Șarpele din vise | Interpretare și semnificație vise

Una din cele mai întâlnite creaturi din vise, șarpele reprezintă adeseori un simbol complicat, întrucât poate avea semnificații atât pozitive, cât și negative.
Pentru a înțelege ce înseamnă șarpele din vise este important să îți evaluezi mai întâi atitudinea față de această viețuitoare. De exemplu, dacă ai avut vreodată un șarpe drept animal de companie (un lucru mai rar, ce-i drept!), visul tău ar trebui să poarte semnificații cu totul diferite față de cel al unei persoane care urăște șerpii sau îi este frică de ei.

Șarpele din vise | Interpretare și semnificație vise

Într-o prima interpretare onirică, șarpele poate denota o temere.
Șerpii sunt imprevizibili și pot ataca fulgerător, fără nici un fel de avertisment. În acest sens, șarpele din vise poate întruchipa un aspect imprevizibil din viața ta ori o situație care ți-a scăpat de sub control. Îți este frică de necunoscut!
Deoarece șerpii sunt greu de observat de cele mai multe ori, găsindu-și camuflaj în iarbă sau tufișurile unde se pitesc, ei simbolizează o amenințare ascunsă sau/și o trădare. Șerpii stau întru totul nemișcați, așteptând o oportunitate de a ataca.

Dacă o astfel de creatură încearcă să te muște în vise, ți se atrage atenția asupra unui lucru din viața ta reală, de care nu ești conștient sau care nu a ieșit încă la suprafață.

Atunci când visezi un pui de șarpe, înseamnă că subestimezi o amenințare la adresa ta. Dacă omori un șarpe sau un șarpe visat este mort ți se semnalează că amenințarea a trecut sau că ai reușit să o elimini.

Fiind o viețuitoare care se târăște pe pământ, șarpele din vis poate reprezenta subconștientul tău. În acest caz, el îți trage un semnal de alarmă sau poartă un mesaj din partea subconștientului tău.

Potrivit interpretării freudiene, șarpele are o conotație sexuală, subliniind tentații, gânduri reprimate, energie erotică sau o senzualitate interzisă.
Uneori, șarpele visat pe patul tău indică o amenințare sau o subjugare de natură sexuală, asociată cu lipsa de experiență, nervozitatea, timiditatea din viața intimă.

Dacă îți este frică de un șarpe, în vis, acest lucru semnifică teama de intimitate ori angajare într-un act intim cu un partener.

Visul în care mănânci un șarpe îți dă de înțeles că urmărești o împlinire erotică, că existența ta este văduvită de pasiune și senzualitate.

Câinele din vise | Interpretare și semnificație vise

Copăceii Feng Shui și șarpele Feng Shui

Iubitul din vis | Interpretarea și semnificația viselor

Ca și metaforă, șarpele visat poate întruchipa o persoană din preajma ta care este rea, lipsită de scrupule ori nemiloasă. Visul tău îți sugerează să nu te încrezi în ea.

Daca îți este frică să îți dezvălui adevăratele sentimente față de cineva cunoscut, atunci este posibil să visezi șerpi.

Datorita capacității sale de a-și schimbă pielea, șarpele reprezintă o transformare. Dacă visul te încarcă cu un simțământ pozitiv, atunci șarpele poate fi identificat ca o schimbare în bine, o înnoire a sinelui, precum evoluția, cunoașterea și înțelepciunea ta. În acest context, te poți întreba ce schimbări au loc în viață ta reală sau ce anume năzuiești să se schimbe în existența ta.

În particular, un șarpe roșu subliniază trăsăturile pozitive ale acestui simbol, precum și marea ta pasiune.

Daca te lupți cu un șarpe din vise, înseamnă că te împotrivești unei schimbări. Te complaci în actualul stadiu al vieții tale, chiar dacă aceasta nu îți oferă mari oportunități ori realizări.

În unele culturi, șarpele este un simbol al vindecării. La urma urmei, șerpii veninoși conțin și antidotul pentru otrava lor. Simbolul profesiei medicale este un caduceu cu 2 șerpi. Din această perspectivă, șerpii indică o însănătoșire sauprotecție față de o anumită boală.

Într-o altă interpretare pozitivă, visul unui șarpe aduce în prim plan potențialul tău interior (neîndeajuns exploatat).

Șarpele din vise în cultura și folclorul din Occident




În cultura occidentală, șarpele ste un străvechi simbol sexual. În unele vechi cărți de vise, el vestește boli și depresii nervoase, dar în altele este interpretat că un semn al bunei dispoziții și a unei stări bune de sănătate. Într-o interpretare alternativă, visele despre șerpi sunt urmate de dezamăgiri și frustrări. Aceste creaturi pot avertiza asupra unei înșelătorii sau a eșuării unor planuri. Alteori, șerpii dau de veste despre vorbe răutăcioase ale unor vecini sau despre ipocrizia unor oameni cunoscuți. Iată câteva interpretări comune:

- Dacă visezi un șarpe, ești pus în gardă asupra răutății sau lipsei de onestitate a unei femei.
- Visul în care apar mai mulți șerpi prezice un lucru rău, o nenorocire.
- Puii de șerpi atenționează asupra unor falși prieteni, în special de la serviciu.
- Un șarpe de bronz anunță invidie, ruină sau pierdere de bani.
- Un șarpe luminos, strălucitor, prezice că vei fi înconjurat de dușmani, dar că vei fi capabil să li te împotrivești și să-i învingi.
- Un șarpe alb din vise este un mesager al înțelepciunii care aduce un mesaj secret.
- Șarpele roșu vestește o intensă pasiune erotica.
- Un șarpe portocaliu constitue o împletire între idealism, emotivitate și senzualitate.
- Șarpele albastru indică un mare avânt religios.
- Un șarpe verde simbolizează o înaltă energie mentală.
- Un vis în care se ivește șarpele lui Esculap prefigurează vindecarea unei boli sau destrămarea unui conflict interior.
- Un șarpe înălțat vertical simbolizează urmărirea unor ambițioase idealuri ori o dezvoltare spirituală.
- Șarpele așezat în poală prevestește o mare umilinta.
- Atunci când visezi șerpi omorând pui de pisică, înseamnă că ai niște dușmani care își vor face rău singuri în încercarea de a te răni.
- Niste șerpi omorând câini ori căței semnalează că un prieten este gata să te ajute, fără a reuși însă să facă mare lucru.
- A zări în vis un șarpe atacând un altul anunță dificultăți financiare sau necazuri în casă.
- Un șarpe rotindu-se în jurul tău (și lingandu-ți fața) poate însemna că vei fi confruntat cu o boală sau că dușmanii tăi te vor aduce într-o situație limită.
- Daca visezi că ești atacat și mușcat de un șarpe se presupune că onoarea îți este pusă sub semnul întrebării prin tertipurile și înșelăciunea unei femei, că vei risca să te lași în voia unor tendințe negative ori că dușmanii îți pot distruge o afacere.
- Atunci când vezi în vise cum altcineva este mușcat de un șarpe, ți se poate atrage atenția că poți răni ori jigni un prieten.
-  Daca visezi că pășești peste un șarpe, ești în pericol să fii cuprins de o frică constantă de a nu te îmbolnăvi sau că niște inamici încearcă să te atragă într-o confruntare.
- Un vis în care ții în mâna, fără teamă, un șarpe, îți sugerează că ai la îndemână tot ce îți trebuie pentru a-ți depăși dificultatile.
- Părul care se transformă în șerpi (părul Meduzei) atrage atenția asupra riscului ca micile probleme să se transforme în unele foarte mari.
- Un șarpe uriaș, asemeni unui monstru, anticipează dificultăți ce pot fi înfrânte prin pozitivism și voință.
- Visul în care înoți alături de șerpi sau treci prin apă deasupra lor avertizează că niște aparente plăceri se pot transformă în importante obstacole în calea destinului tau.
- Un șarpe mort vestește că îți vei învinge dușmanii.
- Dacă visezi că omori un șarpe, se spune că că vei profita din plin de noi oportunități sau vei triumfa asupra adversarilor tăi.
- Visul în care vezi cum niște copii se joacă cu șerpi semnalează necesitatea de a distinge cu claritate cine îți este prieten și cine dușman.
- Un șarpe aflat în drum poate indica că o conspirație împotriva ta ori a unui prieten va fi în curând dată de gol.
- Daca o femeie este atacată și mușcată de un șarpe din vis înseamnă că va trebui să faci față unor certuri cu o falsă prietenă.
- Atunci când o femeie visează că un copil îi pune pe cap un șarpe și poate auzi chiar sâsâitul acestuia, se spune ca va fi nevoită să renunțe la cineva deosebit de drag.


Șarpele din vise | Interpretare și semnificație vise Șarpele din vise | Interpretare și semnificație vise Reviewed by Diana Popescu on octombrie 01, 2014 Rating: 5

574 de comentarii:

  1. Buna, sper ca ma poți ajuta si pe mn pt ca am visat ceva ciudat. Se făcea ca eram in sala de clasa si ma simteam cam rău iar un băiat îmi spunea ca ma simt așa pt ca sunt vârcolac si e de la luna plina. Eu tot negam, dar stiam ca am puteri supranaturale numai ca nu sunt varcolac , ci vampir. Ciudat, nu? Apoi vine o așa zisa profesoara care spune ca a eliberat un șarpe in clasa care o sa ma muște pe mine. Era un șarpe de culoare verde si îmi era frica de el. Am incercat sa zbor ca sa nu ma prindă numai ca șarpele s-a ridicat in sus si tot ma putea musca. Am zis să-l prind de cap si asta am facut, numai ca si-a înfipt colții in mana mea. Încercam să-l prind de cap si să-l fac să-mi dea drumul, dar nu vroia in nici un chip. In cele din urma la-m rugat pe un alt băiat sa ma ajute, dar nu a putut, iar colegul lui de banca, tipul care spunea ca sunt vârcolac a încercat el iar șarpele a deschis gura si mai tare si a fost si el muscat de mana. I-am spus sa aduca ceva sa-l tai ca am antivenin ca sa luam am2. Am tăiat șarpele si i-a rămas doar capul cu colții înfipți in mana mea, dar am reușit sa il scot si sa beau antidotul împreună cu băiatul care mi-a oferit ajutor. Un lucru pe care am uitat sa il spun este ca eu am termina liceul acum ceva ani si nu am putut sa merg la facultate din lipsa resurselor financiare si am ramas cu o trauma datorita acestui lucru visând mereu fostii mei colegi si întâmplări nefavorabile ce se petrec la școală... Mulțumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Visul tau poate semnifica simtamantul ca esti inzestrata cu o forta speciala, cu un talent special care nu-ti poate fi pus in evidenta din cauza faptului ca nu ai putut merge la facultate. Sarpele cu care te confrunti simbolizeaza sentimentul ca ai fost nedreptatita, dar si credinta ca il vei putea infrunta si invinge.

      Ștergere
  2. Buna,ma gandeam ca poate imi poti oferi un raspuns,aseara am avut un vis tare ciudat si in urma caruia am ramas cu o senzatie foarte ciudata...si mi a lasat impresia ca si cum ar fi fost real,deci am visat asa:se facea ca m-am ridicat din pat si am mers la geam,m am uitat pe cer si am vazut o pentagrama uriasa,era ceata multa in jurul pentagramei(arata ca o gaura neagra,numai ca in loc de ea era pentagrama,o stea intr un cerc)si m am uitat la ea uimita si a inceput sa iasa din ea vrajitoare,,spirite,si alte entitati...si asa cum ma uitam eu pe geam a aparut deodata o vrajitoare in fata geamului meu s a uitat la mn si a plecat....cam asta a fost visul meu...sper sa vezi asta si sa imi raspunzi..aici sau pe email ul meu andreeapreda09@yahoo.com iti multumesc si astept raspunsul :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Visul pentagramei semnifica adeseori ca te bucuri de protectia unei puteri spirituale. Un astfel de vis iti poate pune la dispozitie vigoarea de care ai nevoie pentru a face fata unor probleme sau confruntari din viata reala.

      Ștergere
  3. Buna ,in urma cu 2 zile am avut un vis ciudat eram asezata la o masa si in fata mea erau 2 cobre ,imi era un pic teama dar parca ma si atrageau .Stiam ca erau mama si fiica ,fiica statea in fata mea si culoare pielii era verde dar mama era un pic mai indepartata de mine culoarea ei fiind galbena ,vorbeam cu ele iar mama imi zicea sa am grija cum ai mangai fiica sa nu ma raneasca si urmatorul lucru este ca mangaiam fiica si ei ai placea.Dimineata cand m-am trezit nu eram speriata ca dupa un cosmar deci ce pot intalege din acest vis?Va rog daca se poate sa-mi interpretati visul.Va multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil ca sarpele galben, "mama", reprezinta intelepciunea ta interioara, subconstienta, care iti transmite sa te increzi intr-o schimbare pozitiva aflata la inceput sau pe cale sa inceapa (sarpele verde), legata eventual de pasirea ta intr-o noua etapa a vietii sau intr-o noua si marcanta varsta.

      Ștergere
  4. Buna!Ma ajuti te rog si pe mine cu interpretarea unui vis?Ca nu prea stiu cum s-o iau.Se facea ca am gasit in casa un sarpe mare,gen un boa.M-a speriat,dar nu foarte tare,ca n-avea nici o treaba cu mine.M-am dus dupa un timp sa-l caut prin casa si l-am gasit in bucatarie.Eu tineam bratele in forma unui cerc si atunci el a sarit din senin prin acel celc.M-a surprins ca parea un animal de la circ si am mers sa-i spun sotului si am observat ca el ma insotea.Venea intre picioarele mele si era tare jucaus.Era ca un catelus.L-am apucat de gura si l-am dus in sufragerie in ideea ca poate o sa vrea sa ne muste la un moment dat.N-a ripostat prea tare si a ramas acolo cuminte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In general, un astfel de vis este de bun augur. El sugereaza o vindecare a unor angoase, rezolvarea unor probleme, imblanzirea unei laturi a sinelui tau (sau a relatiei cu partenerul de viata). Acest vis poate sugera ca stii cum sa-ti controlezi instinctele si simtamintele, ca ai scapat de niste temeri.

      Ștergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna Diana, poti face ceva pentru mine?

    Am avut un vis destul de ciudat si iti cer ajutorul in legatura cu interpretarea acestuia.

    Am visat ca eram la o ferma, unde un barbat de varsta mijlocie plimba un copil de 8-9 ani, legat cu un lant subtire de gat. La un moment dat acesta a dus copilul, intr-un loc destul de noroios, unde erau mai multe tarcuri neingrijite, iar in acele tarcuri se aflau diferite tipuri de serpi. In general erau serpi de dimensiuni mici , dar care semanau intre ei. Unul dintre serpi iese din tarcul lui, musca copilul si apoi il inghite. Cand am vazut, am sarit sa tai burta acelui sarpe ca sa eliberez copilul .
    Imi amintesc ca in incercarea mea, ceilalti serpi ma muscau, iar acel barbat mi-a zis sa nu mai incerc ca deja era prea tarziu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, este un vis destul de ciudat si expresiv, ce poate exprima simtamantul ca cineva te atrage sau te conduce pe o panta gresita, intr-un context dubios, care iti poate pune in pericol cinstea, onestitatea sau puritatea ori te poate marca negativ iremediabil.

      Ștergere
    2. Multumesc pentru timpul acordat Diana !

      Ștergere
  7. Buna ziua, am avut un vis ciudat si sunt curioasa ce inseamna...se facea ca in sufrageria bunicii mele care traieste se aflau vro 3-4 serpi la care sotul meu a inceput sa ii omoare dupa care ne-am dus in camera bunucii in dormitor si stand in pat sotul meu era in spatele meu a aparut un alt sarpe portocaliu cu dungi negre si ii spuneam sotului meu sa il omoare dar el imi raspundea ca s-a saturat sa ii omoare si l-a lasat in pace pana ce sarpele a venit pe spatele meu pe sub bluza si sotul meu radea si se uita la mine si eu plangeam de frica...ce inseamna asta daca se poate sa mi se raspunda.multumesc,o zi buna

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate ca ai simtamantul (neconstientizat inca) ca sotul tau trebuie sa-ti dovedeasca inca o data sau intr-o mai mare masura sentimentele lui de afectiune fata de tine. Copilul din sufletul tau are nevoie de protectie din partea lui, dar nu este sigur ca o poate capata.

      Ștergere
  8. am visat ca eram insarcinata si din gura imi iesea incontinu un sarpe, desi il rupeam imi tot iesea la nesfarsit.ma urmareste visul acesta urat.ce inseamna oare?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Visul tau are niste conotatii freudiene. Poate fi vorba despre teama ta de a ramane insarcinata sau despre frica ta de a face dragoste.

      Ștergere
    2. multumesc Diana , cam asa este deoarece am pierdut 3 sarcini si nu stiu daca este bine sa mai incerc sa raman insarcinata

      Ștergere
    3. Multumesc mult Diana!

      Ștergere
  9. Buna,
    Te rog sa ma ajuti si pe mine cu deslusirea unui vis.. am visat ca cineva mi'a facut cadou un sarpe de cca 1 m,verde si pe care l'am primit doar sa nu refuz persoana respectiva. dupa ce a plecat "musafirul", eu am prins sarpele in ideea de a'i scoate veninul..m'am luptat putin cu el,fara teama, pana sa il fac sa muste de o carpa pe care apoi am smuls'o cu tot cu dintii lui,care erau mai multi decat ar fi trebuit..am facut asta de cateva ori si tot ii cadeau dintii. la un moment dat am observat ca in timp ce faceam asta ii rupsesem capul si il omorasem..cand am vazut restul corpului pe jos am observat ca se desfacea pielea de pe el si impreuna cu iubitul meu am zis sa il preparam si sa il mancam.. asta a fost tot pt ca dupa m'am trezit..ai putea te rog sa imi spui ce inseamna asta??..Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe de o parte, acest sarpe pare sa fie un fel de "cal troian," adica un cadou pe care ti l-a dat cineva pentru a-ti face rau. Poate insemna un lucru aparent bun facut de cineva pentru tine, dar care ascunde, de fapt, intentia de a-ti face rau. Reusesti cumva sa iti dai sema in vis (datorita mesajelor subconstientului) ca este vorba despre un "dar otravit" asa ca incerci sa scapi de raul pe care il contine. Acest asa-zis cadou sau lucru bun are legatura si cu iubitul tau sau ti-a fost dat pentru a se incerca sa te desparti de iubitul tau.

      Ștergere
    2. multumesc mult..scuze pentru intarziere!!!

      Ștergere
  10. Diana eu visez destul de des cu serpi si mereu am senzatia ca voi pati ceva urat. Azi am visat un sarpe foarte mic, nu imi amintesc culoarea, care m-a muscat de picior. L-am prins in mana si il strangeam foarte tare, stiam ca trebuie sa il tin de cap sa nu ma mai muste dar fiind foarte mic imi aluneca si ma tot musca de mana. Intr-un final cred ca l-am omorat. In acelasi vis, nu stiu daca are legatura, mai apar si trei caini mari care vor sa se joace cu mine dar mie imi este frica de ei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Vio. Cel putin in ultimul vis, sarpele mic care te musca de picior are legatura cu dificultatea de a ajunge undeva unde iti doresti. Este vorba despre o mica dificultate, dar peste care nu poti trece cu una cu doua. Faptul ca reusesti sa omori sarpele iti demonstreaza ca esti capabila sa faci ceea ce trebuie pentru a inlatura oprelistea. Cat despre caini, poate fi vorba desre niste prieteni conoscuti recent care te atrag dar in care pari sa nu ai inca destula incredere.

      Ștergere
  11. Buna . Am.avut un.vis ciudat cu serpi .... eram undeva pe o.balta impreuna cu fostul meu iubit . Eu eram la un.capat al.baltiI el in celalalt capat. Ca sa ajung la.el.am.zburat deasupra apei . Apa era linistita numai ca pe.deasupra ei erau numai serpi verzI ( un verde mai inchis asa) ...din ce inaintam catre fostul iubit si.serpii se faceau mai.mari ... . Cand mai aveam putin sa ajung la el , fara voia mea am calcat p coada cel mai mare sarpe din apa si asa m.am trezit ...cand puneam picioru pe sarpe ... ce poate fi ?

    RăspundețiȘtergere
  12. buna am avut cu un sarpe dar se facea ca eram foarte suparata si sarpele a iesit din pamant se facea ca era sarpele casei. dar la mine in vis s_a tranformat intr_o tanara domnisoara ce imi dadea sfaturi. ajuta_ma te rog ca sunt foarte speriata mai ales ca am ceva probleme in perioada asta.multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest vis poate reprezenta o expresie a unei patimi, a unui simtant fierbinte care tinde sa te copleseasca, dar pe care trebuie sa-l analizezi la rece penru a vedea incotro te indreapta. Incearca sa fii cat mai rationala ori realista in problemele pe care le ai!

      Ștergere
  13. Puteti va rog sa ma ajutati aseara am visat foarte multi serpi care se mancau uni pe ceilalti , de frica i.am luat pe toti si i.am pus intrun sac si i.am legat bine numai ca acolo devenise foarte agitaţii si dintro camera alaturata auzeam vocea mamei di surorii mele erau cam nelinistite totul a fost foarte ciudat de nu pot sa.mi iau gândul de acolo.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pari sa fii strabatuta de niste impulsuri senzuale care iti anunta ori iti vestesc ca itri intr-un nou stadiu al vietii tale. Incearca sa deslusesti bine ce ti se intampla si, chiar daca esti jenata de asta, straduieste sa ceri sfatul mamei si surorii tale.

      Ștergere
  14. Buna Diana. Ma poti ajuta si pe mine cu un vis?
    Am visat ca am iesit afara din casa, ca sa-l caut pe fratele meu mai mare (cand ies din casa sunt 10 trepte pana ajungi sa pasesti pe pamant). M-am uitat in jur sa-l sa caut si in iarba, chiar inaintea treptelor, am vazut un sarpe verde deschis spre fosforescent, foarte mare si lung, pe care l-am vazut mai tarziu. Imi era foarte frica asa ca am intrat in casa si am mers in bucatarie si apoi am vrut sa ies afara sa vad daca mai este acolo. Dar in coltul de jos de la usa vroia cineva sa intre, am impins cu piciorul usa, dar nu se inchidea, apoi am auzit un mieunat de pisica pe cealalta parte a usi si apoi am vazut sarpele cum vrea sa intre in casa. Am fugit din nou in bucatarie si i-am spus tatalui meu sa omoare sarpele. El a luat un cutit si cand am deschis usa, am vazut sarpele tarandu-se prin fata usi, pana am vazut si capul sarpelui. Eu m-am retras si tata s-a aplecat si s-a ridicat cu capul sarpelui in farful cutitului. Nu era sange delor. Eu eram foarte speriata si dupa ce l-a omorat. Imi poti spune te rog ce semnificatie are acest vis?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Acest vis poate fi asociat cu o temere fata de ceva ce i s-ar putea intampla fratelui tau dar si cu o amenintare directa la adresa ta. Cineva apropiat pare sa iti vrea raul pretinand ca are nevoie de ajutor, dar ai incredere in tatal tau ca va sesiza acest lucru si nu va ezita sa-ti ia apararea.

      Ștergere
  15. Buna ziua,as dori sa imi explicati acest vis va rig frumos..se facea ca privind pe fereastra Afara stateau in iarba pui de pisica (exista deja 3 pisici Mari in realitate traind pe Langa edificiu) iar pe pervazul ferestrei erau 2 serpi incolaciti iar la putina distanta imi parea ca sta o gaina dar de fapt era un sarpe care inghitise o gaina evident foarte mare comparativ cu dimensiunea lui si gaina era inca vie in interiorul sarpelui.Asta e tot normal nu pun multa importanta dar acuma urmaresc in firma o functie superioara. Pe care daca nu mi-o ofera imi voi da demisia...colegii mei imi spun sa "nu arunc prosopul " aparent imi ofera sprijinul lor.Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Razvan. Nu stiu ce reprezinta pentru tine "edificiu." Cred, totusi, ca visul tau poate avea cateva semnificatii recogniscibile in contextul mentionat de tine. Pisicile din iarba par sa simbolizeze comoditatea, o atitudine de complacere pe care o atribui colegilor tai, iar gaina inca vie ingitita de sarpe poate semnifica ingrijorarea ta ca ai putea "inghiti" ceva prea mare pentru tine, ca ai putea sa-ti iti asumi niste responsabilitati care te-ar putea depasi. Nu trebuie sa te ingrijorezi. Este normal sa fii cuprins de astfel de complexe (mincinoase) atunci cand esti in asteptarea unei mari cotituri in viata, asa cum ai marturisit ca ti se intampla tie.

      Ștergere
  16. Buna!
    Am visat ca eeram intr-o casa si cand am iesit era razboi si am fost impuscata in mana de un soldat si apoi mi-a zis sa fug si eu am fugit in spatele casei unde era o casa si mai mica si am intrat .AColo erau rudele mele .Am stat putin si am plecat pe o campie si apoi m-am trezit.
    Ce inseamna?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cineva incearca sa te manipuleze, sa te indeparteze de cei dragi, dar desi te poate rani afectiv, nu are cum, in cele din urma, sa reuseasca acest lucru.

      Ștergere
  17. iti multumesc anticipat.am visat ca eram cu fata mea intr=o casa si cu barbatul ei ea nu este maritata si nu are iubit.de sub pat a iesit un sarpe colorat dar culoarea albastra era foarte intensa si se plimba p langa perete,cu o noapte inainte am visat ca eram cu fata mea la o vrajitoare si o intrebam de ce nu se marita,ea a raspuns ca o sa apara si destinul ei care era un baiat la o distanta de cativa m intors cu spatele si cand ne am uitat la el ,s a intors cu fata la noi ,si am visat dupa ca aveam 2 inele frumoase cu pietre .multumesc frumos

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Visele tale reflecta ingrijoarea fata de soarta fetei tale, in particular grija ca ea sa se aseze la casa ei. Sarpele albastru semnifica dorinta de a o vedea cu un barbat adevarat, dar si de a o sti senina, in siguranta. La fel, visul cu vrajitoarea indica ca iti doresti sa stii care este alesul ei, si ca acesta va se va potrivi atat sperantelor fetei tale, cat si ale celor ale tale (cele doua inele).

      Ștergere
    2. multumesc frumos asa este sunt stresata ca nu se marita

      Ștergere
  18. Buna Diana . Deci poti sa imi explici mai indetaliat despre sarpele verde? Mai concret ar fi sa imi explici despre gorgone . Am avut un vis ciudat in legutura cu o gorgona si pe la apus de soare am dansat efectiv cu respectiva. Nu am fost muscat , nu am patit nimic , ci doar am dansat si am acceptat-o asa cum era . Ma poti ajuta?Multumesc anticipat .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Acest vis poate fi asociat cu fascinatia exercitata asupra ta de o femeie pe care o percepi totusi ca fiind "periculoasa." Dansul cu gorgona poate fi vazut drept preludiul unei aventuri amoroase cu ea, mai ales ca se petrece la apusul soarelui.

      Ștergere
  19. Buna, Diana.
    Am avut un vis ciudat, cel puin pentru mine, si speram sa ma poti ajuta.
    Am vistat 2 sperpi care se imperechiau. La un moment dat unul din ei l-a muscat de coada pe celalalt. Fundalul era negru si eu priveam serpii de la distanta.
    Multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest vis poate avea o conotatie erotica, poate fi vazut drept o reflectare dezgustata a actului uman de a face dragoste. Intr-o alta interpretare, poate fi vorba despre doi dusmani care desi sunt aliati impotriva ta, pot ajunge sa se lupte unul impotriva celuilalt.

      Ștergere
  20. Buna ziua poate mă va ajută şi pe mine cineva am visat sa eram pe malul unei ape şi pe mal mulţi,mulţi şerpi mari şi mici care mă urmăreau iar unul sa apucat de cracul pantalonului şi am reuşit sa îl omor dar erau mulţi mai mulţi specific din nou mari,mici şi eu mă chinuiam sa ajung în capătul malului sa salvez o femeie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil te simti ingradit de niste oameni, impiedicat sa faci un lucru care ti se pare nobil, frumos. Increde-te in tine insuti in forta ta interioara.

      Ștergere
  21. Buna Diana.

    Am avut un vis in care eram la piscina cu câțiva prieteni si era acolo si fostul meu iubit impreuna cu o fata, care se presupunea a fi actuala iubita a lui. Visul a inceput cand eu eram cu acea fata,discutand si alegând impreuna costumele de baie, ea era surprinzător de draguta. Pe fostul meu prieten nu l-am vizualizat, dar stiam ca este acolo si ma tot gandeam la el si la ciudata situație de a fi impreuna acolo la piscina.
    Înotând in piscina, a apărut un șarpe galben, eu eram singura care înota in acea zona a piscinei si șarpele se învârtea pe langa mine, iar eu aveam un puternic sentiment de teama accentuat si de ceilalți pe care ii auzeam țipând sa ma intorc si sa ma indepartez de langa șarpe. Dar eu nu stiu de ce nu am înotat sa ma indepartez de el ci intram pe sub apa cand era foarte aproape si il puteam vedea pe dedesubt cum șerpuia la suprafața apei apoi iar ieseam si el venea foarte aproape de mine serpuind. Asa s-a terminat visul. Șarpele nu era violent, sa încerce sa ma muste, dar nu era nici liniștit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Visul tau pare sa reflecte un fel de gelozie neconstientizata fata de o eventuala/necunoscuta noua partenera a fostului tau iubit (din aceasta cauza fata din vis este "surprinzator de draguta." Faptul ca nu mai esti cu el iti provoaca o oarecare temere peste care incerci sa treci cel putin de ochii lumii.

      Ștergere
  22. Buna Diana,
    Sper sa ma ajuti.
    Am visat casa fostului sot, eram in hall si in mijlocul se afla un bazin mare cu apa albastru închisă. Dintr-o parte stătea el cu actuala sotia, din alta eu. La un moment din bazinul a inceput sa iese serpi albi nu prea mari. Eu am ramas uimită dar ei au zîmbit si au spus ca sau deprins si nu le m deranjează. Serpii ma priveau atent doar pe mine.
    Multumesc,
    Natty

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Natty. Poate ca nu realizezi sau nu vrei sa constientizezi cat de mult te-a afectat despartirea de sot si casatoria lui cu o alta femeie. Bazinul din vis indica nevoia de a-ti intelege simtamintele, dorinta subconstienta de a te desparti de trecut. Totodata, bazinul si serpii albi indica sentimentul ca feminitatea ta (felul in care te vezi ca femeie) se simte amenintata dupa divort. Incearca sa-ti oferi un nou inceput in viata.

      Ștergere
  23. Buna ziua
    In noaptea trecuta ma avut un vis
    Eram impreuna cu mama si tatal meu la mine in camera si parca eu ma gandeam ca daca vreau sa rwnovez camera(urmeaza sa o fac) trebuie sa scap de cei doi serpi din camera...eu urasc serpii deci nu stiu cum au ajuns acolo. Unul era mic negru cu buline albe iar cel deal2lea mai lung gros si galben.eu ma uitam la parintii mei din holul apartamentului cum incercau sa ii omoare erau relaxati dar eu muream de frica. Cand mam trezit nu doream sa ma misc de frica sa nu fie in pat serpi.Ce inseamna? Pana la urma pe cel mic lau omorat iar la cel mare inca incercau ca nu murea usor. Serpii erau in camera mea dupa pat dupa mobila se plimbau. Tot in vis cand eu mam speriat de sarpele mare din camera mea , o vecina vine si imi arata sarpele ei ce mare e si ce frumos si sarpele ei sarea la mine.
    Serpii din camera mea erau calmi iar mama mea incerca sa ii omoare fara ca ei sa o vada sa isi dea seama.Mam trezit de frica zic eu si cu inima care batea foarte tare. Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Ai, probabil incredere in parintii tai, ai credinta ca ei sunt mereu gata sa te apere si sa te protejeze. Atunci cand incerci sa faci ceva de una singura, ti se poate parea ca te pandeste ceva rau, si nu poti sa nu le ceri ajutorul. Cat despre vecina, "sarpele ei mare si frumos" poate reprezenta un lucru care nu-ti place sau care te deranjeaza la ea.

      Ștergere
  24. Buna, Diana.

    Am visat ca eram la subsolul blocului unde locuiesc si eram cu un barbat care nu stiu sigur daca imi era dusman, desi asa parea. Eu aveam in mana vata imbibata in spirt si aveam o sticla de ulei de masline. Puneam ulei pe vata si imprastiam pe acolo ca sa alung cele rele, dar la un moment dat mi-am dat seama ca nu prea este eficienta metoda pe care o folosesc si m-am gandit sa arunc cu ulei direct din sticla insa am scapat sticla si am ridicat-o. Sus pe tevi era si un sarpe foarte mare si puternic care se uita urat la mine si m-am speriat, dar nu mi-a facut nimic. Barbatul acela disparu-se, dar a reaparut cu un soarece care cica era animalul meu de companie si l-a aruncat in partea opusa mie intr-un fel de imcapere si sarpele a fugit sa il manance. Inainte l-am rugat pe barbat sa nu il arunce pentru ca tineam la soarece.
    Sper sa ma poti ajuta.
    Multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Poti avea presimtirea sau poti intrezari (subconstient) ca cineva (poate un barbat) incearca sa iti faca un rau si simti nevoia sa faci ceva pentru a impiedica acest lucru. Cu toate aceasta, acel cineva, daca nu reuseste sa te raneasca in vreun fel (afectiv), poate sa ii faca un rau unei persoane apropiate, la care tii.

      Ștergere
  25. Salut...Diana...ajuta-ma te rog...am visat ca eu si cu prietena mea comunicam parca eram la scoala de si scoala am finisato de 4 ani ,si niste baieti i-au facut ei cadou un sarpe galben aprins...el nu ne facea nimic,insa eu foarte tare ma temeam de el...la un moment dat unu din baeti mi l-a pus in sin si eu am inceput a striga tare,,,,findca ma teem muult de serpi....sa si m-am trezit....negatiiiiiv....ce ar putea insemna?sunt insarcinata si retraesc cu visele...astea...aseara am visat ca stateam cu picioarele in singe....ajutama daca poti cu un dezlegamind...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil ca visul tau are legatura (in subconstient) cu teama legata de cum va decurge viitoarea ta nastere. Pe de alta parte, culoarea galbena a sarpelui poate sugera ca iti este frica sa iei o decizie legata de prietena ta. Oricum, visul in care stateai cu picioarelein sange este in mod clar un fel de anticipare a clipelor cand vei naste si a temerii tale de care am pomenit mai sus.

      Ștergere
  26. Am visat un şarpe de piatră iar o fata l-a omorât infingandui un cuţit in cap acesta a devenit real sangerand era gros negru cu pete galbene. Ce poate însemna?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie sa treci peste un complex/"o impietrire" tinand de relatia ta cu o fata sau cu o femeie.

      Ștergere
  27. Buna ziua,aseara am visat-o pe fosta mea meditatoare(de care eram foarte atras) stand la masa si intrebandu-ma:"de ce ti-e frica de mine,arat a sarpe?"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Visul tau pare sa impleteasca atractia fata de meditatoare cu simtamantul ca aceasta atractie este un lucru interzis, chiar periculos!

      Ștergere
  28. buna seara...am avut un vis in care un doctor imi spusese ca ma cancer la sanul si umarul drept,iar dansul mia spus ca nu i sigur,dar pt a se lamurii de a dormi langa un pui de sarpe mort si uscat adus de dumnealui...iar daca ochiul drept mi se va umfla inseamna ca nu am...a pus sarpele intr e servetele la geam iar eu jos sau in pat,nu mi amintesc bine,am adormit si cand ma trezisem aveam ochiul drept umflat,am alergat spre mama si am inceput amandoua sa plangem,iar afara venise un soare.........ce inseamna?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Acest vis poate semnifica ca ai reusit sa scapi de un lucru rau, de o mare primejdie si ca, desi constientizezi bine acest lucru (sanul drept, umarul drept, ochiul drept), este nevoie sa te eliberezi de o frica care nu is mai are rostul si pe plan subconstient sau emotional (de aceea, dormi langa un pui de sarpe mort, adica unul care nu are cum sa-ti mai faca vreun rau).

      Ștergere
  29. Buna dimineata
    am ajuns pe siteul dvs cautand interpretarea unui vis cu sarpe. Mai precis, ultima imagine din vis,inainte de a ma trezi brusc a fost ca am calcat pe un sarpe,( verde cu alb si galben -posibil vipera). Sarpele nu se misca, era incolacit sub o scandurica astfel incat am vazut o parte din corp fara sa ii vad si capul. Locul din preajma sarpelui era o gradina sau un camp cu pamant uscat si crapat si putina iarba. Am constientizat ca am calcat pe un sarpe doar in clipa in care talpa piciorului (stang) a atins scandurica. Nu am atins sarpele direct, doar l-am presat cu scandurica , si pentru ca nu a reactionat, mi-am pus intrebarea daca este mort- dar totusi m-am trezit brusc. Multumesc mult pentru sprijin . Ioan

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Ioan. Te temi probabil sa nu cazi prada unei primejdii ascunse, nevazute sau neobservate. Aceasta primejdie pare sa iti iasa in cale din cauza unui aspect sau a unui eveniment al vietii arid, din care nu poate incolti nici un lucru promitator, ce ti-ar putea aduce oportunitati in viitor.

      Ștergere
  30. Buna .
    Am visat ca eram pe un drum iar in fata mea a apratut un sarpe verde si lung iar eu m-am speriat si am facut cativa pasi in spate . Ce inseamna asta ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sarpele verde si lung indica fie o probelma recenta din viata ta, pe care o resimti ca fiind periculoasa, fie faptul ca intrezaresti niste simtaminte de invidie sau gelozie din partea unei persoane apropiate.

      Ștergere
  31. Buna Diana.Vreau sa-ti povestesc putin visul meu,poate ma poti ajuta sa inteleg ce inseamna.Am visat ca eram in vacanta,undeva intr-o localitate mai pustie asa si acolo erau foarte multi serpi,unii mai mari,altii mai mici.Fugeam in permanenta de ei,eu si o fetita mica,care in vis era copilul meu,impreuna cu o femeie si un barbat.Barbatul m-a ajutat cu fetita,a luat-o in brate si asa am fugit toti.As vrea sa stiu,ce poate insemna asta?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai o convingere ori o credinta care nu iti este acceptata de oameni din preajma. Ai un ideal pe care altii incearca mereu sa ti-l subestimeze. Poate ca poti gasi un ajutor in acest sens la un barbat care te intelege, care este in vecinatatea ta (sufleteasca).

      Ștergere
  32. Sper ca ma poate ajuta cineva. Multumesc. Nu am visat sarpe dar nu stiu unde sa ma adresez pt ca am un vis care se repeta. E seara-noaptea si sunt intr-un orasel mic cu stradute inguste si case vechi. Din senin apar pe stradute mai multi lei si leoaice , alergand, omorand si mancand oameni. Toata lumea fuge si se ascunde pe unde poate. Eu scap de fiecare data dar sunt singurul. Cateodata se mai salveaza 1-2 oameni cand sunt mici schimbari. Vreo parere? Multumesc frumos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te simti ingradit de niste reguli care iti sunt impuse si pe care nu vrei sa le accepti. Spontaneitatea ta sau dorinta de a te simti liber te poate face nepasator fata de oamenii apropiatii care consimt sa fie condusi de niste reguli pe care nu le inteleg, dar le acceepta. Trebuie sa iti afirmi, intre-un fel sau altul, independenta, faptul ca esti altfel decat oamenii din jurul tau.

      Ștergere
  33. Buna Diana,acum 2-3 seri am visat un sarpe negru,care efectiv oriunde ma duceam el venea dupa mine. Fugeam de el si venea cu foarte mare viteza spre mine,am intrat in casa,am inchis usa iar el in momentul acela a iesit de sub pat. Tin minte ca la un moment dat eram cu un picior pe capul lui si cu unul pe coada..m-am trezit de multe ori in acea seara si de fiecare data cand am adormit la loc,tot sarpele il visam.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Esti deranjat de cineva care sta mereu pe capul sau incearca sa intre cu forta in viata ta. In acelasi timp, poate fi vorba despre un simtamant ori un lucru care te obsedeaza, si, indiferent cat de mult vrei sa scapi de el, nu reusesti sa faci asta.

      Ștergere
  34. Mda... Are mare legatura cu societatea... Foarte tare... Multumesc! Eu credeam ca e ceva mult mai grav. Lol :) Mi-ar place sa invat si eu cum se interpreteaza. :) Imi permiti sa te mai intreb ceva? As vrea sa stiu care e treaba cu visele care se repeta pt ca eu de obicei asa am. Un alt exemplu ar fi un vis care l-am avut mult timp cam o data la cateva zile, dar care nu l-am mai avut de mult. Se intampla intr-o lume ciudata intr-un fel de oras cu case ciudate, piata si oameni ciudati impreuna cu un alt fel de creaturi. Eu de fiecare data faceam un singur lucru pe acolo...zburam. Dar era un zbor foarte realistic si controlat. Adica chiar eram acolo, puteam levita cand vreau, controlam viteza si directia foarte constient si zburam peste tot pe unde voiam si deasupra oamenilor. Si nu li se parea ceva iesit din comun. Era atat de real totul incat parca as fi putut sa fac toate astea si cand ma trezesc; stiam cand urmeaza sa ies din vis si imi parea rau, nu voiam. :) Era foarte placut. :) Mai ales faptul ca eram foarte constient de totul si eu controlam actiunile. Simteam vantul si forta G cand acceleram in aer... :) Multumesc frumos pt raspunsuri. Numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  35. Probabil ca acest vis frumos a reflectat o traire sau o situatie de viata din perioada cand l-ai avut in mod repetat. Oricum, el lasa se inteleaga ca incercai fie sa te desprinzi de o constrangere din lumea reala, fie ca ca erai strabatut de de un fel de sastisire fata de cenusiul, monotonia vietii tale cotidiene, iar subconstientul tau iti crea o lume aparte, deosebita, in care avei capacitatea de a zbura, de fi liber.

    RăspundețiȘtergere
  36. Buna Diana ...ma numesc Marieta...visez mereu ca un sarpe...aseara am visat ca eram prin padure pt a culege muguri de brad...un barbat ma urmarea ...dar din fata mea din pamant a iesit un sarpe galben cu verde f gros care ma vedea doar pe mine caci eram chiar in directia lui...nu puteam fugi...dar parca alaturi de mine era o gaina alba pe care eu i am aruncat-o sa ma apar...atunci sarpele a sarit dupa gaina si eu am scapat...mai incolo mai iesise unu la fel dar nu avea treaba cu mine...m am trezit f speriata...multumesc ...o zi buna

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Marieta. Visele tale pot dovedi impulsul tau de a-ti gasi un suflet pereche, dar si o eventuala primejdie care continua sa te ameninte din partea unui barbat din preajma ta.

      Ștergere
  37. Visez ca intru undeva....si cand vreau sa ies iesirea este foarte ingusta,mica......si uneori ca sunt la tara si ma alearga cineva...ce inseamna?multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te simti ingradita de ceva, cineva, de o situatia din viata ta. Incearca sa-ti dai seama (daca nu ai constientizat deja) desprece este vorba si ia niste masuri, fara nici o ezitare.

      Ștergere
  38. Buna Diana ! De curand am avut un vis ciudat in care aveam grija(hraneam si mangaiam ) de un sarpe. in ciuda eforturilor mele de a-mi face familia si prietenii sa inteleaga ca era un animal ca oricare altul , acest sarpe incerca de fiecare data sa ma muste lasandu.mi venin pe piele dar eu eram imuna , ramanand la fel . intr-un final am hotarat sa il arunc intr-o apa , dar intorcandu-ma acasa , spre mirarea mea , am gasit sarpele in bratele bunicii mele care a trecut in nefiinta de putin timp . acesta era incolacit in bratele dansei si mangaiat de aceasta la fel cum il mangaiam si eu .Ciudat,, nu ? Cred ca sunt una dintre putinele persoane caruia nu ii e frica de serpi nici in vis si nici in viata reala , dar trebuie sa recunosc ca acest vis m-a pus pe ganduri si mi-a dat o stare de neliniste sufleteasca . Imi poti da un sfat sau o parere ? Crezi ca esti doar un vis oarecare sau are o semnificatie anume ? Iti multumesc mult . :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Mi-ar fi placut sa stiu si numele tau. Exista in viata ta un lucru rau la care nu vrei sa renunti sau la care ti se pare ca nu poti sa renunti. Te amagesti cumva ca acest lucru ori trasatura de a ta provine din familie (eventual de la bunica ta) si ca nu ai cum face sa te dezbari de el/ea.

      Ștergere
    2. Iti multumesc mult pentru timpul acordat mie . Numele meu este Andreea , am 18 ani si sunt eleva in cls a 12a . La inceput am crezut ca visul face trimitere la stresul provocat de apropierea BAC.ului , dar iacata ca m-am inselat . Categoric iti sunt recunoscatoare . Iti doresc o zi buna!

      Ștergere
  39. Buna Diana! Am visat ca eram la munca si m-a muscat un sarpe mic galben cu dungi negre. In urma muscaturii mi se innegrise mana pana aproape de cot.Problema mea era ca nu puteam sa ajung la spital sa fac antidotul si in mintea mea era ca mai aveam doar cateva ore pana sa imi ajunga veninul la inima. M-am trezit inainte sa ajung la spital. M-a bulversat visul. Poate reusesti sa ma ajuti si pe mine cu un raspuns

    RăspundețiȘtergere
  40. Buna Diana! Am visat ca eram la munca si m-a muscat un sarpe mic galben cu negru de deget. In urma muscaturii mi s-a innegrit mana si eram disperata ca nu pot ajunge la spital sa fac antidotul. Stiam ca mai am cateva ore pana imi ajunge veninul la inima

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cineva de la munca incerca sa "iti dea peste mana," sa te faca sa gresesti sau sa gafezi. Ai grija ce si cu cine vorbesti la serviciu.

      Ștergere
  41. Marturisesc Diana, ca am citit tot incercand sa inteleg din raspunsurile tale, dar nu a povestit nimeni ca a cumparat un sarpe mare si acasa mai avea o soparla gen iguana si o broasca testoasa uriasa :) Cand am ajuns acasa ma intrebam de ce l-am cumparat, am remarcat privirea f inteleapta si blanda. Am realizat ca le era foame si m-am gandit sa le dau sunca din frigider iar ele au venit dupa mine docile...m-a surprins.modul rapid in care inghiteau si am incercat sa le pun niste apa, iar cautand niste recipiente am descoperit niste bijuterii vechi de ale mele, ascunse de catre sotul meu. Banuiesc ca este vorba despre niste aspecte pe care le transmut acum dar m-ar ajuta sa vad si imaginea de ansamblu. Multumesc si felicitari pentru modul in care simti sa iti ajuti semenii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Incerci, poate, sa iti dai seama de niste aspecte reale din viata ta dincolode lucrurile acceptate/acceptabile zilnic de persoanele din preajma ta. Este vorba, probabil, despre niste aspecte mai putin obisnuite ale vietii si personalitatii tale. Simti nevoia sa iti dezvolti aceste aspecte, sa le dai cale libera, dar poate ca cineva apropiat (eventual, sotul tau) nu este de acord cu asta, si se straduieste sa iti minimalizeze niste calitati, valori personale legate de ele.

      Ștergere
    2. Multumesc Diana, este lectia de asumare a puterii mele pe care o parte din personalitate nu o accepta inca, sotul imi oglindeste asta .....acum se lucreaza mult la imputernicirea mea pe toate planurile. Ma numesc Akena Kumara si recunosc sinele care vorbeste prin tine, primesti si decodifici mesajele foarte clar...poate vroiai sa stii asta :)

      Ștergere
  42. Buna! Aș avea mare nevoie de ajutor pentru că acest vis ,într-o anumită proporție, se repetă. Nu îmi amintesc exact, dar stiu că eram într/un fel de junglă cu doi oameni (îi consideram prieteni, dar e prima oara cînd îi văd si am senzatia ca erau barbati) , si am trecut printr-un pericol, după care ne-a salvat un vultur în zbor. Pe mine m-a luat în gheare, iar cei doi erau agățati de cozile unor serpi lungi (sustinuti tot de vultur). Acesta ne-a lăsat pe crengile unui copac, iar cei doi prieteni luasera infatisarea serpilor: unul era verzui, cu solzi si vorbeam cu el normal, fara retineri, constientă că e întruchiparea pretenului, iar celalat a venit putin mai tarziu, de după tulpina copacului, sub forma unei cobre maronii, mergând incet...acesta mă ingrozea si tot incercam sa-l gonesc cu o bucata de hartie, iar celalalt incerca sa ma convingă că nu-mi va face nimic rau cobra si ca defapt e celalat prieten... eu am continuat s-o gonesc, iar apoi a plecat si a venit prin spatele meu, chiar in fata mea, unde am continuat s-o gonesc in acelasi mod...mi se pareau cei doi serpi usor amuzati de teama si reactia mea...apoi m-am trezit putin, incă speriată, si am viasat ca eram intr-o bibliotecă uriasa pe care o mai visasem..care s-a transformat in alt vis apoi...ciudat e că m-am trezit foarte odihnita in dimineata asta! As vrea tare mult sa stiu ce reprezinta aceste vise!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Un vis cae se repeta denota osituatie din viata reala care persista. Jungla poate reprezenta existenta cruda, egosimul oamenilor care te inconjoara. Ai totusi speranta ca unii oamenii din apropierea ta iti sunt alaturi la bine si la rau, si ca poti fi salvata de rautati impreuna cu ei gratie unor idealuri care va sunt comune. Cu toate acestea, tinzi uneori sa ii vezi si pe acesti oameni la fel de rai ca si pe ceilalti, ai tendinta sa iti pierzi increderea in ei, iar acest lucru nu iti face deloc bine.

      Ștergere
  43. Buna,
    Am avut un vis foarte ciudat. Eram pe o canapea, undeva la birou inconjurata de cativa colegi si mangaiam o pisica. Din pisica au iesit 2 limbrici care s-au transformat in 2 serpi mici si frumos colorati cu dungi rosii, albe si negre. dungile negre erau foarte subtiri iar cele rosii si albe erau la fel. Unul din ei mi se suise pe sold si incercam sa il dau jos. Am reusit la un moment dat si un coleg i-a luat si i-a arujncat pe geam. in timp ce ii tinea in mana, crescusera si erau mai multi. M-am trezit foarte afectata de vis. E prima data cand intru pe un site sa cer o parere, dar imaginile si visul in general imi stau inca in cap.
    Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Visul poate semnifica ca o persoana apropiata sau o imprejurare de viata ce ti se pare pozitiva poate da nastere sau este pe cale sa iti provoace un rau. Obiectivitatea ta (dungile albe si negre) este afectata de sentimentele pe care le ai fata de respectiva persoana sau imprejurare (dungile rosii).

      Ștergere
    2. Eu am visat ceva tare ciudat , alergam pe un drum și pe jos erau șerpi maronii unii erau morți nu - mi făceau nimic dar îmi era frică de ei .

      Ștergere
  44. Buna,
    Am visat apa in apartament mai exact in baie. Robinetul de la chiuveta era deschis si apa curgea din chiuveta si din toaleta. Practic erau pline cu apa si curgeau pe afara. Apa era pana la genunchi si era curata. Ce poate fi? Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Acest tip de vis lasa de inteles ca te simti coplesit de emotiile si sentimentele tale. Este vorba totusi despre emotii/sentimente "curate," limpezi, pe care ti le poti deslusi, dar pe care nu le poti controla.

      Ștergere
  45. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  46. buna ziua,am visat azi noapte ca eram in apartament la fata mea,in hol
    era ceva ca un sarpe grasnu i se vedea capul de gras ce era cam lat si un alt pui de sarpe subtire care se misca pe jos iute,iute era femela,imi era si nu frica de ei dar e-am spus fetei sa nu puna mana sa nu o muste,fata asteapta o veste un rezultat o analiza,va rog sa-mi spuneti semnificatia visului? multumesc

    RăspundețiȘtergere
  47. Magda
    Am vizat trei serpi mari care au trecut peste mine din cap pana la picioare, eu fiind culcata in pat.Mentionez ca in viata de zi cu zi am o fobie fata de aceste taratoare, nu suport nici macar sa vad la TV.
    Va rog ajutati-ma sa inteleg acest cosmar! Multumesc !

    RăspundețiȘtergere
  48. Buna ziua!sunt bulversata din cauza unui vis ..in care eram eu cu fata mea in pat si dormeam si m am trezit brusc din cauza unui sarpe care se afla intre noi.nu l vedeam doaril simteam si incercam cu teama sa ma eliberez de el dar.nu reuseam k atunci se misca si mi era frica sa nu ma muste .il simteam langa gatul meu .eram neputincioasa ...sa zic ..k la un moment am reusit sa scap de el...dar m am trezit speriata si inca ii mai simt prezenta :(m as bucura dak ma puteti ajuta cu un raspuns.Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Acest vis sugereaza ca esti ingrijorata ca nu cumva sa intervina ceva intre tine si fata ta. In acelasi timp, este posibil sa fi observat o anumita instrainare a ei fata de tine, fara sa constientizezi inca acest lucru.

      Ștergere
  49. Sunt bobi Buna eu am visat intr o noapte mai multi serpi care innotau in apa tulbure si la mal cnd au ajuns pupau niste maimute aplecate la apa. Al doilea vis doi serpi stăteau in fata mea pe un hol unul maro altul negru cu galben. Ce ar putea insemna??! Mersi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. In primul vis poate fi vorba fie despre un lucru rau care simti ca se apropie de tine sub masca ipocriziei, fie despre faptul ca te temi ca nu cumva cineva apropiat, caruia nu poti inca sa ii intrezaresti adevaratele intentii, incerca sa te ia in ras sau sa te ridiculizeze. Al doilea vis exprima ca iti sta in cale o persoana care tinde sa te insele intr-o chestiune materiala ori financiara.

      Ștergere
  50. Buna diana,am visat un sarpe in groapa,dar nu eram singur eram cu mai multi prieteni dar cand am intrat toti in acea groapa doar eu il puteam vedea..am iesit din aceea groapa speriat,i-am avertizat si pe prieteni mei si cineva si-a facut curaj la apucat de cap si la dat afara pe o usa. ( groapa fiind in casa ). Sarpele venea intr-una spre mine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Simti ca te ameninta o primejdie, o primejdie care nu este fatisa, ci "subterana," ascunsa, si care te vizeaza personal, neavand de a face cu cei din apropierea ta. Aceasta primejdie poate fi prilejuita de o conjunctura avand de a face cu interactiunea sociala, cu cercul tau de prieteni.

      Ștergere
  51. Buna ziua! Sunt Giulia si am vrut sa va spun si despre visul meu care s-a intamplat cu o ora inainte . Eram intr-un loc cu iarba(ca trestile) langa un rau/lac/parau(nu stiu mai exact ce era) , eram impreuna cu cineva(nu stiu cine era mai exact ,dar eu credeam ca e tatal meu) si pescuiam . In gandul meu vroiam sa prind un peste si arun undita in apa si o trag si in loc de oeste apare un sarpe , in momentul actiuni am vazut sarpele era galben cu negru(cred) , dar in loc sa fug am inchis oci si acesta cade pe gatul meu . Sarpele se misca iar eu stau nemisca cu ochi aproape inchisi uitanduma la el intimp ce se holba la mine . Eu il stigam incet pe tati , dar nimic si ma hotarasc sa misc man si sa il prind asa am si facut, l-am apucat cu mana (era destul de gros , parea rapid si era destul de lung) si vroiam sa-l arunc , acesta se zbatea iar eu trageam si doar intr-o fractiune de secunda mi-a muscat umarul( am si simtit cum colti intrau in carne) si il trag si in cele din urma il arunc , incercam sa deschid ochi (ii aveam inchisi )ca sa pot fugi( nu eram sigura daca sarpele a plecat si de aceea ). Imi era umpic cam greu sa-i deschid dar i-am deschis si dintr-o data ma trezesc in pat si in camera mea . Eu am 14 ani , sper ca va veti face timp sa imi raspundeti , scuze de deranj .

    RăspundețiȘtergere
  52. Buna, Diana, am visat un pom inalt, cred ca era un par. Un sarpe mai mic, agatat cu coada de o ramura, atarna in jos. Sarpele era negru iar eu aveam un sentiment de frica. Am observat apoi ca sarpele nu avea cap.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Dumitru. Visul reia intrucatva imaginea biblica a sarpelui ce ii ispiteste pe Adam si pe Eva. Poate fi vorba, asadar, despre o tentatie de a ta (care iti provoaca temeri) asupra careia subconstientului iti atrage atentia ca poate fi negativa, periculoasa, desi este aparent marunta (dimensiunea sarpelui visat). Sarpele fara cap denota ca aceasta tentatie este una emotionala, irationala, sau chair senzuala.

      Ștergere
    2. Multumesc mult Diana!

      Ștergere
  53. buna..am avut un vis in care eu eram afara jos pe iarba iar eu plangeam asa de tare si de o data aud ca cineva vorbeste cu mine...cand am ridicat capul am vazut un sarpe care sa incolacit si imi spunea de ce plang?iar eu printre plansete ii spuneam de operatia mamei...si el a inceput sa planga si imi spunea stai linistita fata mea ca totul va fi bine...eu stiu ce a patit mama ta,dar ea va trai multi ani...poate se va mai opera ink o data sau poate nu,dar ea va trai multi ani...deodata sa facut zi si era un soare...ce inseamna asta?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Uneori, sarpele din vise reprezinta intelepciunea interioara dar si subconstientul cuiva. Cred ca aceasta este cazul si cu visul tau. Sinele tau iti transmite sau te incurajeaza ca totul va fi bine cu mama ta, iar sosirea zilei si soarele simbolizeaza aceasta speranta sau veste buna.

      Ștergere
    2. multumesc..o zi placuta

      Ștergere
  54. Buna vreau sa ma ajuti si pe mine ...aseara am avut un vis in care am visat doi serpi eram intr-o incapere nu stiu exact cit erau de mari pentru ca pe unul l-am omorit si a disparut iar celalalt era facut ghem si se uita la mine am dat sa-l omor dar nu l-am mai gasit a disparut ajuta ma sa inteleg ce anseamna multumesc Nico

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Nico. Cu toate ca treci printr-o situatie complicata sau adversa in viata de zi cu zi, simti ca ai taria sa o depasesti sau sa iti infrangi niste dusmani.

      Ștergere
  55. Buna...va rog sa ma ajuta.ti ...am visat doua nopti la rand acelasi vis...era o casa noua ,in noua camera sub mocheta au aparut serpi care erau incolaciti si se miscau asa prin camera , apoi in bucatarie au aparut rame mici apoi mai mari apoi una cat un sarpe dar roza ca o rama pe care tata meu a luat.o in mana pt a o arunca....ce poate insemna asta ...va rog un raspuns!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Un lucru nou sau o noua circumstanta din viata ta pare sa nu iti fie de bun augur. Poate fi vorba despre lucruri aparent marunte, dar care pot capata proportii odata cu timpul.

      Ștergere
  56. buna.azi am gasit apa pe o noptiera din camera mea.si nu avea de unde sa fie.mi se pare ciudat

    RăspundețiȘtergere
  57. Buna! Aseara am visat un sarpe negru mare din care se ridica un cap de femeie batrana ceva gen ca un fum,nor...si era rea acea femeie...asa mi se parea in vis...zicea ceva dar nu intelegeam..apoi sarpele a vrut sa ma muste,iar eu l-am luat de cap si incercam sa il arunc pe geam...apoi...m-am trezit :') ce inseamna?? Multumeeesc !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cineva din apropierea ta incearca sa-ti faca un rau (poate chiar o femeie mai in varsta). Simti acest lucru la nivel subconstient, si este nevoie sa il constientizezi.

      Ștergere
    2. Multumesc frumos ! Soacramea o fi:( :)))

      Ștergere
  58. Bună ziua! De aproape 2 ani mă bântuie tot felul de vise, destul de temătoare, în urma cărora m-am trezit înspăimăntată că s-ar putea întampla ceva şi chiar s-a întamplat! Uneori chiar am primit în vis mesaje exacte. Totul mă sperie pentru că în toată această perioadă tatăl meu s-a înbolnăvit şi a murit, luându-şi viaţa, soţul avea relaţii extraconjugale de care până la urmă am aflat. Acum lucrurile s-au mai liniştit, dar totuşi continui să visez urât. Mă gândesc că totul este în subconştient şi nu am depăşit aceste momente. Nu ştiu! Îl visez foarte mult pe tatăl meu care este mort, strigându-mă şi chiar chemându-mă la el sau doar ne privim. Mă visez prin nămoale, urcând pante destul de abrupte, visez cunoştinţe care sunt moarte şi mă caută, şerpi etc. Ultimul vis: eram în curtea din casa părintească şi am visat cum părinţii mei dezbrăcaţi complet făceau dragoste într-un pat afară, şi mă întrebam cum este posibil pentru că taicămeu este mort! După aceea eram la o masă cu mai multe persoane, mai mult femei. Aveam pe picioare un coşuleţ cu bijuterii, gablonţuri, perle şi chiar povesteam despre perlele de cultură care se fac în Palma de Majorca, când dintre bijuteriile din coşuleţul meu a scos capul un şarpe alb spre argintiu cu puţin auriu. M-am speriat şi am aruncat coşuleţul ridicându-mă de la masă. Şarpele era subţire(diametru cam 3 cm) dar destul de lung (3 - 4 m). În primă fază din aruncătură, căzând pe jos, am avut impresia că va fugi, eu m-am lipit de peretele casei, însă el s-a întors către mine şi a vrut să mă muşte. Nu a reuşit pentru că am dat cu piciorul, ţipând şi l-am lovit exact peste cap şi limba care o întinsese către mine. Toţi ceilalţi de la masă doar priveau. M-am trezit iar speriată. Nu ştiu ce înseamnă aceste vise. Aproape că ajunsesem în pragul unei depresii în urma viselor şi a întâmplărilor petrecute. Mă gândesc că o forţă supranaturală mă anunţă cam ce urmează să se întâmple cu mine sau în jurul meu. Tot timpul în viaţă am primit mesaje în vise care s-au adeverit. Mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Este un lucru rar sa ai vise premonitorii, care vestesc evenimente viitoare. Probabil ca ai dreptate si unele vise urate iti apar din cauza faptului ca nu ai putut inca sa treci peste momentele dureroase. Cat despre cel din urma vis, pe care mi l-ai povestit, faza initiala, cu mama si tatal tau, simbolizeaza tocmai dorinta de a-ti sti tatal inca in viata, dar si senzatia ca un astfel de lucru ar fi cumva necuvenit, ar fi ca si cum i-ai vedea pe ai tai facand dragoste complet dezbracati. In cea de-a doua parte a visului, bijuteriile, perlele, semnifica comori personale, lucruri de pret care iti apartin, dar care iti pot rezerva surprize neplacute, sau chiar te pot ameninta sufleteste. In pofida pericolului care te poate pandi, ai, totusi, forta de a te apara (de aceea reusesti in vis sa lovesti sarpele. Culoarea sarpelui poate semnifica lipsa de sentimente a cuiva care iti poate face rau.

      Ștergere
  59. Buna ziua! Aseara am avut un cosmar, se facea ca eram in razboi, eram inconjurata de fff multi oameni care au murit , iar pe mine m-au prins, m-au ridicat undeva mai sus sa-mi taie capul, moment in care m-am trezit.
    Multumesc!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Esti strabatuta poate de un intens conflict interior, care nu iti da pace si care iti ameninta fericirea. Pe de alta parte, poate fi vorba despre simtamantul ca nu te impui cu destula fermitate intr-o conjunctura din viata reala, anulandu-ti astfel personalitatea.

      Ștergere
  60. buna..sunt georgiana..seara trecuta am visat ca eram insarcinata si doctorul imi spunea ca e baiat,iar el ma batea cu piciorusul in burta...ce inseamna????????

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Georgiana. Poate insemna ca iti doresti sau esti pe cale sa pornesti pe un nou drum in viata alaturi de un baiat/barbat.

      Ștergere
    2. multumesc...o zi frumoasa

      Ștergere
  61. Buna! Am visat ca eram pe malul marii. Apa era tulbure iar eu stăteam si priveam in zare. La un moment dat am vazut cum se îneacă cineva, asa ca am intrat in apa care părea de culoarea mâlului ca sa salvez acea persoana. Cand am intrat in apa simteam cum calc pe cadavre, asa ca ma aplecam si le ridicam la suprafata iar cand acestea dădeau de aer, prindeau viata. Mai toate persoanele erau bărbați sau baieti si eram foarte speriată, vroiam sa ies din apa dar îmi doaream sa si scot acele persoane din apa. Mulțumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Este un vis foarte interesant. Marea semnifica nazuinta ta de a te lansa sau a te integra in ceva vast, atotcuprinzator in viata. Cu toate acestea, lumea din preajma ta este invaluita intr-o pacla, este confuza (malul apei). Pari a-ti gandi viitorul (in subconstient) alaturi de un baiat/barbat dar baietii/barbatii din jurul tau, cuprinsi de pacla pomenita mai sus, par sa nu se ridice la inaltimea asteptarilor tale, sa fie morti/inecati in mod simbolic, asa ca iti doresti sa-i "readuci la viata," sa-i salvezi de mediocritate. In acelasi timp, visul tau poate fi o reflectie a nevoii de a-i da ajutor unui baiat sau barbat din preajma ta, chiar daca acest lucru te sperie.

      Ștergere
    2. Mulțumesc frumos!

