marți, 9 august 2016

Platon şi Aristotel despre femei

Doi dintre cei mai importanţi filosofi din lumea antică, Platon şi Aristotel au avut păreri radicale despre natura şi abilităţile femeilor. Deşi multe dintre acestea erau asemănătoare, Platon s-a remarcat întrucâtva ca un susţinător al drepturilor şi libertăţilor femeilor, pe când Aristotel s-a dovedit a fi mai curând un misogin înveterat.

În opera sa "Republica," Platon socotea că femeile ar trebui să aibă roluri sociale egale cu cele ale bărbaţilor în statul său ideal. Ideile sale se bazau pe opinia că bărbaţii şi femeile au aceeaşi natură în menirea lor de gardieni, apărători ai statului, cu excepţia deosebirii dintre puterea lor. Cu toate astea, doar o generaţie mai târziu, Aristotel le-a reatribuit femeilor tradiţionalul rol casnic, ca slujnice ale bărbaţilor.

Iată ce spunea Aristotel în "Politica": "...cât despre sexe, bărbatul este superior prin natură, iar femeia inferioară, bărbatul este conducător, iar femeia supusă."
Platon despre femei

Platon nu nega că există diferenţe între cele două sexe. Nu pretindea că femeile sunt la fel de puternice ca şi bărbaţii, şi nici nu tăgăduia că femeile sunt mai pricepute la unele treburi, cum ar fi ţesutul. El nu credea că unul din sexe poate fi mai bun decât celălalt dacă aveau parte de aceeaşi pregătire. Asta afirma, de fapt, în "Republica": "Dacă au aceeaşi pregătire, educaţie şi oportunităţi, femeile sunt la fel de potrivite ca gardieni ai cetăţii ca şi bărbaţii."

Teoria lui Platon despre dragoste | Dialogul socratic "Banchetul"

Tot în "Republica" Platon menţiona faptul real de altfel că femeile au o mai mică forţă fizică decât bărbaţii. Spunea, totodată, că "Unul din genuri este cu mult superior celuilalt în orice privinţă." Cele mai capabile femei, chiar antrenate din punct de vedere fizic, puteau să se ridice aşadar decât deasupra nivelului unor bărbaţi de "categoria a doua," dar nu aveau cum să-i depăşească pe cei mai buni, cei de "categoria întâi." Oricum, în acest context, femeile păreau să aibă şansa de a pătrunde în lumea bărbaţilor.

Aristotel credea că supunerea femeii se înscria în normalitatea vieţii, pe când Platon avea cel puţin ideea că acest lucru ar putea sau ar trebui să se schimbe. Atunci când Platon zicea că bărbaţii sunt superiori femeilor, poate că expunea, de fapt, situaţia din acele vremuri. Femeile din clasa mijlocie se măritau în adolescenţă şi, dacă nu mureau la naştere, aveau în faţă un trai de-a lungul căruia erau închise în casă şi ţeseau haine. Poate că Platon a întrezărit cumva pierderea de resurse umane din acel sistem social şi nu a fost de acord cu el. Ar fi fost dificil să sugereze aceste idei revoluţionare fără să încorporeze câteva concepţii tradiţionale pentru a evita, în acest mod, să-i şocheze şi să-i revolte pe bărbaţii atenieni din acel timp.

Dacă în "Republica" se întrevede o oarecare înclinaţie către egalitatea dintre sexe, în alte lucrări ale lui Platon, sexul slab este dispreţuit, subevaluat. Astfel, în "Timaios," Platon declara clar şi răspicat că dacă bărbaţii trăiesc imoral, ar trebui să se reîncarneze în femei! În "Legile" revenea la rolul tradiţional al femeilor spunând, de exemplu, că ele au o virtute inferioară faţă de bărbaţi şi că trebuie să asculte o altfel de muzică decât aceştia, nu una inspiratoare în bătălii, ci una emoţională, potrivită firii lor.

Ucenicia lui Platon pe lângă Socrate | O poveste cu tâlc

De ce şi-a schimbat Platon viziunea? Probabil din cauza faptului că "Republica" reprezenta o situaţie ideală, irealizabilă, pe când "Legile" se aplicau unor conjuncturi convenţionale şi practice din acele vremuri.

Pe de altă parte, Aristotel nu a făcut deloc, nicicând, niciunde în lucrările sale vreo concesie drepturilor şi libertăţilor femeilor. Pentru el, bărbatul era superior în mod natural, iar această superioritate nu putea fi egalată de femei prin nici o formă de educaţie sau pregătire. Aristotel vedea femeile nu numai inferioare fizic, ci şi mai slabe sufleteşte. Ca şi Platon, credea că rolurile sociale trebuiau să fie ocupate conform naturii unui individ, iar această natură era relevantă pentru el psihologic. De aceea, când lua în considerare rolurile bărbaţilor şi femeilor în societate, apela la trăsăturile specifice sufletului din concepţia sa: "Căci sclavul nu are deloc o capacitate deliberativă; femeia are, însă fără autoritate; şi copilul o are, dar este imatur."

Drept urmare, femeii i-ar fi lipsit calităţile esenţiale pentru a fi în stare să ia decizii bazate pe informaţii în orice privinţă. De asemeni, i-ar fi lipsit virtutea morală, ceea ce se reflecta într-un grad diferit de temperament şi curaj: "curajul bărbatului se arată în a porunci, cel al femeii în a se supune."

Din perspectiva lui Aristotel sufletul diferă în funcţie de sex: sufletul femeii are o natură determinată de trupul ei, iar bărbatul una datorată corpului său masculin. Pentru Platon, sufletul nu depinde de sex, ci numai de influenţele cultivării şi educaţiei.

Totodată, Aristotel era de părere că femeile sunt într-o oarecare măsură deficiente biologic, ceea ce ducea la o deficienţă psihologică. Din punctul lui de vedere, singura utilitate a femeii era cea procreativă. Ea purta fetusul, năştea copilul şi îl alăpta, acesta fiind rolul ei rezervat de către natură. Întrucât rolul procreativ al bărbaţilor era de scurtă durata, aceştia ar fi fost, prin natura lor, destinati în mod evident activităţilor din afara casei, cum ar fi politica. În acelaşi timp, ar fi fost contrar naturii femeilor ca ele să se ocupe de altceva decât de casă. În plus, fiind instabile emoţional, trebuiau să fie conduse de bărbaţi, care erau mult mai stăpâni pe ei în acest aspect.

Alegoria peşterii | Peştera lui Platon

Platon recunoaştea că femeile au ceva de oferit cetăţii, societăţii şi, deşi scenariul din "Republica" era în mare măsură nerealist, simplul fapt că el a luat în considerare un rol nou pentru acestea dă de înţeles că era pregătit pentru o astfel de schimbare.

Dacă Aristotel concepea femeile ca şi incubatoare, sortite treburilor casnice şi supunerii faţă de bărbat, având deficienţe sufleteşti şi psihologice, Platon le înzestra cu un suflet şi cu o natură asemeni celor ale bărbaţilor. Dacă pentru Aristotel femeia era un obiect, pentru Platon era o fiinţă umană, cu capacitatea de a se educa, perfecţiona şi a-şi dovedi abilităţile la fel ca şi bărbatul.

Sursă: The Nature of Women in Plato and Aristotle

Niciun comentariu: