duminică, 5 iulie 2015

Cine este Rumi + povestea despre Libertate a lui Rumi

Cine este Rumi? E un scriitor persan din secolul al XIII-lea d.Hr , unul din cei mai apreciaţi poeţi din America de astăzi, citit şi regăsit în nenumărate scrieri şi filme documentare care converg către unul şi acelaşi lucru: DEVOŢIUNE. Chiar dacă suntem creştini, nu trebuie să trecem cu vederea mesajele spirituale ale lui Rumi. Până la urmă, Dumnezeu este unul şi acelaşi! Familia lui a fugit din tărâmurile de baştină din Afganistan în secolul al XIII-lea, găsindu-şi adăpost în Turcia. În această ţară, Rumi a decedat în anul 1273, după ce a înfiinţat Ordinul Mevlevi al dervişilor rătăcitori/luaţi de vârtej (după unele traduceri neavenite româneşti, al dervişilor rotitori), ce fiinţează până în zilele noastre.

O Poveste de Rumi
Rumi este cunoscut, de fapt, sub mai multe nume, fiecare dintre ele reflectând anumite trepte din viaţă sa. S-a născut în Balkh (Afganistanul din prezent) în anul 1207, şi i s-a dat numele de Jelaluddin ("Înălţarea credinţei"), aşa că adeseori este numit "Jelaluddin Balkhi," adică Jelaluddin din Balkh. Atunci când era adolescent, din pricina atacurilor oştilor mongoleze care cutreierau acea parte a Asiei centrale, familia lui s-a refugiat către sud, la Konia (Turcia modernă), care era pe atunci parte a Imperiului Bizantin. Din această cauză a ajuns să fie denumit "Jelaluddin Rumi," Jelaluddin "Romanul." În acelaşi timp, el poartă numele de Mevlana, ori Mowlana, adică "Maestrul."

Viaţa timpurie a lui Rumi nu este ieşită din comun. A fost un învăţat şi un conducător al comunităţii sale religioase, dar nu a ieşit în evidenţă prin talentul săudeosebit pentru poezie şi cântec. Către sfârşitul anului 1244, atunci când Rumi se apropia de vârsta de 40 de ani, a avut şansa să întâlnească un om care i-a schimbat viaţa radical. Era vorba despre Shams Tabrizi, Shams din Tabriz (un oraş din Iran). Prietenia dintre cei doi a fost tot mai puternică, însă a dat cale unor invidii din partea fiilor şi ucenicilor lui Rumi. În 1248, Shams a dispărut brusc. Se bănuia că a fost ucis, poate chiar din cauza unor conspiraţii ale fiilor lui Rumi. Oricum, Shams a fost cel care i-a inspirat lui Rumi cele dintâi poeme şi cântece, iar această influenţă nu a încetat până la moartea lui Rumi din anul 1273.

sâmbătă, 4 iulie 2015

Descoperirea şi istoria roţii

"Gândurile mele sunt asemeni roţii olarului; nu ştiu către ce şi unde mă vor duce." William Shakespeare 

De la utilizarea timpurie din olărit şi până la cele mai avansate tehnologii actuale ale lumii, roata a fost mereu în istoria omenirii un reper al progresului, împingând civilizaţia înainte asemeni unui catalizator dintr-o reacţie chimică.

Invenţia şi evoluţia roţii 


roata
Istoricii sunt în majoritate de acord că roata a fost inventată în jurul anilor 3.500 i.Hr., în Mesopotamia, un teritoriu ocupat în prezent de Irak. Prima roată folosită pentru transport a apărut către anii 3.200 i.Hr., la carurile mesopotamiene din acea vreme.

La începuturi, oamenii utlizau trunchiurile de copac pentrua a muta mari greutăţi dintr-un loc în altul. Principala problema a acestei modalităţi de transport consta din numărul mare de "role" necesare şi din dezideratul de a le menţine pe o anumită direcţie. Potrivit unei teorii, această dificultate a fost depăşită prin folosirea unor platforme ori sănii, dedesuptul cărora erau plasate piedici, atât în faţă cât şi în spatele fiecărei "role," care nu le permiteau să iasă de sub platforme.

A fost nevoie de încă 1.500 de ani înainte că strămoşii noştri să ajungă la următorul stadiu al evoluţiei roţii, spiţa! Această invenţie a fost izvorâtă din nevoia unui transport mai rapid şi de a uşura greutatea roţilor. Cele dintâi roţi cu spiţe au fost montate în preajma anilor 2.000 i.Hr., la carele egiptene. Acestea erau îngustate prin scobirea în lemn a părţilor laterale, însă cei dintâi care au introdus barele transversale sau roţile de tip H au fost grecii.

Primele roţi din fier au fost cele ale carurilor celtice datând din anii 1.000 i.Hr. Aceste roţi cu spiţe au avut parte de prea puţine modificări până în 1802,, atunci când G. F. Bauer a înregistrat patentul pentru cele dintâi spiţe din sârmă tensionată. În acest fel, a fost izvodită o roată cu spiţe radiale, fixate la un capăt pe circumferinţa acesteia, şi la celălalt capăt pe un butuc. În următorii ani, acest tip de roată a evoluat până la cele întâlnite la bicicletele din pezent.

O altă invenţie majoră a fost cea a anvelopei pneumatice, concepute în 1845 de R. W. Thomson. Ideea lui a fost îmbunătăţită în 1888 de către John Dunlop, un veterinar scoţian (avea idea lui despre vaci pe roţile)! Datorită mişcării sale line, uniforme, anvelopa lui Dunlop a a înlocuit-o pe cea din cauciuc integral (prezentă totuşi astăzi la majoritatea motostivuitoarelor), folosită la cele mai multe biciclete din acea perioada.

La mulţi ani, America! | Imnul naţional al S.U.A.

La mulţi ani, America! Happy birthday, America! Chiar şi cei mai înverşunaţi critici ai S.U.A. nu au cum să nu recunoască că este o naţiune măreaţă. Aşa cum spunea George Carlin, "Atunci când te naşti, primeşti un bilet la un spectacol trăznit. Atunci când te naşti în America, ai parte de un loc în primul rând." Cu prilejul zilei de 4 iulie, ziua Americii, am încercat să izvodesc o nouă traducere a imnului S.U.A., aşa cum o puteţi afla mai jos...

Imnul naţional al S.U.A.
Purtând numele de "The Star-Spangled Banner" (Drapelul presărat cu stele), imnul naţional al Statelor Unite ale Americii cuprinde versurile din "Defence of Fort M'Henry" (Apărarea fortului M'Henry), un poem scris în 1814 de Francis Scott Key, avocat şi poet amator inspirat de bombardamentul la care a fost supus fortul McHenry de către navele britanice în golful Baltimore în decursul unei bătălii din 1812.

Poemul a fost transpus pe un cântec popular britanic compus de John Stafford Smith pentru Anacreontic Society (Societatea anacreontică), un club social masculin din Londra.

"The Star-Spangled Banner" a devenit curând un renumit cântec patriotic american. A intrat în repertoriul oficial al marinei SUA în anul 1889, iar în 1931 a fost adoptat ca imn naţional printr-o rezoluţie a congresului semnată de preşedintele Herbert Hoover.

The Star Spangled Banner


Oh, say! can you see by the dawn's early light
What so proudly we hailed at the twilight's last gleaming;
Whose broad stripes and bright stars, through the perilous fight,
O'er the ramparts we watched were so gallantly streaming?
And the rocket's red glare, the bombs bursting in air,
Gave proof through the night that our flag was still there:
Oh, say! does that star-spangled banner yet wave
O'er the land of the free and the home of the brave?

On the shore, dimly seen through the mists of the deep,
Where the foe's haughty host in dread silence reposes,
What is that which the breeze, o'er the towering steep,
As it fitfully blows, half conceals, half discloses?
Now it catches the gleam of the morning's first beam,
In fully glory reflected now shines in the stream:
'Tis the star-spangled banner! Oh, long may it wave
O'er the land of the free and the home of the brave!

And where is that band who so vauntingly swore
That the havoc of war and the battle's confusion
A home and a country should leave us no more?
Their blood has washed out their foul footsteps' pollution!
No refuge could save the hireling and slave
From the terror of flight or the gloom of the grave:
And the star-spangled banner in triumph doth wave
O'er the land of the free and the home of the brave.