Miturile despre unicorn
Cuvântul "unicorn" provine din latinescul "cu un singur corn", și se referă un animal imaginar care apare în legende din China, India, Mesopotamia și Europa. În vremurile medievale, unicornul a fost adeseori portretizat ca un cal cu un singur corn crescându-i din frunte. Descrieri ale animalului din variate surse diferă întrucâtva, dar toate se pun de acord în privința cornului său. Unele imagini ale unicornului sau inorogului au fost bazate, probabil, pe animale reale precum rinocerul și narvalul, o mică balenă cu un singur dinte sau colț care aduce un un corn de fildeș spiralat.
În tradiția chinezească, unicornul a fost una din cele patru creaturi magice ori spirituale, alături de phoenix, broasca țestoasă și dragonul, ce erau privite ca semne ale norocului. Apariția unui unicorn semnala nașterea sau moartea unui mare om. S-a spus că s-a ivit un unicorn când a venit pe lume vestitul înțelept Confucius.
Imaginea occidentală a unicornului provine în parte din Biblia evreiască. În timpul traducerii sale în limba greacă, un cuvânt ebraic desemnând un "bou sălbatic" a fost schimbat în unul greceasc, pe care oamenii îl interpretau ca o referință fie la un unicorn, fie la un rinocer. În preajma anului 400 d.Hr., istoricul grec Ctesias a scris despre un animal sălbatic din India care avea un singur corn și se lupta cu elefanți. Era vorba, probabil despre rinocer, deși scriitori mai târzii au dezvoltat o imagine mai curând asemănătoare cu un cal cu un singur corn.
În Evul Mediu, europenii au ajuns să creadă că existau unicorni aidoma unor cai în părți îndepărtate ale lumii. Printre legendele legate de ei era credința că apa atinsă de cornul unui inorog devenea sigură de băut de oameni și animale. Din această tradiție s-a dezvoltat ideea că pudra făcută din cornul unicornului proteja față de otrăvuri și posibile boli. Unii regi, temându-se că rivalii lor ar încerca să-i otrăvească, beau dintr-un vas ceea ce se credea a fi corn de inorog pisat.
Deși inorogii erau gândiți a fi luptători plini de ferocitate, ei erau și un simbol al purității. Poate că, din acest motiv anticii greci și romani i-au asociat cu zeițe fecioare că Artemis, al cărei car era tras de opt unicorni. Conform tradiției, o cale de a captura un inorog era de a se trimite o foarte tânără virgină în pădure. Unicornul ar fi fost atras de ea și și-ar fi pus capul în poala sa, moment în care un vânător putea prinde magicul animal.
Inorogul: Simbol și semnificație
Reviewed by Diana Popescu
on
iulie 10, 2026
Rating:

Niciun comentariu: