29 octombrie: Sfântul Cuvios Avramie și nepoata sa, Maria

 Cinstiți pe 29 octombrie, Sfântul Cuvios Avramie și nepoata sa, Maria, au dus un trai ascetic în satul Childan, din apropierea orașului Edesa. Au fost contemporani și compatrioți ai Sfântului Efrem Sirul (28 ianuarie), care a scris despre viața lor. 


Sfantul Avramie și-a început demersurile dificile ale traiului singuratic de timpuriu, în tinerețea sa. A părăsit casa părinților săi și s-a stabilit într-un loc părăsit din sălbăticie, departe de ispitele lumii, petrecându-și zilele în rugăciune neîntreruptă. După moartea părinților lui, a refuzat moștenirea sa și a spus rudelor sale să o împartă săracilor. Prin viața sa ascetică de postire și dragoste pentru omenire, a atras spre el mulți oameni căutând iluminarea și binecuvântarea spirituală.   

        

29 octombrie: Sfântul Cuvios Avramie și nepoata sa, Maria


Curând, credința i-a fost pusă la mare încercare, când a fost numit preot într-unul din satele păgâne din Mesopotamia. Timp de trei ani, fără a se da înapoi de la orice efort, Sfântul s-a trudit pentru iluminarea păgânilor. A dărâmat un templu al idolilor și a clădit în locul său o biserica. Indurând cu umilință batjocura și chiar bătăile veneratorilor de idoli, l-a implorat pe Domnul, "Uită-te în jos, Stăpâne, la servitorul Tău, ascultă-mi rugăciunea. Întărește-mă și eliberează-ți servitorii de momeli diabolice, și fă-i să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu Adevărat". Zelosului păstor i s-a oferit fericirea de a vedea succesul eforturilor sale. Păgânii au ajuns să creadă în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și însuși Sfântul Avramie i-a botezat. 


Îndeplinindu-și îndatorirea bisericească, Sfântul Avramie s-a retras iarăși în sălbăticie, unde a continuat să-l slăvească pe Dumnezeu și Voia Sa Sfânta. Diavolul, dezolat de faptele lui, a încercat să-l prindă în capcana unor gânduri vanitoase. Odată, la miezul nopțîi, când Sfântul Avramie se ruga în chilia sa, a strălucit dintr-o dată o lumină și s-a auzit un glas, "Binecuvântat ești tu, Avramie, căci nici un alt om nu a făcut Voia Mea asemeni ție!"  Astfel glăsuia, de fapt, diavolul. Respingând viclenia Dușmanului, Sfântul a spus, "Sunt un om păcătos, dar cred în ajutorul și slava Dumnezeului meu, nu mă tem de tine și iluziile tale nu mă înfricoșează". Apoi, i-a poruncit diavolului să plece în numele lui Iisus Hristos. 


Altădată, diavolul i-a apărut Sfântului sub forma unui tânăr, care a aprins o lumânare și a început să cânte Psalmul 119, "Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului! Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor, care nu săvârşesc nicio nelegiuire şi umblă în căile Lui!" Percepând asta tot ca o tentație demonică, Sfântul Avramie și-a făcut semnul crucii și l-a întrebat, "Dacă știi că cei fără pată sunt binecuvântați, de ce îi mai tulburi?"


Acesta i-a răspuns, "Îi provoc pentru a-i cuceri și a-i întoarce de la orice faptă bună". Sfântul i-a zis, "Ești victorios asupra celor care, asemeni ție, s-au îndepărtat de Dumnezeu. Tu ești silit să dispari ca fumul în vânt dinaintea celor care îl iubesc pe Dumnezeu!" La auzul acestor cuvinte, diavolul s-a făcut nevăzut. După 50 de ani de trai ascetic, Avramie a adormit întru Domnul. 


28 octombrie: Sfântul Mucenic Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii


Nepoata Sfântului, Maria, a crescut sub îndrumările sale spirituale. Tatăl ei murise când ea avea șapte ani, așa că rămăsese în grija Sfântului său unchi. Însă, Dușmanul omenirii a încercat să o abată de la calea dreaptă. La vârsta de 27 de ani, a căzut în păcat cu un bărbat. Rușinată întru totul, și-a părăsit chilia, s-a dus în alt oraș și a început să trăiască într-un bordel. Doi ani, mai târziu, când a aflat asta, Sfântul Avramie s-a îmbrăcat în veștminte de soldat și a mers în acel oraș pentru a-și căuta nepoata. A pretins că era unul din "clienții" săi și i-a revelat identitatea sa Mariei când au rămas singuri. Cu multe lacrimi în ochi, a adus-o la pocăînță și a luat-o înapoi în chilia ei. 


Acolo, Sfântul Avramie și-a petrecut restul zilelor în rugăciune și lacrimi de pocăință. Domnul a iertat-o pe Maria și chiar i-a dat darul vindecării celor bolnavi. A murit la cinci ani după Sfântul Avramie. 


29 octombrie: Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana


29 octombrie: Sfântul Cuvios Avramie și nepoata sa, Maria 29 octombrie: Sfântul Cuvios Avramie și nepoata sa, Maria Reviewed by Diana Popescu on octombrie 28, 2025 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.