Superstiții despre urs

 Ursul a avut un rol proeminent în previzionarea vremii. Dacă intra în bârlogul său toamna devreme, se anunță o iarnă grea. 

La români, ursul era văzut că un animal sfânt, mai ales pentru că nu se hrănea cu spurcăciuni, ci numai cu fructe de pădure. Se zicea că atunci când ataca alte sălbăticiuni, nu făcea decât să le sugă sângele, lăsând stârvurile lor lupilor și altor animale de pradă. Nu se arunca asupra oamenilor decât atunci când era provocat. Ieșirea ursului din hibernare semnala debutul primavrii. Cu prilejul zilei de Stretanie, dacă era cald afară, nu se mai întorcea în bârlogul lui și astfel, era un semn de sosire a primăverii.     

    

Superstiții despre urs

În tradița românească, un urs capturat nu intra în casa vânătorului dacă aceasta era necurată. În medicina populară, se afuma părul ursului. Durerile de șale erau înlăturate prin călcatul ursului pe spatele suferindului. Dinții de urs erau utilizați pentru confecționarea de talismane norocoase. Visele despre urs erau de bun augur, vestind pețitori pentru o fată, și o poziție înaltă pentru un flăcău. 

În mitologia românească, ursul juca un rol în Creație. Astfel, se zicea că stâlpii pământului au fost sprijiniți pe spinarea ursului. Animalul era văzut ca unul sincer, curat, naiv sau credul. Din acest motiv ar fi fost amplasat în cer sub forma constelațiilor Ursa Mare și Ursa Mică. Odinioară se practica "ursomancia", adică ghicitul bazat pe urmele lăsate de urs în urma sa. 

Ursul nu a putut fi ignorat în obiceiurile românilor, acesta fiind prezent în colindele de Anul Nou. Ursarii mergeau la casele oamenilor urându-le fericire și sănătate în anul ce urma să vină. O sărbătoare specială dedicată ursului se numea "Martinii" ( de la Moș Martin), aceasta având loc în scopul preîntâmpinării pagubelor făcute de urși în stupine, podgorii, vărzării și porumbiști. 

În Occident, dansul urșilor era divertisment popular în vremuri trecute. Mulți copii erau puși în spatele urșilor dansatori astfel încât să fie feriți de tusea măgărească. 

Potrivit unei vechi superstiții, urșii se imperecheau numai o dată la șapte ani. Ori de ori când se petrecea asta, vitele însărcinate dădeau naștere unor viței morți. 

În Norvegia se spunea că este cu noroc să întâlnești un urs. Totodată, norvegienii ziceau că un urs are puterea a zece oameni și istețimea a 12. Laponii numeau ursul "câinele lui Dumnezeu". În alte regiuni, se credea că urșii își mențin starea de sănătate mâncând furnici.

Ostiakii, o națiune finlandeză, aveau credință că urșii se bucurau de imortalitate, așa că, atunci când omorau unul, cântau deasupra trupui său și își cereau iertare, astfel încât să nu se răzbune asupra lor pe tărâmul spiritual. 

Vânătorii indieni gândeau că dacă purtau asupra lor colții unui urs grizzly erau însufleți de curaj și ferocitate. Indienii Ute din Indiana erau încredințați că primii lor strămoși au fost urșii; după ce mureau, ziceau că se transformau în urși care bântuiau munții. Pentru poporul Ute, urșii aveau forțe magice care le permiteau să transmită vești pe distanțe foarte lungi.  Eschimoșii aveau obiceiul de a tăia și arunca pe gheață nasul unui urs omorât, pentru ca vânătorul acestuia să nu fie urmărit de ghinion. 

Se spunea că atunci când un urs era împușcat, pentru a se vindeca, își punea părul din blană în rana sa. 

Surse:

- Romulus Vulcănescu: Mitologie română

- Cora Linn Daniels, C. M. Stevens: Encyclopædia of superstitions, folklore, and the occult sciences of the world : a comprehensive library of human belief and practice in the mysteries of life

- Richard Webster: The Encyclopedia of Superstitions

Animalele, simboluri și călăuze spirituale