11 septembrie: Sfântul Cuvios Eufrosin bucătarul
Prăznuit pe 11 septembrie, Sfântul Cuvios Eufrosin bucătarul, din Alexandria, s-a născut într-o familie de țărani, nu a ajuns la școală, dar a fost din adâncul sufletului un creștin credincios și devotat.
Ca adult, a devenit bucătar și a fost în stare să pună bani deoparte pentru a da săracilor de pomană. Meseria sa îi permitea să se înfrupte din cea mai bună hrană, însă nu a profitat niciodată de acest avantaj. Mânca, cu recunoștiință, numai ierburi și legume, în vreme ce cele mai delicioase preparate de cărnuri și pește erau gătite sub supravegherea sa.
Mai târziu, Sfântul Eufrosin a mers la o mănăstire, unde a avut însărcinarea de a lucra în bucătărie. Spre deosebire de mâncărurile pe care era obișnuit să le gătească în locuri laice, la mănăstire prepara numai o hrană foarte simplă. Celor care se plângeau de el și îl luau în ras, Sfântul Eufrosin le răspundea cu umilință: "Gătitul bun nu este de folos pentru a se ajunge în Împărăția Cerurilor. Cu cât trupul tânjește după mai multă plăcere, cu atât sufletul pierde ceea ce are cu adevărat nevoie. Nu am intenția să vă pedepsesc!"
Unii călugări îl disprețuiau din cauza originii sale rurale, dar el a îndurat disprețul lor în tăcere și nu a fost supărat de aceștia. Sfântul Eufrosin s-a străduit să-l mulțumească pe Domnul prin traiul său virtuos, pe care l-a ascuns altora dar, Însuși Domnul a revelat fraților săi ce înălțimi spirituale atinsese bucătarul lor.
În aceeași mănăstire cu el, se afla un preot devotat, care se ruga să poată cunoaște ce lucruri bune sunt pregătite pentru cei care-l iubeau pe Dumnezeu. Într-o noapte, pe când dormea, s-a găsit într-o frumoasă grădina unde, spre uimirea să, a văzut lucruri minunate. Apoi, l-a zărit pe părintele Eufrosin, bucătarul mănăstirii, stând în grădina și împărtășindu-se din lucrurile bune de acolo. S-a apropiat de el și l-a întrebat cui aparținea grădina și cum ajunsese el acolo.
Sfântul Eufrosin i-a răspuns, "Această grădină este rezervată pentru aleșii lui Dumnezeu și, prin marea Să bunătate, locuiesc și eu aici". În acea clipă s-a auzit toaca Paștilor, chemând părinții la slujba de la miezul nopții. Când preotul s-a trezit, a gândit că viziunea sa era numai un vis. Însă, când și-a pus veștmântul, a găsit în acesta merele pe care i le dăduse bucătarul și a putut să le miroase parfumul minunat.
S-a dat jos din pat și a alergat către biserică. Acolo, l-a văzut pe Sfântul Eufrosin și l-a întrebat unde fusese în acea noapte. Sfântul i-a zis, "Iartă-mă, părinte, dar nu am fost nicăieri în această noapte. Tocmai am sosit la biserica pentru slujbă".
Preotul l-a îmboldit să spună adevărul, astfel încât slava lui Dumnezeu să fie cunoscută. Umilul Eufrosin i-a răspuns, " Am fost în locul unde sunt lucruri bune, pe care le vor moșteni cei care îl iubesc pe Dumnezeu, pe care ai vrut să-l vezi de mulți ani. Acolo, m-ai zărit bucurându-mă de binecuvantarie acelei grădini, căci Dumnezeu te-a găsit vrednic să-ți reveleze binecuvântările celor Drepți. El a făcut această minune prin mine, cel mai de jos".
"Părinte Eufrosin, ce mi-ai dat din acea grădină?"
Eufrosin a replicat, "Cele mai gustoase și mai aromate mere pe care tocmai le-ai pus pe patul tău. Iartă-mă, părinte, căci sunt un vierme, și nu un om".
Când slujba de dimineață s-a încheiat, preotul le-a povestit fraților despre viziunea sa și le-a arătat merele. Ei au remarcat parfumul inefabil al lor cu busurie spirituală, minunându-se de ceea ce le spusese preotul despre ele. Grăbindu-se spre bucătărie, au descoperit că Sfântul Eufrosin părăsise deja mănăstirea, fugind de vanitatea omenească, fără a mai fi apoi aflat.
Frații au împărtășit între ei merele și, ca o binecuvântare, le-au dat bucăți din ele celor care vizitau mănăstirea, îndeosebi celor care aveau nevoie de vindecare, deoarece oricine le mânca era scăpat de bolile sale. Numeroși oameni au avut beneficii din darul Sfântului Eufrosin.
10 septembrie: Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora
În cele din urmă, Sfântul s-a dus la Domnul într-un loc îndepărtat. Biserica, știind că un rege sau un filosof nu poate fi mai vrednic decât un simplu bucătar pentru a intra în Împărăția Cerurilor, l-a numărat pe Eufrosin printre Sfinți, întrucât cunoscuse voia lui Dumnezeu și trăise în acord cu aceasta.
Un fragment al moaștelor Sfântului se află în mănăstirea Loukous din mitropolia de Matineia și Kynouriot, din Grecia.
11 septembrie: Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria

Niciun comentariu: