26 iulie: Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel
Comemorat pe 26 iulie, Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou s-a născut la Muscel, într-o familie de pioși creștini. Încă de tânăr a respins lucrurile lumești și a fost atras către mănăstirea Cetățuia.
Sfântul Ioanichie a trăit 50 de ani în ascetism într-o peșteră de pe muntele Negru Vodă. Eforturile sale ascetice, rugăciunile sale pentru întreaga lume, postirea sa și lacrimile vărsate de el au fost înconjurate de mister. Numai o dată pe săptămâna, un călugăr venea la acesta pentru a-i aduce apă și pâine. Totodată, era vizitat des de starețul mănăstirii pentru Sfânta Împărtășanie.
Sfântul Ioanichie cel Nou a fost călăuza spirituală a marelui domnitor Mihai Viteazul și a conducătorului Matei Basarab. El și-a prevăzut anul morții (1638) și l-a înscris pe zidul superior al peșterii sale.
În anul 1944, Poimin Barbieri, starețul mănăstirii Cetățuia - Negru Vodă (cum era numită atunci) a fost coborât într-o gaură în peșteră, lângă un perete abrupt cu înălțimea de 14 metri, în timp ce în spatele său era o stanca de 140 de metri adâncime. Intrând în peșteră împreună cu călugărul Isidor, a găsit pe o piatră moaștele Sfântului Ioanichie. Pe piatră a găsit încrustate cu litere chirile cuvintele "Călugărul Ioanichie, 1638".
26 iulie: Sfânta Muceniță Paraschevi din Roma
Moaștele Sfântului Ioanichie au rămas într-o capelă a mănăstirii Cetățuia din 1944 până în 1948, când au fost îngropate aproape de ușa bisericii.
În 1996, cu prilejul construirii unui nou cimitir, au fost regăsite moaștele Sfântului Ioanichie.
În prezent, moaștele se află la mănăstirea Cetățuia. Sfântul Ioanichie a fost canonizat de Sfântul Sinod al bisericii din România în iunie 2009.
26 iulie: Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae
Reviewed by Diana Popescu
on
iulie 25, 2026
Rating:

Niciun comentariu: