CAPRICIILE lui Francisco Goya | Los Caprichos

 Francisco Goya a creat satiricile "Capricii" / "Los Caprichos" în zorii unei noi epoci a omenirii. Ce a vrut să transmită prin ele? Și cât de actuale au rămas în contextul societății și prejudecăților noastre? 

Francisco Goya nu ne arată zei și eroi. În vreme ce opera sa timpurie a urmat tradiția portretelor nobililor și chiar tapiserii în stil rococo pentru palatul regal, artistul este cel mai bine cunoscut pentru introducerea unui nou "vocabular" al expresiilor artistice din vremea sa. Corupția, viciile, superstiția, lăcomia și coșmarurile sunt toate teme explorate în cele 80 de gravuri cunoscute ca "Los Caprichos (Capriciile"). Goya a pus urâțenia lumii într-un contrast puternic cu nouă realitate și a făcut inventarul nebuniilor care subminau instaurarea rațiunii în epoca iluminismului. 

Francisco Goya: Un revoluționar devenit cinic

Viața și arta lui Francisco Jose de Goya y Lucientes (1746-1828) au fost sub semnul schimbării. Ca adult, a fost martor al încrâncenatului Război de Independență Spaniol (1808-1814), al războaielor napoleniene (1803-1819), al înălțării idealurilor Ilumismului, și a suferit efectele unei boli zdrobitoare care l-a asurzit. A murit în 1828, când Deceniul de rău augur / a Década Ominosa (1823-1833), zece ani de revolte și instabilitate politică, era încă în plină desfășurare. 

           

Francisco Goya a atins maturitatea artistică sub domnia Iluminaților regi Bourbon, Carol al III-lea (1759-1788) și Carol al IV-lea (1788-1808). În timpul lui Carol al IV-lea, un rege care urma multe din idealurile Iluminismului, uu fost create cele 80 de gravuri din ciclul Los caprichos (1797-1798). 

Revoluția franceză a provocat un efect de undă în întreaga Europă, și artiști precum Francisco Goya au fost inspirați de idealurile egalitățîi și rațiunii.  "Capriciile" reprezintă rațiunea ca un ideal înalt dar poate de neatins, afectat de corupția, superstițiile și nebuniile omului. Mai mult decât atât, seria de gravuri a lui Goya constitue începutul unei schimbări stilistice și iconografice în cariera acestuia. Artistul a mers pe teritorii întunecate și sinistre spre finele vieții sale, în special în lucrările sale numite "Picturile negre" / "Pinturas negras". 

Monarhia iluminată nu a durat și a fost dezintegrată când forțele armate ale lui Napoleon au invadat Spania, în anul 1808. Deși repulsionat de execuțiile în masă ale celor care s-au simțit obligați să se împotrivească invadatorilor francezi, Goya și-a pledat loialitatea față de de Joseph Bonaparte și a făcut portrete  ale curții regale ale acestuia. În ciuda diplomației sale, Francisco Goya nu a ezitat să-și reveleze adevăratele sale simțăminte ani mai târziu, în lucrările sale iconice "A doua zi de mai / Lupta mamelucilor"(1808) și "A treia zi de mai 1808 / Împușcarea revoltaților madrileni". 

În prima pictură, a înfățișat bătălia brutală de la Puerta del Sol din Madrid, iar în a doua a ilustrat execuția rezistenței spaniole de către Napoleon de la Principe Pio. În "A doua zi de mai", harul lui Goya în observarea socială și politică a ajuns la niveluri arhetipale, iar conceptul rezistenței a fost întruchipat de un om cu o cămașă albă, ridicându-și sfidător brațele. 

Aceste capodopere au fost create cam în aceeași vreme când seria de gravuri numită "Dezastrele războiului" / " Los desastres de la guerra" erau în curs de realizare. În aceasta, critica socială satirică din Los Caprichos a fost înlocuită de o descriere realistă, mușcătoare a monstruozităților pe care războiul le permite să aibă loc și efectele directe pe care le-au avut asupra populației civile spaniole. În acestea, se pot vedea execuții, oameni murind de foame, o bătrână grăbită să ajute o fată asaltată de un soldat. Goya pare să transmită că nebunia și stricăciunea oamenilor au parcurs un cerc complet, și că trebuie să avem de a face cu astfel de atrocități. 

Deși monarhia Bourbon a fost restaurată după înfrângerea lui Napoleon, în 1814, noul rege spaniol nu a împărtășit pasiunea predecesorului său pentru Iluminism. De fapt, sub domnia lui Ferdinand al VII-lea, constituția a fost revocată și a fost instaurată inchiziția. Monarhia absolută a devenit un regim de teroare, și Francisc Goya s-a descoperit aproape lipsit de comenzi regale, și a fost izolat de pe scena intelectuală din Madrid. În această perioadă, între 1819 și 1823, Goya creat ale sale "picturi negre". 

Deși "Capriciile" au ajuns rapid pe piață, cele 14 "picturi negre" nu au fost menite să părăsească casa lui Goya. Violența, nebunia și izolarea sunt explorate vivid pe pânze negre care abandonează iconografia vechilor maeștri și pavează drumul către reprezentările moderne ale expresionismului și suprarealismului. Putem vedea aceste "picturi negre" ca o progresie mai terifiantă și mai cinică a "Capriciilor" și "Dezastrelor războiului", întrucât constatăm că artistul își exprimă perspectivele într-o sferă privată. Cu lucrări precum "Sabatul vrăjitoarelor", "Saturn devorand unul din copiii săi", "Colosul" și "Câine înecându-se", opera sa pare să fie mai puțin un comentariu social, și mai mult o decantare, artistul în îmbătrânire exprimând ceea ce i-au făcut anii de boală, instabilitate și dezastre. 

Spre finele secolului al XVIII-lea, Europa era sub clocotul idealurilor revoluției, progresului și rațiunii. Cu măsurile luate de Carol al III-lea în privința inovației științifice, Francisco Goya și-a văzut pământul natal transformându-se atât în mai bine, cât și în mai rău. Din cauza acestei perioade, "Capriciile" sunt adeseori deslușite sub lentilele gândirii iluminismului. Cu toate că Goya era, desigur, un om al vremii sale, pare să fie greșit să se facă o distincție clară între noile idealuri ale libertății și viciile corupției din aceste lucrări. 

În 1792, cu câțiva ani mai înainte de producerea gravurilor, Goya a contractat o boală misterioasă, care l-a făcut să asurzească de-a lungul timpului. De la începutul a ceea ce ar putut fi orice, de la sifilis la otrăvire, stilul lui Francisco Goya s-a schimbat. Portretele strălucitoare și rococo-ul au fost înlocuite cu o iconografie întunecată, dar întru totul originală. Tensiunea dintre vechea și noua Spanie a fost în mod sigur prezentă aici, însă la fel a fost și bătălia interioară a unui om simțindu-se mai puțin acasă cu el însuși. 

Aceste lucruri sunt evidente în misterioasele și bizarele gravuri și acvatinte ale lui Goya, în care acesta a satirizat societatea și comportamentul din Spania asociate cu imoralitatea și superstițiile. În "Spiridușii" ("Duendecitos")

 

de pildă, el a luat în râs clericii, înfățișându-și precum creaturi urâte și răutăcioase ale fanteziei, în vreme ce în "Frumoasa învățătoare" ("Linda maestra!”)

 

pune egalitate între se_ și vrăjitorie. Deși aristocrația a fost, de asemeni, sub tirul lui Goya, patronii săi regali i-au fost loiali și l-au protejat chiar și când a fost convocat de inchiziție. 

Titlul seriei, "Los Caprochos", sugerează o tentă de fantezie. În pictura renascentistă și cea barocă, "capriccio" se referă la fantezii arhitecturale create prin combinarea de diverse ruini și structuri. Obiectivul "capriccio" a fost să izvodească fantezii potente vizual din imaginație, așa cum a făcut Giovanni Paolo Panini în a sa lucrare "Interiorul panteonului". În muzică, termenul de fantezie se referă la piese de virtuozitate libere de o formă setată și pline de o intensitate de ritm rapid, precum "Rondo a Capriccio Op. 129", al lui Ludwig van Beethoven. 

Francisco Goya a folosit termenul într-o variantă ușor diferită. Deși frecvent fantastice și imaginative, 'Capriciile" lui au fost totodată încărcate cu o moralitate puternică și au fost o oglindire a societății spaniole.  Mai curând decât să se piardă într-o fantezie încântătoare, Goya a făcut o declarație și a părut să întrețină speranța că arta, dincolo de a fi fantezistă, imaginativă, poate face cu adevărat o diferență prin semnificație. 

Monștrii nu sunt străini de artă. În reprezentări medievale și renascentiste, creaturi ale întunericului apar adeseori în descrieri elaborate ale iadului. Inventivitatea și capriciile de care au dat dovadă artiștii în privința infernului, purgatoriului și pedepsei au atins culmi în opera lui Hieronymus Bosch "Grădina deliciilor pământești". Impresionat de scriitorul spaniol Felipe de Guevera, ca "inventator" al monștrilor și himerei, Bosch a portretizat iadul ca o celebrare a grotescului și a explorat destrăbălarea umană într-o modalitate aproape comică. 

