Mierea de albine în simboluri, superstiţii, tradiţii şi legende

Mierea de albine a fost consacrată în numeroase tradiţii, obiceiuri, credinţe, legende, superstiţii şi simboluri încă din vremuri imemoriale, în civilizaţii străvechi precum cele ale babilonienilor, fenicienilor, asirienilor şi caldeenilor. A fost şi este încă prezentă în ceremonii religioase, în ritualuri conectate cu naşterea, botezul, căsătoria şi moartea ori înmormântarea. 

Era considerată o substanţă sacră, un nectar ale zeilor, ce simboliza atât spiritualitatea, tot ce este mai pur şi mai nobil în natură şi în om, cât şi fertilitatea. Era văzută nu numai ca hrană, aliment şi leac, ci şi ca un talisman înzestrat cu darul de a proteja faţă de rău.

Grecii şi romanii din antichitate numeau albinele "păsările muzelor." Se spunea că adunau nectarul pentru mierea ce înlesnea inspiraţia poeţilor de pe Hymettus, un munte acoperit cu lămâiţă. Uneori, Zeus era numit zeul-albină întrucât fusese hrănit cu miere în timpul copilăriei. Cupidon era înfăţişat frecvent cu mâna afundată în mierea unui stup, fără să îi fie frică de atacul albinelor. Această reprezentare avea mesajul "Fereşte-te de înţepătura dragostei!"

În tradiţii şi superstii de pe diverse regiuni ale pământului, mierea era consumată în prima zi a Anului Nou, pentru a favoriza o viaţă nouă, împrospătată, şi a imuniza omenii faţă de boli.
Superstitii despre miere

În mitologia hindusă se zice că zeul Twasktrie a creat femeia (mem-sahib) cu ajutorul mierii. Apropo, toate ingredientele folosite în acest scop erau următoarele: plutirea frunzelor prin aer, lucirea catifelată a căprioarei, incandescenţa razelor soarelui, lacrimile ceţii, neastâmpărul vânturilor, tremurul iepurelui, vanitatea păunului, gingăşia zorilor din gâtlejul rândunelei, tăria diamantului, dulceaţa mierii, cruzimea tigrului, căldura focului, răceală zăpezii, trăncăneala gaiţei şi gânguritul porumbeilor. Alcătuită astfel, prima femeie de pe pământ a fost încredinţată bărbatului primar. 

Denumirea "lună de miere" provine dintr-o tradiţie în care mirii primeau zilnic, în primele 30 de zile de după nuntă, câte un pahar de vin cu miere.
Expresia "râs sardonic" îşi are şi ea originea în miere. Se credea că în Sardinia exista o plantă din care albinele culegeau nectarul pentru a face o miere specială, ce provoca atunci când era consumată un râs convulsiv, adeseori chiar fatal, funest.

Arheologii au descoperit în morminte din Egiptul antic miere aproape nealterată, conservată în mod remarcabil. Asociată cu eternitatea, a fost de altfel utilizată pentru îmbălsămarea corpurilor morţilor. În Burma, în sezonul ploios, cadavrele erau conservate în miere până când puteau fi incinerate. Dacă cel decedat era un călugăr, un sfânt, înainte să fie ars, se extrăgea mierea pătrunsă în trupul său. Această era pusă apoi în borcane şi vândută la preţuri exorbitante deoarece se credea că o singură picătură din ea era îndeajuns pentru a vindeca orice boală.

Li Shizen, un farmacolog chinez din perioada dinastiei Ming, menţiona că era folosită pentru crearea unor mumii deosebite. În cartea sa, "Bancao Gangmu," el consemna o practică extrem de macabră de mumifiere: "În Arabia, există persoane în vârstă de până la 70-80 de ani, care sunt dornice să îşi dăruiască corpurile pentru a-i salva pe alţii. Un astfel de om nu mai mănâncă nimic altceva decât miere şi se îmbăiază regulat în aceasta. După o lună ajunge să excreteze numai miere şi, nu peste mult timp, moare. Cadavrul este pus să se macereze într-un sicriu din piatră plin cu miere. Pe el se înscrie data când a fost închis, sigilat, şi este desfăcut după o sută de ani, conţinutul său fiind întrebuinţat pentru tratarea membrelor rupte sau rănite. O cantitate mică îngurgitată este suficientă pentru o vindecare imediată."!!!!

Superstiţii despre prune

În multe religii se promite o viaţă de apoi abundând în lapte şi miere. Pe de altă parte, la greci, egipteni, romani, chinezi şi hinduşi, se obişnuia să se lase oale cu miere lângă cei morţi, astfel încât sufletul acestora să aibă cu ce se hrăni în decursul călătoriei spre lumea cealaltă. În unele tradiţii, se varsă miere peste morminte cu prilejul comemorării morţii rudelor. Într-un ritual egiptean, se ungeau cu miere buzele preoţilor decedaţi.

În Bretania (Bretagne), Franţa, mierea juca un rol important într-o superstiţie funerară ciudată. Se spunea că la miezul primei nopţi de după un deces, o muscă ieşea printre buzele răposatului şi zbura apoi către un borcan cu miere amplasat special acolo, din care se înfrupta pe săturate. Musca nu era nimeni altcineva decât sufletul celui mort, care se învigora în vederea călătoriei spre cealaltă lume.

La popoarele germanice şi slave exista credinţă că cine mânca miere în Joia Mare putea fi protejat de boli în următorul an, şi că dacă se stropea o odaie cu miere în Sâmbăta Paştelui, erau distruşi toţii gândacii din casă.

În Polonia şi Silezia, mierea era dată drept hrană vitelor sau le era turnată în ochi pentru a le feri de molime. Într-o altă superstiţie, era pusă în fântâni ca să împiedice contaminarea acestora.

O sfoară înmuiată în miere la răsăritul soarelui şi legată în jurul trunchiului unui măr promitea că acel pom va dărui o recoltă bogată. O altă tradiţie păgână consta din binecuvântarea ogoarelor cu miere, astfel încât să fie mănoase. În Germania, după ce terminau de arat prima brazdă, ţăranii turnau peste ea un amestec de lapte cu miere, într-o practică numită "Ackersegen." Acest ritual avea îndeosebi scopul de a dezlega un blestem, o vrajă, ce afecta câmpurile.

În Finlanda se credea că o fată care îşi făcea o prăjitură cu miere în Ajunul Crăciunului, o ţinea în pat peste noapte şi i-o dădea iubitului ei, putea fi sigură că acesta îi va fi credincios întreaga viaţă.

Albina în simboluri, legende şi superstiţii

Potrivit unor superstiţii occidentale, o persoană certăreaţă nu are mari şanse ca albinele să-i facă miere şi este recomandat ca proprietarii stupurilor să le facă anual cadou vecinilor miere şi ceară, în semn de mulţumire pentru că le lasă albinele să se hrănească din nectarul florilor lor. Dacă un apicultor refuză să îi dea miere unui bolnav risca ca stupurile să îi rămână goale. De asemeni, refuzul de a-i oferi miere unui copil era considerat ca un păcat faţă de "Maria şi Iosif," cei care-l hrăniseră pe pruncul Hristos. Cu toate astea, trimiterea de miere unui om aflat pe patul de moarte era cu ghinion!

În multe tradiţii ale lumii, mierea nu se vindea, nu se luau bani pentru ea, ci era dată la schimb pentru altceva. Exista credinţă că femeile aflate la menstruaţie trebuie să fie ţinute departe de stupi, în caz contrar mierea urmând să se acrească.

În Grecia, înainte de a intra în noua sa casă, mireasa primea de la soacră miere cu care trasa trei cruci pe rama uşii, astfel încât să-i intre în cămin fericirea şi buna înţelegere. Tot în această ţară, contrar tradiţiei controversate de a nu i se da să mănânce miere unui copil până la 12 luni, în unele familii se obişnuieşte să i se ofere unui nou născut o linguriţă cu această licoare atunci când le intră pentru prima oară în casă.

Conform unui obicei de botez, pentru ca bebeluşii să fie "dulci" li se pune în apa în care sunt îmbăiaţi o linguriţă cu zahăr sau cu miere.

Dacă mierea este şi un simbol al harului lui Hristos, acele albinelor semnifică patimile, suferinţele Sale.


Mierea în superstiţii şi tradiţii româneşti 


Dacă cineva fură mierea albinelor, ele slăbesc şi mor, ori copilul hoţului este ameninţat de "pricaz," de piază rea.

Pentru ca albinele să roiască cât mai mult pe vreme de vara şi să producă miere din belşug era bine să se frigă o "ţarcă" (o coţofană) care să fie pusă dedesuptul stupilor.


Exista tradiţia ca mirii să se îmbăieze înainte de nuntă într-o apă în care să se afle lapte şi miere, busuioc, bani noi de argint, astfel încât să fie dulci ca laptele şi mierea, iubiţi ca busuiocul, şi curaţi că argintul.

Totodată, atunci când se cununau, fetele erau povăţuite să aibă asupra lor o oglindă, bani şi miere de albine şi, ca atunci când preotul citea în biserică pasajul "iar muierea să se teamă de bărbat," să-şi calce de două ori pe picior mirele, ca să se asigure că el se va teme de ele.

Superstiţii despre vin

Mierea este întâlnită în multiple sărbători anuale, tradiţii, obiceiuri şi mâncăruri rituale din România.

Dacă de Stretenie (2 februarie), zăpada porneşte să se topească de pe casă şi apa picură de pe streaşină, este semn că va fi mană laalbine.

Pe 9 martie, mucenicii din Moldova, supranumiri "sfinţişori," au deliciu aparte datorită nucii pisate şi mierii cu care sunt unşi.

Pentru ca albinele să aibă cât mai multă miere este indicat să fie lăsate să iasă afară pe 25 martie, în ziua de Buna Vestire.

De Joia Mare, cea din urmă zi din post în care se pomenesc morţii, femeile dădeau de pomană la biserică colaci, fructe, vin şi miere.

În ziua Sfinţilor Petru şi Pavel din 29 iunie se recomanda să se ofere prietenilor şi vecinilor mere dulci şi miere, şi să li se ureze sănătate şi spor în muncă astfel încât să se bucure de aceste bunătăţi şi peste un an. Dacă mănânci mere şi miere după prânz în ziua asta, poţi să-ţi pui în gând o dorinţă care-ţi va fi îndeplinită în curând.

De Sfântul Ilie, pe 20 iulie, se obişnuia să se recolteze mierea potrivit ritualului de "retezat al stupilor." Această îndeletnicire era rezervată numai unor bărbaţi curaţi la suflet şi la trup, şi le era interzisă femeilor. Apicultorii încheiau această tradiţie cu o masă la care îşi invitau vecinii şi rudele, ce degustau din mierea nouă sau beau ţuică îndulcită cu miere.

Pe 15 august, în dimineaţa din ziua Sfintei Marii Mari, femeile mergeau la biserică, împărţeau faguri de miere, prune şi struguri, şi apoi tămâiau mormintele familiei.

De Sfânta Varvara, pe 4 decembrie, avea loc ritualul "Imbărburatului." Pentru a se asigura că odraslele lor nu vor face bube sau vărsat de vânt, femeile le ungeau pe faţă cu apă zaharisită ori cu miere, după care le clăteau cu apă sfinţită. Unele mame făceau semnul crucii cu degetul arătător înmuiat în miere de albine pe feţele copiilor lor. De asemeni, pentru sănătatea celor mici, se dădeau de pomană turte unse cu dulceaţă ori cu miere.

În ziua de 27 decembrie, dedicată Sfântului Ştefan, în unele zone, se pregătesc şi se dăruiesc mucenici cu miere şi nucă, în semn de aducere aminte a morţii sale a morţii sale muceniceşti.


Surse: 
- Bertram S. Puckle: Funeral Costums (Obiceiuri funerare) 
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World 
- Theodor Herzl Gaster: New Year: its history, customs, and superstitions 
- Richard Webster: The Encyclopedia of Superstitions 
- Artur Gorovei: Credinţi şi superstiţii ale poporului român
Mierea de albine în simboluri, superstiţii, tradiţii şi legende Mierea de albine în simboluri, superstiţii, tradiţii şi legende Reviewed by Diana Popescu on 19:49:00 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.
-->