Demonii - Povestire de Akutagawa Ryūnosuke

Această povestire a remarcabilului scriitor japonez Akutagawa Ryūnosuke (pe care v-o redau pentru prima oară în limba română) are harul de a ne dezvălui ori reaminti pendularea dureroasă a fiecăruia dintre noi între lumină, puritate, bine pe de o parte, şi întuneric, pângărire şi rău pe de altă parte. 

Ochii părintelui Organtino puteau discerne lucruri invizibile pentru alţii. Se spunea că avea mai ales puterea de a vedea cu limpezime demonii veniţi din iad pentru a-i ispiti pe oameni. Oricine îi remarcase ochii albaştri credea că posedă acest dar. Era un fapt indiscutabil, cel puţin printre creştinii ce se rugau Dumnezeului din templul străin.
Demonii - Povestire de Akutagawa Ryūnosuke

Un manuscris vechi ne spune că Organtino îi descria marelui stăpânitor Oda Nobunaga înfăţişarea demonilor zăriţi pe străzile din Kyoto. Erau mici creaturi ciudate cu feţe umane, aripi de liliac şi picioare de ţap. Organtino mărturisea că îi văzuse de multe ori, fie bătând din palme, fie ţopăind pe turnurile inelare ale pagodelor sau ghemuindu-se, înspăimântaţi de lumina soarelui, sub porţile acelor clădiri. Şi asta nu-i tot! El spunea, de asemeni, că îi observase agăţaţi pe spatele preoţilor buddhişti din munţi ori atârnând de părul doamnelor de la curte.

Dintre diverşii demoni ai lui Organtino, cel mai interesant pentru noi trebuie să fie cel pe care-l surprinsese stând cu picioarele încrucişate pe palanchinul unei anumite doamne nobile. Autorul manuscrisului a interpretat povestirea următoare a lui Organtino ca pe o alegorie acestuia...

Fereşte-te de diavol ! | O poveste cu tâlc

Într-o zi, Nobunaga s-a îndrăgostit de o femeie nobilă şi a încercat să şi-o supună voinţei, dorinţelor lui lascive. Cu toate astea, nici doamna şi nici părinţii ei nu erau înclinaţi să-l lase să-şi facă mendrele. Apoi, din grijă pentru femeie, Organtino ar fi împrumutat cuvintele unui demon pentru a-l pedepsi pe Nobunaga pentru comportamentul său nelegiuit.

Desigur, ne este dificil să ne decidem dacă interpretarea autorului manuscrisului este corectă sau nu, dacă faptele de mai jos au fost reale ori nu. Totodată, acest lucru nu contează cu adevărat pentru noi.

Într-o seară, dincolo de poarta templului folosit pentru propovăduirea credinţei creştine, Organtino şi-a oprit ochii asupra unui demon aşezat pe palanchinul unei doamne. Spre deosebire de alţi demoni, acesta avea o faţă la fel de frumoasă ca şi un giuvaer. Şi, din cauza mâinilor lui aduse spre piept şi capului său plecat, părea să fie adanc îndurerat de ceva.

Organtino s-a temut pentru siguranţa nobilei doamne. Întrucât era o catolică devotată, asemeni părinţilor ei, posedarea sa de către un demon ar fi putut fi o problemă foarte gravă. Aşa că părintele s-a apropiat tiptil de acoperişul palanchinului şi, prin puterea crucii, a capturat cu uşurinţă demonul. După aceea, l-a dus, ţinându-l de ceafă, în sanctuarul din templu.

Acolo, lumânările sclipeau înaintea imaginii Domnului Iisus Hristos. Organtino l-a făcut pe demon să se aşeze pe un jilţ şi l-a interogat în amănunţime de ce aflase pe palanchinul doamnei.

"M-am gândit că voi corupe femeia. Dar, pe de altă parte, nu voiam să o corup. Văzându-i sufletul pur, de ce ar vrea cineva imboldul de a o pângări şi arunca în flăcările iadului? Mi-am dorit să-i fac sufletul întru totul pur, fără nici o prihană. Şi, totuşi, pe când continuam să mă gândesc la asta, în cele din urmă, dorinţa de a împinge spre păcat acea femeie s-a înălţat şi ea arzător în mine. Prins între aceste două năzuinţe, stăteam pe palanchin tulburat de gânduri despre destinele noastre. Dacă nu aş fi făcut asta, probabil că aş fi dispărut în adâncurile iadului înainte să-ţi desluşesc umbra şi aş fi fost salvat de această tortură. Cu toţii suntem aşa. Cu cât mai mult vrem să nu pângărim, cu atât mai mare devine dorinţa noastră de a face asta."

"Există, oare, vreo suferinţă mai stranie? De fiecare dată când simt acest chin, mi se pare că lumina limpede a raiului, pe care am văzut-o cu atât de mult timp în urmă, şi întunericul de smoală al iadului, pe care-l zăresc în prezent, ajung să se unească, împletească, în micul meu piept. Te rog, aşadar, ai milă de mine. Sunt atât de singur!"

După ce a rostit aceste cuvinte, demonul cu faţa frumoasă a izbucnit în lacrimi...

Legenda din manuscris nu ne spune de s-a întâmplat cu demonul. Ce înseamnă, totuşi, această povestire pentru noi? Când o citim, simţim că mesajul ei stăruitor ne copleşeşte...

Organtino, ai milă de noi, la fel ca şi pentru demon. Suntem cutremuraţi de acelaşi chin ca şi el!

Akutagawa Ryūnosuke şi-a început cariera literară cu o serie de povestiri bazate pe basme japoneze din secolele XII-XIII, repovestite prin prisma psihologiei moderne şi a unui stil extrem de individualizat. Şi-a lărgit, apoi, tematica, recurgând la surse de inspiraţie diversificate, din China, din comunitatea creştină japoneză din secolul al XVI-lea din Nagasaki, şi din contactele europene cu Japonia secolului al XIX-lea. 

În 1922, s-a focalizat spre o ficţiune autobiografică, însă povestirilor lui Akutagawa Ryūnosuke despre viaţa modernă au părut să le lipsească exotismul şi strălucirea nefirească, ciudată, a vechilor basme. Ultima sa opera importantă, "Kappa," este scrisă în registrul întunecat din ultima sa perioadă şi reflectă starea să de deprimare din acea vreme. A urmat sinuciderea sa, un şoc care a zguduit lumea literară. 

Preotul şi Satana - Povestire de Kahlil Gibran
Demonii - Povestire de Akutagawa Ryūnosuke Demonii - Povestire de Akutagawa Ryūnosuke Reviewed by Diana Popescu on 20:53:00 Rating: 5

Un comentariu:

  1. as vrea ca toti sa aiba mai multi demoni cretini ca sa si doreasca sa scape de toti e o imbecilitate cu care nu stiu de ce mi am pierdut timpul

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.
-->