În vreme ce diavolul a fost introdus în opere, cel mai notabil sub forma unui țap negru, cei mai mulți din monștrii lui Goya au fost nedogmatici și au semnificații adânci în teme pământene și chiar filosofice. "Somnul rațiunii naște monștri" ("El sueño de la răzón produce monstruos"), cea mai cunoscută gravură din serie, arată un om adormit la masa (biroul) său, cu foi de hârtie și tocuri răspândite pe suprafața acesteia. Bufnițe țipă la capul bărbatului adormit, lilieci se adună amenințător de el de la distanță, și un linx cu ochii larg deschiși observă calm întreaga scenă. 

           

Au fost date numeroase interpretări acestei lucrări. Tradițional, iconografia de la sfârșitul secolului al XVIII-lea atribuia liliecilor ignoranță și bufnițelor nebunie. Dar, când ne uităm la purtarea acestor creaturi, ne dăm seama că sunt mai mult decât simboluri. Ele sunt participante active în scena de coșmar care pare să paralizeze conștiința omului, gândirea sa rațională. Goya a explorat adeseori ideea ignoranței și nebuniei ca violent paralizante și a văzut frecvent religia și superstițiile drept cauzele lor principale. În a sa gravură intitulată "Corecție" ("Corrección"), de exemplu, Goya a utilizat o scenă de vrăjitorie pentru a comunica faptul că puterea bisericii și nobilimii nu se bazează pe rațiune, ci pe o credință oarbă.                  

             

Conceptul de credință oarbă este explorat cu abilitate în lucrarea sa "Ce poate face un croitor !" ("Lo que puede un sastre!"), în care vedem un grup de femei îngenunchiind în fața unui personaj  într-o mantie, care arată precum un preot, dar care este, de fapt, un copac acoperit cu haine elegante. Sunt prezente aici atât înșelăciunea cât și superficialitatea, Goya părând să sugereze că este nevoie de mai mult decât o sutană frumos croită pentru a crea un preot autentic și că venerarea este oarbă când se bazează pe falsitate și înșelăciune.    

                              

Cum îi reprezintă însă Goya pe oamenii falși întâlniți în îndatoririle și  relațiile lor de zi cu zi? Într-o lucrare prezentând oamenii ca măgari, Goya a urmat o tradiție bogată a utilizării animalelor pentru a înfățișa o poveste moralizatoare. În lucrarea "Poate discipolul să cunoască mai mult?" ("Si sabrá más el discípulo?"), Goya introdus conceptul de proști educând proști. Dacă noi continuăm să învățăm generațiile viitoare propriile minciuni și reprezentări greșite, cum pot acestea să clădească societăți mai raționale și mai prospere?

 

În acest caz, observăm o referință clară la idealul iluminist al educației. Între anii 1650 și 1780, a existat un interes crescând pentru noi idei. Modurile tradiționale de gândire asociate cu autoritatea și dogmele au început să se schimbe și, pentru artiști ca Goya, schimbarea nu s-a petrecut îndeajuns de repede. 

Gravurile lui Goya merg mai departe prin explorarea de monștri în forme diverse. Deși religia este un subiect obișnuit, Goya nu și-a ascuns disprețul nici față de ipocrizia altor ritualuri sociale. "Ei spun da și dau mâna primului venit" ("El sí pronuncian y la mano alargan al primero que llega") este o lucrare despre căsătorie, accentuând urâțenia umană "monstruoasă".

 

În artă, urâțenia are înțelesuri atât literale, cât și morale, un lucru revelat elocvent de Umberto Eco în eseul său din 2007 "Despre urâțenie". Vedem în această gravură o tânără femei măritându-se cu un bătrân hidos. Femeia respectivă este mascată, Goya nearătându-și simpatia pentru tânăra căsătorită cu bătrânul. Printr-un poem al lui Jovellanos ce acompaniază gravura, el sugerează că fata este interesată realmente numai de bani, în vreme ce moșul își dorește o nevastă trofeu. 

Ne putem întreba dacă "Capriciile" sunt cu adevărat fantastice. Poate numai la suprafață... Semnificațiile ascunse ale monștrilor lui Goya par să se afle în abilitatea artistului de a șterge granițele dintre fantezie și realitate. În lucrarea "Ei se ferchezuiesc" ("Se repulen"), vedem goblini angajându-se în variate modalități de îngrijire personală. Goblinii se răsfață într-un comportament rezervat tipic bărbaților. Asemănându-se într-o mare măsură cu măgarii, revelând stupiditatea și incompetența educatorilor, goblinii înfățișează urâțenia vanității. Și, în acest fel, monștrii devin egali cu oamenii pe care îi batjocoresc. 

Cum ne pierdem de noi înșine...