marți, 6 martie 2012

Lancea destinului - Sulita cu care a fost strapuns Cristos

O lance inconjurata de o aura de misticism, avand darul de a da unui om puterea de a aduce lumea la picioarele sale! Legenda sulitei care l-a strapuns pe Iisus din Nazaret cuprinde insa si o amenintare... Odata ce iese de sub stapanirea cuiva, persoana respectiva este condamnata sa moara in decurs de numai cateva zile.

Povestea lanciei destinului incepe, desigur, cu patimile indurate de Iisus Cristos pe cruce. In Evanghelia dupa Ioan, 19:33-34, se relateaza : "Cand au venit la Iisus si au vazut ca murise, nu i-au zdrobit fluierele picioarelor; ci unul din ostasi i-a strapuns coasta cu o sulita; si indata a iesit din ea sange si apa. "

Potrivit unei legende, aceasta lance a fost faurita de un mester fierar din Damasc, din "fier ceresc" si din cutitul Sfantului Ilie, fiind apoi cumparata cu 30 de talanti de catre Longinus, ostasul roman care a folosit-o pentru a-l injunghia pe Iisus.
Se spune ca centurionul a orbit in momentul cand a infipt sulita in coasta lui Cristos, recapatandu-si vederea atunci cand a fost atins de sangele Mantuitorului. Convins de faptul ca il avea in fata pe Fiul Domnului, el s-ar fi convertit la crestinism, intorcandu-se la locurile sale din bastina din Capadocia, unde i-ar fi adus pe multi oameni pe drumul lui Dumnezeu. Condamnat la tortura si decapitare de catre Pilat din Pont, Longinus este celebrat ca sfant de biserica romano-catolica, pe data de 15 martie.

Multi razboinici, regi si dictatori au cautat cu o oarba perseverenta sa puna mana pe legendara sulita (numita si "lancia sfanta") ce i-a trecut prin inima lui Iisus, de-a lungul secolelor aparand diferite artefacte pretinse a fi autentice. Este vreuna dintre aceste relicve reala? Exista vreo sansa ca adevarata sulita sa existe inca pe undeva, prin lume?

Obsedat de nazuinta de a stapani intreaga lume, Hitler nu avea cum sa nu cada prada fascinatiei legate de lancea destinului. Documentele istorice confirma ca a reusit sa o obtina dupa anexarea Austriei, in anul 1938, aducand-o spre sigura pastrare la Biserica Sfanta Caterina din Nuremberg. Se spune ca Hitler a ramas cu gandul la sfanta sulita inca de la varsta de 19 ani, pe vremea cand isi exersa talentele de zugrav, cand a vazut-o la muzeul Weltliches Schazkamme din Viena.

Legendele asociaza sulita cu cativa mari lideri din istorie, precum imparatul roman Traian, Sfantul Mauritius Africanul, Charlesmagne, imparatul Roman Federic I Barbarossa si Alaric, conducatorul vizigotilor care au jefuit Roma. Charlesmagne a purtat cu el lancea sfanta in 47 de batalii, existand credinta ca a murit imediat dupa ce a renuntat la ea. Napoleon a incercat sa dea de urma magicei arme, dar nu a reusit sa o detina vreodata.

In ziua de 30 aprilie 1945, soldatii americani de sub comanda generalului Patton au intrat in posesia artefactului crezut de Hitler a fi lancea cea sfanta. Intamplator sau nu, Adolf s-a sinucis in buncarul sau nu peste mult timp. Sulita capturata de armata lui Patton este gazduita si in zilele noastre la muzeul austriac Weltliches Schazkamme.

Oricum, lancea ce a apartinut lui Hitler este acoperita cu un strat inscriptionat din aur si argint, asociat traditional perioadei imparatului roman Otto al II-lea, din secolul al X-lea. Examinata, la cererea televiziunii BBC, de catre specialistul in metalurgie Robert Feather, acesta a ajuns la concluzia ca lancea vieneza a fost realizata in secolul al VII-lea, fiind probabil o manufactura creata de Imperiul Roman Apusean in scopuri ceremoniale.

Un fragment al unei alte sulite este pastrat in Bazilica Sfantului Petru de la Vatican. Cea dintai mentionare a acesteia a avut loc in anul 570, cand un vizitator al locurilor sfinte de la Ierusalim a marturisit ca a vazut "coroana de spini  cu care a fost incununat Domnul Nostru si lancea care L-a strapuns in coasta". In timpul secolului al VIII-lea, din motive necunoscute, varful acestei celei de-a doua sulite a fost rupt, fiind trimis apoi la Constantinopole si ajungand in posesia regelui Ludovic al VII-lea al Frantei, in cea de-al XIII-lea secol. Varful a fost pierdut la sfarsitul secolului 1700, in vremea revolutiei franceze.

Lancea fara varf aflata in Bazilica Sfantul Petru a trecut, de asemeni, prin Constantinopole. Turcii au distrus acest oras in secolul al XV-lea, insa Baiazid al II-lea, sultanului imperiului otoman, a trimis sulita si un tribut anual de circa 4.000 de uncii de aur Papei Inocentiu al II-lea, in schimbul pastrarii in stare de arest, la Roma, a printului Jem, fratele lui Baiazid si pretendent la tronul Turciei.

Un al treilea artefact, numit "lancia Echmiadzina", aflat in Armenia, este pomenit in discutiile asociate cu "sulita sfanta", desi acesta nu este in mod clar o arma, ci un obiect religios, avand in vedere micile-i dimensiuni si prezenta unei cruci grecesti incrustate pe aceasta.

Atat cea dintai sulita, aparuta abia in secolul al VII-lea, la mai mult de 600 de ani de la crucificarea lui Iisus, cat si cea de-a doua, de la Vatican, nu au nici un fundament stiintific sau istoric care sa le confirme autenticitatea de adevarata "lancie a destinului". Desi originea puterilor cu care a fost investita "sfanta sulita" nu este cunoscuta, se poate presupune ca aceasta legenda a servit pentru confirmarea autoritatii si suprematiei diversilor conducator din lume. Oricum, biserica catolica nu pretinde sa existe vreo legatura intre sulita pastrata la Bazilica Sfantului Petru si moartea lui Iisus din Nazaret, considerand-o drept un simplu artefact istoric.


Copyright © diane.ro. 2012

Rozmarinul sau Trandafirul Fecioarei Maria - Legenda si simbol

Oglinda in legende , credinte , superstitii si magie 

Cum a aparut marul lui Adam in gatul barbatilor ?

Un comentariu:

  1. dar daca renumita "sulita a destinului a fost facuta in asa fel incat cineva de sus vrea sa fie gasita

    RăspundețiȘtergere