      Ștergere
  62. Buna! Tocmai ce m-am trezit dintr-un vis tare ciudat. Am visat ca eram impreuna cu familia mea in gradina discutam, verificam cum evolueaza legumele puse de curand in gradina si la un momentdat am observat ca in razorul de ceapa pamantul parea ca nu-i bine maruntit moment in care mama a intervenit si mi-a spus ca atunci cand a pus ceapa pamantul era cam tare si nu l-a putut marunti bine. Apoi am pus mana pe bulgare cu bulgare mai mare si l-am maruntit, pana cand sub unul din bulgare am vazut ceva ingrozitor, un intreg cuib cu oua albastre, si am zis astea sunt oua de sarpe haide sa le luam de aici, ii spuneam mamei ca daca vor iesii toti puii aia nu va avea scapare in gradina. Ea mi-a zis sa le las asa dupa care am pus mana pe urmatorul bulgare, l-am ridicat, l-am maruntit apoi am vazut ca in coltul cuibului se misca ceva albastru sub oua, dupa cateva secunde a iesit de tot afara, era mama sarpe, albastra deschis cu dungi albastre inchis pe ea, care si-a depus ouale acolo, eu m-am departat de ea si i-am impins si pe restul de langa razor, momente in care fiecare miscare pe care o faceam serpoaica sarea sa muste pe cineva. Apoi am reusit sa prind o bara subtire de fier cu care ma pregateam sa o lovesc dar tata m-a oprit, eu am insistat, insa tot nu m-a lasat, a reusit el cumva sa o prinda cu o creanga de cap i-a ridicat tot corpul in sus si a eliberat-o in drum. Atunci se facea ca peste drum urmeaza o padure cu o poteca pe mijloc, sarpele a traversat tarandu-se drumul apoi cand a intrat in padure s-a ridicat si s-a transformat intr-un om dezgolit cu pielea albastru deschis iar pe coaste si pe muschii picioarelor avea niste dungi de culoare albastru inchis. S-a uitat inapoi catre noi apoi si-a urmat poteca in padure.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Admir oamenii care pot sa-si aminteasca atat de amanuntit un vis. In visul tau albastrul sarpelui, cat si a; omului in care se transforma acesta, este o nuanta a mortii, a vinetiului mortilor. Simti ca un pericol pluteste deasupra ta sau a parintilor tai, un pericol incipient dar a carui origine ai putea sa o descoperi. Un lucru spus sau invatat de la tatal tau te impiedica cumva sa il starpesti intru totul. Poate fi vorba despre un dusman al tau sau al familiei tale.

      Ștergere
  63. Hey , sper ca imi poti da un sfat ... Am visat ca eram undeva si ma uitam la 2 oameni cum prind serpi , ii cunosteam (in vis) si veneau sa mi arate dar imi era frica de acei serpi fiind albi si mari , am vazut 2 dupa care a venit la mine un sarpe rosu cu pete albe si l-am mangaiat , frica a disparut chiar simteam un sentiment de incredere fata de acel sarpe ... Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Niste oameni (poate parintii) incearca sa te fereasca de rele, sa te protejeze, dar un lucru care li poate parea lor ca este daunator pentru tine se poate dovedi a fi, din contra, bun sau de folos pentru tine. Poate fi vorba, eventual, despre o persoana de care te simti atras.

      Ștergere
  64. Am visat ca iubitul meu avea mana stanga amputata? Ce inseamnaa?! :((

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mana amputata semnifica ca ai sesizat (subconstient cel putin) ca iubitul tau are un minus, nu stie sau nu poate sa "manuiasca" un anumit lucru din viata in general, poate chiar din viata de cuplu.

      Ștergere
  65. Buna, Diana.

    M-as bucura enorm daca m-ai guida si pe mine in interpretarea unui vis despre domnii serpi...nu pot sa reproduc cu exactitate mediul unde se desfasura actiunea, insa doi serpi superbi, unul rosu cu creasta de dragon si celalalt negru, nu pot sa spun daca avea creasta, in schimb la fel de frumos. erau cumva pozitionati vertical deasupra pamantului...semi-indoiti, ceva in genul unui carlig, se uitau unul la altul si dupa, din ce-mi aduc aminte, cel negru l-a mancat pe cel rosu, dar fara multa agitatie...si dupa, m-am apropiat fara nici o frica de coada celui negru si am vazut pielea celuilalt sarpe -piele care nu mai era rosie, si arata exact ca a unui sarpe care tocmai a naparlit..si alaturi de piele mai era ceva in genul unor boabe de cafea, dar putea fi ft usor si excremente de sarpe...ma uitam si ma intrebam in vis ce inseamna..si dupa m-am trezit..

    multumesc frumos pentru ajutor! sunt super curioasa mai ales ca visez destul de des chestii mai ciudate si nu gasesc decat informatii care se bat cap-n cap....:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Poate fi vorba despre o infruntare, o lupta care se duce (a fost dusa) in interiorul tau, intre o pasiune, un simtamant pasional, si scepticismul tau, dorinta de a nu te autoiluziona ori a fi iluziionata de cineva. In cele din urma, clocotitorul simtamant pasional este infrant, iar faptul ca pielea sarpelui care il reprezinta nu mai era rosie, iti dovedeste ca nu te-ai inselat atunci cand nu te-ai lasat stapanita de respectivul sentiment sau de cineva pe care ti-l inspira (ti l-a inspirat).

      Ștergere
    2. multumesc, Diana!

      Ștergere
  66. buna seara ,sunt Larisa.(de ceva timp visez numai serpi).aseara am avut un vis ciudat..se facea ca eram intr o padure intunecoasa,iar eu plangeam si tipam,iar cand am dat sa plec,dintre toti copacii ieseau numai serpi,erau mari si parca imi spunea unde te duci....si m am trezit deodata speriata.....ce inseamna?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Larisa. Ceva sau cineva din viata ta din ultimul timp te dezorienteaza si iti provoaca o mare temere. Poate fi vorba si despre ceva/cineva care incerca sa iti controleze viata si te impiedica sa faci ceea ce iti doresti.

      Ștergere
  67. Buna Diana , te rog poți sa îmi spui ce înseamnă următorul vis .L-am visat azi noapte după ce m-am despărțit de iubitul meu .Am visat ca a adus niste șerpi cred ca 3 erau , unul mai mare si doi mai mici .Prima data pe cel mare i-a deschis gura si la apropiat de capul meu sa ma muște .Eram îngrozita dar ciudat e ca nu am simțit nimic ,nici mușcătura nici sa îmi fie rău , parca șarpele nu era interesat sa ma muște , intradevar odată in încercarea lui de a-l îndesa pe mine , i-am simțit limba pe față dar nu m-a muscat indiferent cat il împingea in mine iubitul meu . Am reușit sa iau șarpele când nu a fost atent si l-am eliberat pe fereastra in tufiș. Apoi l-am văzut muscat pe fata , stătea pe o canapea si a luat un alt șarpe mai scurt , si aceluia i-a deschis gura si venea înspre mine si il împingea sa ma muște , i-a înfipt dinții in mine dar nu m-a durut , nu a avut nici un efect asupra mea . Apoi l-am văzut eliberat pe masa , am luat șarpele oricât mi-a fost de groaza si l-am eliberat si pe acesta pe același geam .A mai fost un altul mi subțire si rotund dar si pe acesta l-am eliberat pe aceasi fereastra .Fostul iubit părea distrus , suferea la sfârșit iar când a împins șerpii pe mine o făcea cu ura .

    Multumesc
    Adriana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Adriana. Este un vis paradoxal la prima vedere. El poate sugera fie o chestiune intima, una tinand de relatia fizica dintre voi doi (chiar daca nu ati ajuns prea departe in acest sens), fie un lucru pe care il vezi ca un fel de amenintare sexuala din partea lui (dar care nu te afecteaza intrucat stii ca esti puternica, ca ii poti face fata), fie impresia (subconstienta) ca desi iti poate face rau, ai cum sa te aperi. Mai poate fi la mijloc si faptul ca in viata reala, el iti cere ceva pe care il percepi a fi rau, si il refuzi, indiferent cat de mult il poti dezamagi ori intoarce impotriva ta.

      Ștergere
  68. Buna Diana, ajutama te rog in leg cu visul meu . Părea a fi intr-o tabara cu mai multe pers dar real erau doar 2 persoane restul erau in mintea mea. Trebuia sa scapam de niste serpi dintr-o incapere din lemn.din afara parea mica ,in momentul cand o deschideam parea imensa . Ce imi ad aminte din tot visul este ca pe mine nu au apucat sa ma muste ptr ca ma feream in timpul cand alergau spre mine si ii aruncam cu o bata când ma atacau , dar a muscat un bărbat si la celalalt i a intrat pe sub haine el nevazand , eu speriata strigam ca sa il scoată la un moment dat îl scoate de coada fara sa il muste. dupa care m am trezit

    RăspundețiȘtergere
  69. Buna Diana, am avut multe vise ciudate in ultimul an.. Exceptand faptul ca am avut multe vise cu serpi, iar in copilarie,intre varsta de 3-6 ani aveam numai vise cu vampiri, lucrurile s-au mai complicat.. Am inceput sa visez chestii legate de vrajitoare.. Eu stau la tara, intr-o vila cu etaj, si am o vecina care a murit si la care am tinut enorm, deoarece imi era ca o bunica. M-am visat de multe ori stand in balconul casei mele, sau in curtea mea,sau in gradina din spatele casei si uitandu-ma in curtea ei.. Ea era o femeie in varsta, care cultiva cereale,precum si porumb. Vedeam diferite spatii goale intre lanurile de porumb in care se aflau lumanari, sau luna plina se reflecta intr-un cerc ce se ducea in curtea ei, sau diferite lucruri.. Dar,ceea ce e comun in toate este un copac,un nuc, pe care il are in gradina, in fiecare vis stateam si ma uitam la el.. M-am intrebat daca stramosii ei ar fi putut avea de-a face cu ocultismul,insa se spune ca asta se oarecum ''transmite''din generatie in generatie si ca, daca stramosii tai au practicat ocultismul,esti si tu atras catre asta. De aici,insa,lucrurile se complica... M-am visat vrajitoare-nu una cu matura sau accesorii dinastea.. ci eu, doar cu puteri speciale.. m-am visat rostind cuvinte in latina pe care le foloseam pentru a deschide diferite usi si portite..problema este ca eu nu stiu latina..am auzit cateva cuvinte,nimic mai mult..stiu cum suna latina dar nu stiu sa vorbesc in latina. Problema e ca eu in vis deschideam diferite lucruri folosind acele cuvinte, si am cautat la diferite surse si am aflat ca insemnau ''inchis'' sau ''inchide'', total opusul a sensului din vis.. De asemnea, inainte sa adorm, am auzit soapte in latina in gand, ca un fel de cantecel, care se oprea brusc... Ma sperie putin deoarece,uneori ma gandesc ca un spirit incearca sa ma contacteze. Te rog ajuta-ma!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna.Este posibil ca vecina ta sa fi avut de a face cu vrajitoria si ca locul unde a trait sa exercite o influenta asupra ta. Cuvantul din latina care inseamna inchis poate fi de fapt un avertisment, prin care ti se transmite sa nu deschizi ceea ce visezi ca deschizi in vis. Trebuie sa incerci sa indepartezi de tine astfel de influente, eventual prin rugaciuni.

      Ștergere
  70. Hei bună, scuze, dar poti intra pe pagina „Cum să afli dacă un băiat te place?„ ,am lăsat acolo un mesaj (cred că e ultimul) si am mare nevoie de ajutorul tau, dai niște sfaturi excelente, iar dacă nu aflu o parere rapid , mi-e teamă că voi face prea multe greseli. Iartă/mă dacă te deranjez. Multumrsc tare mult!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Cred ca am raspuns la toate mesajele din ultimul timp de pe acea pagina. daca descoperi totusi ca nu am facut-o, precizeaza-mi inca o data despre ce este vorba.

      Ștergere
  71. Buna Diana. Am avut un vis ciudat si nici macar nu mi-l amintesc in intregime. Eram intr-ul loc deschis cu copaci si multa verdeata,si intr-un castron mare de lemn erau multi serpi mici si colorati,iar eu treceam pe langa ei. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Uneori, serpii din vis nu au o conotatie negativa. Cred ca este si cazul tau. Locul unde te afli in vis semnifica un eveniment fericit sau o conjunctura de viata noua, improspatoare, vitalizanta. Serpii din castron reprezinta fie diversele necazuri de care te indepartezi si care se micsoreaza, fie multimea de ganduri diferite care te insufleteste si iti dovedesc creativitatea.

      Ștergere
  72. Buna.. Aseara am avut un vis ciudat.. Am visat ca eram intr-o padure, si vazusem doi serpi.. Unu negru cu buline galbene.. Era pașnic.. Celălalt.. Am calcat pe el.. Era destul de mare.. Incercam sa il ucid, dar nu reuseam... Si incerca sa ma atace.. Ce semnifica oare? Mulțumesc

    RăspundețiȘtergere
  73. Buna, alex ma numesc.. Am avut un vis ciudat aseara.. Am visat ca eram intr-o padure.. Si am văzut doi serpi.. Unu negru cu buline galbene.. Era destul de mare... Dar pasnic.. Iar celălalt am călcat pe el.. Incercam sa il ucid.. Dar nu reuseam.. Si incerca sa ma atace.. Era un gri deschis sarpele.. Ce semnifica oare? Mulțumesc

    RăspundețiȘtergere
  74. Buna! Cred ca am avut cel mai ciudat vis posibil. Se făcea ca eram într-un fel de rebeliune. Noi, mai multe persoane, cunoscuti mai toti, ne aflam la un meci de handbal iar din sala de sport am ajung întru un bloc. Ne aflam la etajul superior asa ca rebelii nu aveau cum sa ne răpească pt ca le vedeam toate miscariile, desi temerile existau. Pe geamul etajul se vedea marea in departare care era f linistita si ti dădea o stare de relaxare. Apoi dintr-o data m am trezit la demisolul blocului, înconjurată de maici, toate îmbrăcate in negru, care se rugau...ca sa nu fie prinse de rebeli, nu înainte de a naste toate. Dar ce nășteau...o multime de insecte, toate negre. Aveai impresia ca acea grotă, peșteră, ca asa părea, ca era ca un stup de albine...dar totusi ele erau maici. Mulțumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere
  75. Buna ziua! In visul meu a aparut un sarpe subtire lung si de un negru lucitor care se apropia de mine. Am fugit iar apoi a mai aparut unul identic si au inceput sa se izbeasca piept in piept. Ii priveam cu frica ...iar apoi m.am trezit speriat. Ce poate semnifica? Multumesc :)

    RăspundețiȘtergere
  76. Buna seara! Visez foarte rar serpi...cred ca e a doua oara cand visez sau cel putin cand imi si amintesc. Nu stiu unde eram, dar m- a muscat un sarpe de incheietura interioara a mainii drepte si inca vad cum ma uitam la mana si din locul facut de coltul drept, curgea sange foarte rosu! Ma uitam cu mirare si o foarte linistita, ca si cum...ok, m- a muscat dar uite ca sunt ok. Mi se pare ciudat! Ce poate semnifica? Multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
  77. Buna ziua as vrea va tog sa imi interpetati
    visul de azi noapte pt k am o foarte mare teama... Se facea ca eram cu sotul si fiul meu pe un camp ,pe niste vai, eram acolo
    cu gandul sa facem un picnic, cand deodat au apatut doi serpi lungi si grosi cam cat ghidonul de bicicleta, s-au repezit spre noi, mai exact unul s-a incolacit in jurul meu,iar sotul meu a fost cel care la prins de coada si la azvarlit, apoi sau retras dar au ramas tot asa intr-o pozitie de amenintare.....am fugit toti trei am strans cu repeziciune tot ce aveam , dar se facea k strangem dintr-o casa straina, pustie de care probabil doar noi stiam, eu eram extrem de speriata si tremuram de frica dar incercam sa ma feresc sa ma yin tare sa nu induc spaima si fiului meu

    RăspundețiȘtergere
  78. Buna, ma numesc Ioana si am avut un vis tare ciudat.Eram intr-o casa si de sub pragul casei am zarit cum iese un sarpe foarte mare, gros, alb cu galben. Am fugit si m-am ascuns dupa frigider, gandindu-ma ca acolo nu ma poate vedea. Imi era teama ca ma va inghiti.Din ascunzatoarea mea il urmaream cu privirea pentru a nu putea fi surprinsa. A intrat in casa si astepta. La un momentdat, langa mine, a aparut un barbat ( in sinea mea stiam ca este sarpele care se transformase ), a inceput sa ma mangaie pe sani si sa-mi spuna ca am sfarcurile tari.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Ioana. Dupa cum cred ca banuiesti deja, un astfel de vis reflecta fie o atractie pe care o simti ca fiind interzisa fata de un anumit barbat din viata reala, fie simtamantul ca esti urmarita, dorita, de un barbat pe care nu il placi.

      Ștergere
  79. Am visat ca aveam un sarpe langa mine pe perna...a fost atat de real incat m-am ridicat si am inceput sa plang si sa strig sa ia cineva sarpele de langa mine....mi-am revenit cand am realizat ca a fost doar un vis,dar eram totusi speriata si agitata.Ce poate sa insemne?
    Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Alexandra. Visul tau poate reflecta o primejdie de care nu esti constienta, dar care este foarte apropiata de tine. Trebuie sa iti dai seama ce lucru rau te poate ameninta.

      Ștergere
  80. Buna Diana, acum cateva seri am avut un vis in care aparea un sarpe negru si lung ce se apropia de mine, m-am speriat foarte tare si am fugit. Apoi s-a intalnit cu un alt sarpe identic si au inceput sa se lupte, se ridicau de la pamant si se loveau piept in piept iar eu ii priveam infricosat de undeva de departe....m-am trezit foarte speriat.
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, George. In interiorul fiintei tale se da o lupta, intre ceva ce nu accepti si ceva care iti doresti. Poate fi vorba despre un lucru aparent rau, pe care nu il accepti pe plaan subconstient, dar care se poate dovedi a fi bun pana la urma. Gandeste-te despe ce ar putea fi la mijloc din acest punct de vedere.....

      Ștergere
  81. Buna! Cred ca am avut cel mai ciudat vis posibil. Se făcea ca eram într-un fel de rebeliune. Noi, mai multe persoane, cunoscuti mai toti, ne aflam la un meci de handbal iar din sala de sport am ajung întru un bloc. Ne aflam la etajul superior asa ca rebelii nu aveau cum sa ne răpească pt ca le vedeam toate miscariile, desi temerile existau. Pe geamul etajul se vedea marea in departare care era f linistita si ti dădea o stare de relaxare. Apoi dintr-o data m am trezit la demisolul blocului, înconjurată de maici, toate îmbrăcate in negru, care se rugau...ca sa nu fie prinse de rebeli, nu înainte de a naste toate. Dar ce nășteau...o multime de insecte, toate negre. Aveai impresia ca acea grotă, peșteră, ca asa părea, ca era ca un stup de albine...dar totusi ele erau maici. Mulțumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Probabil ca esti prinsa la mijloc intre aspiratii sau dorinte contrare. Poti simti (subconstient) ca o parte din fiinta ta este pe cale sa te tradeze sau sa-ti contrazica gandurile constiente. Poate fi vorba si despre o contradictie intre idealurile tale (marea zarita in departare) si ceea ce se petrece in viata de zi cu zi (demisolul). Cineva apropiat sau lumea, in general, isi arata dincolo de niste aparente frumoase rautatea sau uratenia.

      Ștergere
  82. Buna Diana! Sper ca ma poti ajuta si pe mine cu interpretarea unui vis...visasem ca eram la mine in scara de bloc pe palier si era un tip blond cu o plasa de castraveti lungi si verzi de sera intr-o plasa...la un momentdat acest individ m-a lovit cu pumnul, iar la scurt timp l-am lovvit si eu de 2 ori punandu-l la podea..dupa ce l-am lovit castravetii i-au picat pe jos si s-au preschimbat in ceea ce parea a fi niste pui rosii de serpi...unul dintre acestia m-a muscat de piciorul stang, am resimtit durere, mi-a curs putin sange, am injurat, dupa care m-am trezit...As dori sa imi poti da o idee despre ceea ce inseamna acest vis ciudat pe care eu l-am avut...Multumesc anticipat! Pentru a imi raspunde posteaza aici sau trimite-mi un email pe adresa bucurgaby@yahoo.com...

    RăspundețiȘtergere
  83. Buna ziua ! Puteti sa ma ajutati si pe mine sa imi inteleg visul ? In primul rand , eu am o verisoara care se pricepe cu astrologia si mi-a citit astrograma . Mi-a spus ca o sa am puteri sau ceva de genul . Aceasta mi-a spus ca voi avea puteri mai mari ca ea. Ea putand simti daca cineva e bolnav .. Daca un spirit este in camera etc . Ma gandesc ca poate ar avea legatura cu acest lucru . Am visat pe hoca- ul (preotul , sunt musulmanca) de la noi cu inca cineva care vroia sa sacrifice un sarpe pentru protectia fratelui meu decedat . I.a taiat capul sarpelui si acesta a venit spre mine . Mi-a dat cutitul si eu a trebuit sa imi tai din par doar cu o mana . Apoi am mers la grajd unde am caii si calul meu avea colica .. Era pe moarte s-a pus jos dar pana la urma am reusit sa il readuc in picioare si la viata cred . Dupa aceea am visat ca hoca-ul a incercat iar chestia cu sarpele dar eu stateam in alta parte .. Ca eu credeam ca s-a intamplat sa vina spre mine doar asa .. Si capul a venit tot spre mine . Dupa eram gen in razboi si luptam .dar luptam cu niste oameni gen din partea noastra dar care au fost separati de cineva .. Si am castigat cred .. Dupa aveam un caine mic si l.am legat undeva si i-am pus apa . A fost un vis foarte ciudat . Ce ar putea insemna ? Multumesc anticipat !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Ervan Omer. Despre astrograma ta nu am cum sa ma pronunt atata timp cat nu iti stiu niste date precise legate de nastere. Chiar si in visele musulmanilor, un sarpe simbolizeaza, de o obicei un dusman. Chiar daca in visul tau este vorba despre fratele tau, este nevoie sa te cureti (spiritual) de un lucru rau care se aseamana cu cel care l-a amenintat pe fratele tau. Hoca apare repetat in visul tau tocmai pentru ca poti fi amenintata de un lucru gresit pe care l-ai facut sau de unul pentru care te simti cumva vinovata. Oricum, ai puterea sa iti invingi acest dusman interior sau exterior, sau chiar sa ti-l subjugi, sa ti-l transformi in aliat (imaginea cainelui mic din visul tau).

      Ștergere
    2. Multumesc mult !! M-am nascut pe 14 decembrie1999 ora 6:35 in Orasul Constanta . Daca ai timp ai putea sa imi interpretezi astrograma ?

      Ștergere
  84. Buna Diana! Sper ca ma poti ajuta si pe mine cu interpretarea unui vis...visasem ca eram la mine in scara de bloc pe palier si era un tip blond cu o plasa de castraveti lungi si verzi de sera intr-o plasa...la un momentdat acest individ m-a lovit cu pumnul, iar la scurt timp l-am lovvit si eu de 2 ori punandu-l la podea..dupa ce l-am lovit castravetii i-au picat pe jos si s-au preschimbat in ceea ce parea a fi niste pui rosii de serpi...unul dintre acestia m-a muscat de piciorul stang, am resimtit durere, mi-a curs putin sange, am injurat, dupa care m-am trezit...As dori sa imi poti da o idee despre ceea ce inseamna acest vis ciudat pe care eu l-am avut...Multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Bucur. In viata ta s-a petrecut sau este pe cale sa se petreaca un eveniment aparent luminos, fericit, dar care ascunde o amenintare pentru tine. Desi stii cum sa te aperi fata de el, nu ai cum sa nu fii afectat, cel ptuin emotional. Intr-o alta interpretare, poate fi vorba despre o femeie care, in pofida unei inocente de fatada, te poate rani printr-un comportament vulgar sau care te poate insela.

      Ștergere
    2. Multumesc pt raspuns. Cam asa se intampla in momentul de fata...Esti foarte priceputa la ceea ce faci. Multumesc inca odata! Sper ca daca mai am nevoie de sfaturi/ descifrari de vise sa ma poti ajuta din nou, asa cum ai facut-o pana acum. Cele bune, Bucur !

      Ștergere
  85. salut...Diana.ma numesc laura.am vazut ca esti profi in treaba asta si chiar mi-a placut articolul tau...am visat ca eram cu bunica..pe strada in satul meu de bastina...unde nu m-ai pot calca acolo pentru ca am patit o mare rusine...si toti locuitorii ma critica si ma considera un nimic....se facea ca eram pe strada cu bunica si a trecut o masina cu mai multi cunoscuti...care imi strigau...ca ce am venit in sat sa-l fac de ras iar,,,,dupa care m-am pornit spre casa unde am vazut un sarpe ,care m-a atacat cit ai clipi din ochi...m-a muscat de 3 ori pe degete...si nu vroia sa-si scoata dintii din carnea mea..mi-am luat inima in dinti..l-am strangulat,el a murit si am scapat de el...dupa care s-au inflat degetele din cauza veninului...eu iar am scos cu gura..veninul..totusi m-am trezit..nu am ramas in vis pina cind as fi scos tot veninul din mina....merci anticipat pentru talmacire

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Laura. Visul tau poate fi determinat de amintirea rusinii de care pomenesti sau de gandul ca ti s-ar mai putea intampla ceva asemanator. Sarpele reprezinta rautatea lumii, iar cifra trei (de cate ori te musca) trecutul, prezentul si viitorul. Chiar daca reusesti sa ii faci fata, aceasta rautate sau otrava te afecteaza, indiferent daca reusesti sau nu in vis sa te eliberezi de tot veninul. Este posibil ca acest vis sa iti fi fost inspirat si de un eveniment neplacut din ultimul timp, pe care l-ai asociat subconstient cu ceea ce s-a petrecut in satul tau de bastina. In concluzie, trebuie sa incerci sa nu iti repeti greselile si sa dovedesti altora, dar si tie, ca esti in stare te descurci cu brio in viata.

      Ștergere
  86. Duna Diana . Ma macina un vis si nu stiu ce vrea sa imi dea de inteles . Se face sa ma aflu intr-o gradina a unei batrane cu un grup de oameni aveam in mana un caine mort si ne indreptam spre cimitir fiindu-mi frica sa inaintez ma intorc vrand sa arunc cainele intr-o alta gradina acesta se intoarce cazand langa batrana totodata transformandu-se intr-un sarpe batrana imi arunca o furca sa il omor dar in acest timp in fata mea se ivesc foarte multi caini , trecand cu greu peste acestia reusesc sa infig furca in sarpe acesta zbatandu-se foarte tare ... multumesc foarte mult

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Flory. Batrana din vis simbolizeaza probabil intelepciunea sau sfatul bun al unui om apropiat tie (nu neaparat in varsta), iar cainele mort pe cineva (un prieten poate) cu care ti-ai racit sau stricat relatiile in ultima vreme. Se pare ca aceasta persoana iti poarta gand rau sau unelteste impotriva ta (de aceea se transforma in sarpe), si chiar daca batrana (omul apropiat tie) te invata sa ii previi rautatile, reusesti cu greu sa faci acest lucru din cauza altora pe "sarpele" care ii asmute impotriva ta ori catre care imprastie barfe sau minciuni despre tine.

      Ștergere
  87. merci mult Diana....m inteles ca descifrezi si horoscopul...ma intereseaza un anumit aspect al vietii mele...si as dori chiar sa stiu am sanse..merita sa risc..sa nu ma dau usor bauta...

