19 noiembrie: Sfântul Mucenic Varlaam

 Prăznuit pe 19 noiembrie, Sfântul Mucenic Varlaam a fost din Antiohia, din Siria. Deși în vârstă, el l-a mărturisit deschis pe Hristos, fiind din acest motiv arestat și adus în fața guvernatorului Antiohiei. Întrucât nu a putut fi convins să ofere sacrificii idolilor, a fost biciuit și i s-au smuls unghiile. 


Apoi, a fost purtat la un altar al idolilor și i s-a ordonat să-și întindă innainte brațul drept. Pe această mână i s-au pus cărbuni aprinși și tămâie. Guvernatorul credea că Sfântul nu va îndura fierbințeala cărbunilor și că, de aceea, îi va aruncă împreună cu tămâia pe altar, părând astfel că a adus sacrificii idolilor.                      

                                  

19 noiembrie: Sfântul Mucenic Varlaam


Eroul lui Hristos a dat dovadă de bravură și a rămas nemișcât, fără a-și cutremura mâna. A stat în acest fel până cărbunii i-au făcut o gaură în mână și el s-a prăbușit la pământ. Din cauza acestor chinuri, el și-a dat sufletul Domnului și a primit cununa nepieritoare a muceniciei. 


18 noiembrie: Sfântul Mucenic Roman


Sfântul Mucenic Varlaam a fost elogiat atât de Sfântul Vasile cel Mare, cât și de Sfântul Ioan Gură de Aur. Vasile cel Mare a spus despre Varlaam: "A avut o mână dreaptă mai puternică decât focul: deși cărbunele i-a ars mâna, această mână a ținut totuși focul, ca și cum ar fi fost cenușă".  Iar Ioan Gură de Aur a spus: "Îngerii s-au uitat din înălțimi. Arhanghelii au privit. Scena a fost maiestuoasă, depășind cu adevărat condiția umană. Iată, cine nu ar dori să vadă un om care a făcut o astfel de străduință ascetică, și totuși să nu simtă ceea ce este caracteristic oamenilor să simtă; un om care a fost el însuși atât altar al jertfei, cât și sacrificiu și preot". 


19 noiembrie: Sfântul Proroc Avdie / Obadia


19 noiembrie: Sfântul Mucenic Varlaam 19 noiembrie: Sfântul Mucenic Varlaam Reviewed by Diana Popescu on noiembrie 18, 2025 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.