Horoscop chinezesc 2018 - Dragon


Horoscopul Dragonului din 2018, anul chinezesc al Câinelui de Pământ, îți pune în vedere să-ți asumi o atitudine modestă, temperată, amicală din punct de vedere personal și social, astfel încât să-ți îmbunătățești relațiile cu oamenii, să te bucuri de colaborarea, sprijinul lor. Viața sentimentală necesită răbdare, calm, diplomație, iar activitatea profesională și cea financiară sunt marcate de competiții acerbe și sunt optimizate de parteneriate, asocieri.

Horoscop chinezesc 2018 - Dragon: Previziuni generale


Relatia dintre Dragon și Câine este una contradictorie, una de luptă, dar și de sprijin în unele cazuri. Oricum, nativii din prima zodie trebuie să abordeze cu prudență anul 2018, pentru a nu stârni ferocitatea Câinelui, trebuie să să își însușească într-o măsură sporită trăsăturile acestuia, adică să dea dovadă de loialitate, onestitate și perseverență.

Dragonul poate fi întâlnit atât în cer, cât și pe pământ ori în adâncurile apei. Este o ființă misterioasă, emotivă, inteligentă și maiestuoasă. Pe de altă parte, Câinele își îndeplinește cu strășnicie datoria de a păzi ferma, gospodăria, își arată cu orice ocazia credința, vitejia și spiritul de sacrificiu. Reiese, așadar, că cele două semne zodiacale au personalități, mentalități diferite.
Horoscop chinezesc Dragon 2018

In astrologia chinezească, Dragonul este văzut că "locul de înmagazinare a Apei," iar Câinele ca "locul de acumulare al Focului." Încă o dată, se remarcă opoziția dintre aceste zodii!

Câinele este asociat cu elementul chinezesc al Pământului, este Pământ masculin, întruchipând dealul, muntele, zidul înalt. Conține Metal și Lemn și este considerat "Pământ umed." Dragonul este corelat și el cu Pământul, este tot Pământ masculin, dar include Apă și Lemn, și este privit ca "Pământ uscat."

Horoscop chinezesc 2017: Dragon

Chinezii denumesc Dragonul și "baraj, stăvilar." Barajul așteaptă întotdeauna Apa. Când plouă, deși Muntele absoarbe niște Apă, o mare parte din ea se revarsă spre poalele sale. Asta înseamnă că atunci când barajul se află sub munți sau în preajma acestora, Apa de ploaie își face făgaș către el. Cu alte cuvinte, Dragonul poate avea beneficii din partea Câinelui atât timp cât este apropiat de el, se raliază tendințelor acestuia.

Câinele și Dragonul se pot alia prin mijlocirea unui grup, a unei colectivități. Activitatea ta socială se poate intensifica, dar pare să-ți faci cu greu prieteni de nădejde. Bazează-te pe vechii amici și fă eforturi pentru a-ți invigora conexiunea cu ei. Este posibil să te implici în mai multe certuri decât de obicei. În duelurile cu alții, ai mari șanse să ieși învingător, dar numai după bătălii istovitoare, consumatoare de timp și energie în exces.

Horoscop chinezesc 2018 - Dragon: Dragoste și cuplu



Dragonul  și Câinele sunt ambii Metal masculin. Sunt de aceleași gen și au caracteristici diferite, așa că între ei se poate înfiripa cu greu magia, alchimia dragostei, fiind mai curând de așteptat să fie în compeție în acest domeniu.

Daca ești într-o relație de cuplu, aceasta poate fi uneori încordată, tensionată, mai ales dacă este la început și ai conviețuit putină vreme cu partenerul tău. Oricum, pentru a-ți asigura o bună comunicare, înțelegere cu acesta, este necesar să te înarmezi cu răbdare și să apelezi cât mai des la compromisuri.

In caz că ești singur, poți închega o poveste de dragoste cu cineva cunoscut îndeosebi prin intermediul unor nativi din Cocoș și Iepure, care au o legătură de atracție cu Câinele prin Metal, respectiv prin Foc. Înainte de a te lansa într-o idilă, trebuie să te străduiești să cunoști îndeaproape un potențial partener, astfel încât să fii la adăpost de decepții, dezamăgiri. Dragonii, în special femeile din această zodie, își pot afla un suflet pereche și grație interacțiunii sociale intețite din această perioadă.

Horoscop chinezesc 2018 - Dragon: Muncă și bani


Lemnul reprezintă cariera Dragonului. Câinele nu conține acest element, și, de aceea, pari să nu te focalizezi din cale afară către carieră. Asta nu înseamnă însă că vei fi ocolit de noroc în acest plan al existenței tale. În special când ești împovărat de sarcini, responsabilități, Câinele apare să-ți dea o mână de ajutor, îți pune la dispoziție sprijinul colegilor și colaboratorilor. Opoziția dintre Dragon și Câine îți recomandă însă să fii foarte atent la cuvintele, gesturile, acțiunile tale din muncă, pentru a nu-i ofensa, fără să vrei, pe cei din imediata ta apropiere.

Daca ai șansa să obții o promovare în muncă, este probabil să te confrunți cu un competitor plin de forță. Deoarece Câinele este Pământ masculin, asociat cu muntele, dacă vrei să accezi la o poziție profesională mai înaltă, este necesar să cucerești "muntele." Pentru a ajunge în vârful acestuia trebuie să-ți pui la bătaie intreaga energie.

Sursele cele mai bogate de bani din anul Câinelui de Pământ sunt cele din afaceri, mai ales din cele din parteneriate. Dacă ai un asociat sau un concurent în demersurile tale financiare, este ncesar să-l tratezi cu grijă, cu diplomație, pentru a nu-l înverșuna împotriva ta.

Horoscop 2018 - Toate zodiile


Horoscop chinezesc 2018 - Dragon Horoscop chinezesc 2018 - Dragon Reviewed by Diana Popescu on noiembrie 30, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.