    RăspundețiȘtergere
  88. Buna ziua ! Aseara am avut un vis ciudat,mai exact se facea ca mergeam cu un coleg la facultate si in drumul noastru aveam de urcat niste scari (scari care chiar exista in realitate) care erau pline cu serpi.Fiind intuneric afara,noi le-am confundat cu niste sfori,peste care eu puteam trece cu usurinta,insa colegul se incurca in ele si i se agatau de picioare.Cand am ajuns sus,la capatul scarilor,dintr-o data a aparut prietena mea (cu care am o relatie de ~4ani) care era speriata iar cand a facut un gest de parca ar fi vrut sa mangaie sarpele,acesta s-a speriat,s-a intors si a muscat-o de mana foarte rapid,ramanandu-i infipt.Nu am putut sa o ajut,si din cate imi amintesc nu am prea avut nici dorinta sa o ajut...In vis nu eram speriat,insa cand m'am trezit eram,neamintindu-mi exact ce am visat. Imi poti spune te rog ce ar putea insemna? Multumesc:)

    RăspundețiȘtergere
  89. Buna Diana, ti-am scris si acum cateva zile. Din pacate iar mi-au aparut serpi in vis de data asta s-a intamplat asa:
    Eram in curtea casei parintesti, am luat dintr-un copac un cuib cu patro oua, si ma plimbam cu ele prin curte la care tata mi-a zis ca din ele vor iesi serpi si noi nu crestem serpi in gospodaria noastra. Initial nu l-am ascultat dar dupa m-am decis sa arunc ouale. M-am dus la poarta si am aruncat cele patru oua pe rand in gardul vecin(al matusii mele), pe rand din oua au iesit, un sarpe negru taciune, unul rosu cu pete albe, unul alb cu pete rosii, acestia erau mai mari si din ultimul a iesit unul galben-verzui mai subtirel. Cel din urma s-a indreptat spre mine si l-a muscat pe fratele meu cel mai mic....
    Dupa se facea ca eram intr-un apartament strain, am deschis o usa din care se simtea frigul si am vazut bucati de sarpe, si pielea lor naparlita pe podea.
    Ce poate semnifica?
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  90. buna,sunt Georgiana...aseara l am visat pe fostul sot ca mi spunea ca fata va fi la el si nu o voi mai vedea,iar eu tipam si plangeam asa de tare incat suspinam,si m am trezit dintr o data...ce inseamna?(desii sunt divortata si fata e la mn.. si sunt in alt proces ca sa o pot lua cu mine in strainatate..))

    RăspundețiȘtergere
  91. Buna!! Aseara am dormit cu prietena mea si am visat ca eram cu ea la Dunare/canal iar un sarpe mare era la mica distanta de noi in apa,privindu-ne. Cum m-am intors cu fata spre prietena mea,sarpele a venit spre mine incercand sa ma muste de mana. A aparut si mama din senin,incercand sa sugrume sarpele,apoi eu prinzand curaj am akutat-o..si l-am omorat apoi l-am aruncat in apa. M-am trezit destul de speriata dat fiind faptul ca nu imi plac atat de tare serpii,dar nici nu sunt ingrozita in prezenta lor.

    ma poti lamurii?
    multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  92. Buna Diana, Acum cateva nopti am visat ca eram intr-o casa straina, gen cladire veche cu mai multe apartamente, cu curte interioara. Eram la parter. Prin geam vedeam spre curtea interioara a cladirii, care de fapt era o pajiste in care misunau serpi, multi serpi. Majoritatea erau verzi sau verzi cu dungi tot verzi in diverse nuante. In viata reala mi-e foarte frica de serpi. SI in vis mi-era frica de ei, dar eram oarecum linistita ca erau afara si nu puteau intra in casa. La un moment dat insa, brusc am vazut un sarpe verde langa piciorul stang care era in pozitie ridicata (ca o cobra), iar pe perete langa geam cobora un sarpe alb si isi indrepat capul catre mine. M-am trezit aproape plangand, speriata, lac de sudoare.
    Mai demult intr-un vis un sarpe deschis la culoare (alb, gri)se incolacea pe piciorul stang si m-a si muscat de genunchi (?), insa nu m-a durut deloc.
    Poti sa ma ajuti, te rog frumos, sa inteleg ce se intampla?
    Iti multumesc anticipat, cu respect, Rozali

    RăspundețiȘtergere
  93. Buna Diana...SUNT LARISA.seara trecuta l_am visat pe fostul sot se facea ca ne plimbam,vorbeam si plangeam...deodata ne aflam in apa..intr_o apa asa de curata...si deodata eu am vazut ca ne urmarea un sarpe..un sarpe f mare si apa se facuse murdara...tipam si fugeam prin apa...fostul ma prins de mana si mi_a spus sa stau linistita ca nu voi patii nimica...si a inceput sa se bata cu sarpele urias,incerca sa l muste...dar dintr o data eu disparusem...si m am trezit speriata....ce inseamna?si de ce visez serpi?nu e prima oara...

    RăspundețiȘtergere
  94. Bună. Am visat ca eram cu o prietena și înotam și au apărut mulți șerpi care erau un apa,după aceea era ca și cu prietena mea a ieșit din apa și eu am rămas acolo și îmi era frica de șerpi. După aceea se făcea ca și eu ieșeam din Apa dar eram înconjurată de șerpi care erau camuflati în iarba și unul dintre ei mau muscat doar ca Prietena mea nu ma ajutat atunci. După eram pe lângă apa și a venit o barca cu o Persoana și ma ajutat sa scap de a nu ma mai musca șerpi. As vrea și eu sa știu ce înseamnă.
    Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  95. Buna dimineata! Am visat aseara k venise in vizita la mine o prietena cu copilul ei mic si cu un sarpe foarte mare si gros,eu locuiam la bunici mei. A intrat in casa am intrebat-o cei cu sarpele asta a zis k e sarpele ei de companie imi era putin frica am stat noi putin de vorba si dintro data a venit sarpele sa ma atace eu speriata am fugit afara si am inchis usa. Era o usa mare de sticla eu eram langa usa si sarpe tot sarea sa ma atace eu zambeam cu prietena mea dar in sufletul meu imi era putina teama desi stiam k el e inauntru si nu poate sa imi faca ceva. Am mai stat putin langa usa el a obosit si atunci a venit sotul prietenei mele eu am deschis usa am loat copilul l-am dus in masina si in urma mwa a venit prietena mea cu sarpele a trecut pe langa mine a intrat in masina si cand am inchis portiera a incercat sa ma muste dar sa lovit de geamul la o masina. Cu o seara inainte am mai visat k am plecat cu iubitul in vacanta la munte cand am intrat in camera si ne-am asezat in pat erau multi gandaci uni morti alti vii si m- am dus sa ii zic la gazda k eu nu pot sta asa cand m-am intors in camera am venit cu o matusa si 2 verisoare si aveam gura amortita si simtiam ceva in gura atunci am scuipat in palma si aveam mana plina cu dintii m-am speriat si am inceput sa plang iar ei toti radeau, eu plangeam si spuneam k nu se poate sa imi cada toti dinti ca eu am vrut sa imi scot doar o masea. Multumesc mult

    RăspundețiȘtergere
  96. buna, ma numesc oana dau cu anonim nu am alte conturi doar fbk, va rog mult sa ma ajutati ,am visat un vis ciudat eram in curtea parintilor mei si mama sapa esise un sarpe ea nul vazuse eu am strigat ; sarpele,sarpele , sarpele a venit spre mine si a vrut sa ma muste de 2 ori la mana dar eu ma uitam si tineam mana sus de parca nu imi era frica ci mama striga la mine ai grija ca te musca a fugit si mai erau oameni in curte si se dadea si la ei, si mai era si doi copi mici dar nu stiu cine striga tineti copii ca ii musca sarpele si eu tineam un copil . aa sa va mai spun ca corpul la sarpe era mic si capu era mare. Va multumesc

    RăspundețiȘtergere
  97. Buna diana. Te rog ajuta ma cu o problema. Visez aproape saptamanal de aprox 2 luni ca sunt intr o camera cu mai multe persoane si deodata ma vad intr o oglinda si observ ca la ochiul drept am un sarpe ce imi iese din coltul ochiului si alti serpisori ce ies din pleoapa inferioara, de culoare maronie... ai idee de ce ma tot urmareste acest vis? Te rog mult

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. Ceva sau cineva (una sau mai multe persoane) te face sa te simti vinovata. Oglinda din vis reprezinta felul (urat) in care te vede altcineva sau te face sa te vezi in acest fel. Intr-o alta interpretare, acest vis poate fi asociat cu incapacitatea ta de a observa pe cineva care te vorbeste de rau.

      Ștergere
  98. Buna,am visat ca eram in beciul blocului cu mama si din pamant a iesit un sarpe lung de culoare verde malos cu capul mare si gros. Mama, l-a prins intr-o sacosa albastra si a iesit cu el pe holul beciului, cand am iesit dupa ea, sarpele se transformase intr-o femeie blonda( avea in cap sacosa in care a fost pus sarpele ). Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  99. Buna,am visat ca eram in beciul blocului cu mama si din pamant a iesit un sarpe lung de culoare verde malos cu capul mare si gros. Mama, l-a prins intr-o sacosa albastra si a iesit cu el pe holul beciului, cand am iesit dupa ea, sarpele se transformase intr-o femeie blonda( avea in cap sacosa in care a fost pus sarpele ). Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  100. Am visat ca mia intrat un serpoaica in casa casa si a facut pui ce inseamna asta

    RăspundețiȘtergere
  101. Buna Diana,
    Visul meu nu este legat de serpi, am visat ca eram la o aniversare si cineva imi otravise felia de tort, eu iesisem sa mananc felia de tort afara langa o fantana, dupa ce am mancat-o am murit si am ajuns intr-un satuc in care erau oameni pe care ii cunosteam dar erau morti in realitate( acolo era un fel de rai) si toate casutele erau mici, de lemn si imprejmuite cu gardulete tot de lemn, doar o casa era mare cu 3 etaje, dar nu era construita in totalitate, iar la ultimul etaj erau niste draci care vroiau sa ma prinda si sa ma aduca de partea lor, eu am fugit ca sa nu ma prinda. Eu stiam ca aici trebuie sa imi gasesc si rudele care erau moarte si am intrebat un trecator in ce casuta locuiesc, iar el mi-a explicat. Eu am mers la casuta, am deschis portita de lemn si acolo erau 2 caini de-ai mei care murisera, ei nu mi-au facut nimic, apoi deschid usa casei iar in fata mea erau toate rudele mele moarte. In tot timpul in care s-a intamplat aceasta actiune eu eram moarta dupa ce mancasem felia de tort si mama si o prietena de-a mea plangeau langa mine si asteptau salvarea, dar dupa ce m-am intalnit in vis cu rudele mele moarte m-am trezit
    Ce poate sa insemne asta???

    RăspundețiȘtergere
  102. dar daca visezi mii si mii de serpi ce inseamna ?

    RăspundețiȘtergere
  103. Hei:) Am avut un vis azi-noapte cu un sarpe si as vrea sa stiu parerea ta in legatura cu el. Visul era asa: O persoana cunoscuta (nu-mi pot aminti cine, dar era de genul masculin oricum) avea un sarpe prelungit pe spate, iar eu m-am gandit ca sarpele avea sa il muste asa ca am vrut sa il dau la o parte insa m-a muscat pe mine, era un sarpe subtire si nu imi fusese frica sa il dau la o parte, voiam doar sa il iau de pe persoana respectiva ca sa nu il muste. Ma poti lamuri in legatura cu semnificatia acestui vis? Trec printr-o perioada mai ciudata a vietii si orice m-ar putea sa o inteleg mai bine ma intereseaza. Mersi anticipat, pup.

    RăspundețiȘtergere
  104. Salut salut. Te rog sa mi spui daca ai timp ce ar putea sa insemne visul meu: un nor mare de ciori vine spre mine se aseaza pe pamant deodata sunt intr o camera vidata cufundat in apa murdara incerc sa deschid usa intra apa peste mine ma impinge la suprafata printre mizerii negre, inot printre serpi care vin spre mine f multi vad oameni in zare la suprafata, gasesc un fel prispa pe care ma sui sa ma salvez acolo un sarpe mic alb il iau il dau cu capul de toti peretii cu frica iar mama imi spune omiara l odata nu te mai juca cu el incerc sa l omor definitiv dar scapa pe podea si fuge apoi m am trezit cu frica. Multumesc Diana anticipat!

    RăspundețiȘtergere
  105. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  106. Buna..acum 2-3 saptamani am avut un vis cu mai multi serpi de marime mica si verde deschis la culoare insa nu imi mai aduc aminte contextul..Aseara am avut din nou un vis cu un sarpe verde care statea la verticala cu gura deschisa parca pregatit sa muste ..care deodata si-a schimbat culoarea in maro..apoi visul s-a intrerupt brust pt ca imi suna tel.. Ce ar putea semnifica?! Ma ingrijoreaza faptul ca s-a repetat la o diferenta scurta de timp si nu tin minte sa fi avut alte vise cu serpi in ultimii ani! Multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
  107. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  108. Buna Diana . Am nevoie de ajutor . Vreau sa spun ca de curand m-am certat cu niste prieteni la care am tinut mult .. ei incep sa imi devina dusmani , si asta doare . Acum sa zic visul meu.. am visat ca eram la tara cu sora mea , si deodata am vazut un sarpe galben mare cum iesea dintr-o gaura . Eu am inceput sa ma infrunt cu el , incercam sa il sperii , iar sarpele se speria si fugea de mine . Ce vrea sa insemne asta? Multumesc.

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.