmbure de măr, îl numea după iubitul ei și îl arunca în foc. Dacă sâmburele face zgomot pe când ardea, aceasta era dovada unei iubiri autentice a celui ales. În  caz că sâmburele nu pocnea deloc în flăcări, însemna că iubitul nu avea o afecțiune reală față de fată. 


Superstiții despre mărul lui Adam (II)


În Somerset și Cornwall, pentru a se asigura o producție bogată de mere, se amplasa o bucată de pâine prăjită în vârful celui mai înalt arbore de măr din livadă. Acest rit avea scopul de a se îmbuna spiritele care vegheau asupra merilor. 


În Debyshire, în eventualitatea în care soarele strălucea prin pomii de măr în ziua de Crăciun, se vestea o recoltă abundentă în anul următor.


În cadrul festivităților de Crăciun de odinioară din Sussex, persoanele singure de ambele genuri  puneau fiecare câte un măr pe o sfoară care, apoi, trebuia să fie învârtita în fața unui mare foc. Mărul care cădea primul de pe sfoară indica faptul că posesorul lui era pe punctul de a se căsători. Posesorul ultimul măr care cădea era condamnat să rămână întreaga viață în singurătate. 


Într-o legendă din Surrey se zicea că a mânca un măr fără a-l șterge mai întâi însemna să atragi Diavolul. 


Surse:


- Richard Webster: The Encyclopedia of Superstitions

- M. A. Radford, ‎E. Radford : Encyclopaedia of Superstitions - A History of Superstition

- Romulus Vulcănescu: Mitologie română

- Antoaneta Olteanu: Calendarele poporului român


Mărul în vrăji și farmece de dragoste


Superstiții despre măr Superstiții despre măr Reviewed by Diana Popescu on septembrie 10, 2026 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.