sâmbătă, 4 iulie 2015

Descoperirea şi istoria roţii

"Gândurile mele sunt asemeni roţii olarului; nu ştiu către ce şi unde mă vor duce." William Shakespeare 

De la utilizarea timpurie din olărit şi până la cele mai avansate tehnologii actuale ale lumii, roata a fost mereu în istoria omenirii un reper al progresului, împingând civilizaţia înainte asemeni unui catalizator dintr-o reacţie chimică.

Invenţia şi evoluţia roţii 


roata
Istoricii sunt în majoritate de acord că roata a fost inventată în jurul anilor 3.500 i.Hr., în Mesopotamia, un teritoriu ocupat în prezent de Irak. Prima roată folosită pentru transport a apărut către anii 3.200 i.Hr., la carurile mesopotamiene din acea vreme.

La începuturi, oamenii utlizau trunchiurile de copac pentrua a muta mari greutăţi dintr-un loc în altul. Principala problema a acestei modalităţi de transport consta din numărul mare de "role" necesare şi din dezideratul de a le menţine pe o anumită direcţie. Potrivit unei teorii, această dificultate a fost depăşită prin folosirea unor platforme ori sănii, dedesuptul cărora erau plasate piedici, atât în faţă cât şi în spatele fiecărei "role," care nu le permiteau să iasă de sub platforme.

A fost nevoie de încă 1.500 de ani înainte că strămoşii noştri să ajungă la următorul stadiu al evoluţiei roţii, spiţa! Această invenţie a fost izvorâtă din nevoia unui transport mai rapid şi de a uşura greutatea roţilor. Cele dintâi roţi cu spiţe au fost montate în preajma anilor 2.000 i.Hr., la carele egiptene. Acestea erau îngustate prin scobirea în lemn a părţilor laterale, însă cei dintâi care au introdus barele transversale sau roţile de tip H au fost grecii.

Primele roţi din fier au fost cele ale carurilor celtice datând din anii 1.000 i.Hr. Aceste roţi cu spiţe au avut parte de prea puţine modificări până în 1802,, atunci când G. F. Bauer a înregistrat patentul pentru cele dintâi spiţe din sârmă tensionată. În acest fel, a fost izvodită o roată cu spiţe radiale, fixate la un capăt pe circumferinţa acesteia, şi la celălalt capăt pe un butuc. În următorii ani, acest tip de roată a evoluat până la cele întâlnite la bicicletele din pezent.

O altă invenţie majoră a fost cea a anvelopei pneumatice, concepute în 1845 de R. W. Thomson. Ideea lui a fost îmbunătăţită în 1888 de către John Dunlop, un veterinar scoţian (avea idea lui despre vaci pe roţile)! Datorită mişcării sale line, uniforme, anvelopa lui Dunlop a a înlocuit-o pe cea din cauciuc integral (prezentă totuşi astăzi la majoritatea motostivuitoarelor), folosită la cele mai multe biciclete din acea perioada.

Roata maşinilor 


Istoria roţilor de automobile începe odată cu maşina Benz Patent Motorwagen, adusă pe lume de Karl Benz. Aceasta era un vehicul cu trei roţi cu spiţe asemeni celor ale bicicletelor, înzestrate cu anvelope din cauciuc integral.

Revelaţia de a folosi cauciucul la roţile automobilelor a aparţinut lui Andre şi Edouard Micheline, care au înfiinţat mai târziu compania de cauciucuri care le poartă numele. În 1911, Compania B. F. Goodrich a inventat anvelopele de folosinţă îndelungată prin adăugarea de carbon în cauciuc.

În S.U.A., Ford Model T avea iniţial roţi din lemn precum cele de la artilerie, ce au lăsat locul, în 1926 şi 1927, roţilor cu spiţe din oţel sudate. Spre deosebire de primul autovehicul al lui Karl Benz, maşina care" a pus America pe roţi" beneficia de anvelopele pneumatice inventate de Dunlop. Există, totuşi, o mare deosebire între acele roţi şi cele de astăzi. Cele vechi aveau o durata de viaţă de circa 50-60 Kilometri pe ora, după care cauciucurile trebuiau să fie reparate. Ca să nu mai punem la socoteală problemele legate de ieşirea anvelopei din roată, găurirea ori ciupiturile camerelor...

Paradoxal, următorul pas în evoluţia roţii a fost adoptarea tipului disc, ce se asemăna foarte mult cu modelul compact iniţial. Aşa cum se întâmplă adeseori în istoria tehnicii, această schimbare a fost sugerată de costul redus al roţilor tip disc din oţel. Zona exterioară a roţii putea fi produsă dintr-o bandă de metal dreaptă, iar discul propriu-zis putea fi matriţat dintr-o foaie de tablă printr-o operaţiune cât se poate de simplă. Cele două componente erau asamblate prin nituire ori sudură, roata rezultată fiind astfel uşoară, rigidă şi rezistentă la şocuri, uşor de produs şi, cel mai important, foarte ieftină.

La maşinile de azi sunt întâlnite două tipuri principale de roţi, din oţel şi din aliaj, ambele beneficiind de tehnologii avansate. Drept rezultat, roţile masive, grele ale automobilelor de altădată sunt acum mai uşoare şi sunt dotate cu sisteme puternice din spiţe. Aşa cum primele roţi compacte s-au preschimbat în unele cu spiţe în istoria timpurie, la fel s-a petrecut şi în secolul XX.

Deşi nu intru în amănunte în privinţa diferenţelor dintre roata din oţel şi cea din aliaj, ultima are o masă mai redusă şi posedă o mai bună conductivitate termică. În consecinţă, maşinile cu roţi din aliaj au o direcţie mai bună şi sunt caracterizate de o durata de viaţă mai îndelungată a frânelor. Pe de altă parte, roţile din aliaj sunt mai scumpe decât cele din oţel, acest lucru reflectându-se în preţul mai mare al unei maşini.

Articol de Gabi Volocos

Nota: Gabi Volocos s-a alaturat de curand Blogului Dianei, intr-o colaborare ce are menirea de a extinde aria tematica a acestui site, cu articole mai ales din domeniul tehnic. Cu acest prilej, va readuc aminte ca Blogul Dianei este deschis oricaror tipuri de colaborari ori asocieri!


Articole din acelaşi domeniu în blogul Dianei:

De ce femeile nu ştiu să şofeze? 

Şoferii agresivi se identifica cu maşina lor 

Culoarea maşinii şi personalitatea şoferilor

Niciun comentariu: