2 iunie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

Pe data de 2 iunie sunt pomeniti Sfantul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Sfantul Nichifor Marturisitorul , Patriarhul Constantinopolului, Sfintii Marcelin si Petru, mucenici, si se sarbatoreste Ziua Sfantului Elmo.
In 2012, aceeasi zi de 2 iunie este marcata de sarbatoarea Mosii de vara.

Sarbatori, traditii si obiceiuri  crestin - ortodoxe pe 2 iunie

Mosii de vara

Mosii de vara este o sarbatoare cu data variabila, ce este sarbatorita la 50 de zile dupa Pasti sau dupa 10 zile de la Inaltarea Domnului.
Vezi Mosii de vara in superstitii si traditii romanesti



Sfantul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Nascut in jurul anului 1300, la Trapezunt, Sfantul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a fost un negutator de obiecte bisericesti care, in vremea unei calatorii pe mare, s-a certat intru credinta cu un papistas din Venetia. Vazandu-se biruit in argumente, acest papistas i-a zis conducatorului tatar de la Cetatea Alba ca Sfantul Ioan este pe cale de a renunta la credinta in Hristos. Adus in fata tatarului, Ioan a marturisit ca nu are de gand sa renunte la crestinism, fiind, drept urmare, aspru schingiuit. A fost legat de de coada unui cal, ce l-a tarat pe drumurile cetatii, si, dupa aceea, a fost decapitat. Trupul neinsufletit i-a ramas pe strada, fara ca cineva sa cuteze a-l lua de acolo. Cu toate acestea, sfintele sale moaste au izvodit numeroase minuni, infricosandu-i pe tatari, si fiind, din aceasta cauza, adapostite in altarul bisericii, unde au fost onorate timp de 70 de ani, pentru ca, in cele din urma, sa fie aduse de domnitorul Alexandru cel Bun in cetatea Sucevei, loc unde se gasesc pana in zilele noastre.

Sfantul Nichifor Marturisitorul , Patriarhul Constantinopolului

Sfantul Nichifor Marturisitorul a vazut lumina zilei la Constantinopole, in anul 758. Tatal sau a fost exilat in vremea imparatului Constantin Copronimus, intrucat nu a renuntat sa se inchine sfintelor icoane. Sfantul Nichifor a ajuns secretar in palatul imperial, dar a lasat deoparte, dupa o vreme, aceasta cinstire lumeasca, pentru a se retrage in viata monahala, in apropiere de Constantinopole. A intemeiat si a administrat o manastire, ce a devenit curand caminul multor calugari. Sfantul Nichifor a luat parte la cel de-al Saptelea Conciliu Ecumenic, la cererea imparatului si a patriarhului, datorita stralucitei sale cunoasteri a Sfintelor Scripturi. Impotriva voii sale, a fost numit episcop de Constantinopole dupa moartea patriarhului Tarasios. Cu aceasta ocazie, a trecut de la rangul de calugar in cel mai inalt rang bisericesc in numai cateva zile, fiind inscaunat la Sfanta Sofia, in anul 806.
Cativa ani dupa aceea, Leon Armeanul a ajuns imparat al Romei. Episcopul Nichifor i-a trimis, potrivit obiceiului, pentru a-l semna, un act de recunoastere a credintei sale crestine. Leon nu numai ca a refuzat sa faca acest lucru, dar a incercat, fara succes, sa il oblige pe Sfantul Nichifor sa adere la cei ce repudiau icoanele . Pentru ca episcopul a refuzat sa isi renege in acest fel credinta, a fost trimis in exil la manastirea Sfantului Teodor, fondata chiar de el insusi. Aici,  dupa 13 ani de suferinte si grele incercari, Sfantul Nichifor si-a dat sufletul Domnului.

Sarbatori, traditii si obiceiuri crestin - ortodoxe rit / stil vechi pe 2 iunie

Sfantul Mucenic Talaleu; Cuviosul Talasie; Cuviosului Marcu Pustnicul.
Vezi Traditii si sarbatori din 20 mai

Sarbatori, traditii si obiceiuri romano - catolice pe 2 iunie

Sfintii Marcelin si Petru, mucenici

Desi se stie foarte putin despre acesti doi mucenici traitori in timpul imparatului Diocletian, ei au fost venerati inca din vremurile crestinismului timpuriu. Se crede ca bazilica Sfantului Constantin a fost ridicata deasupra mormintelor lor si ca numele lor erau cele dintai in rugaciunea euharistica.
Sfantul Papa Damasus a marturisit ca a auzit povestea Sfintilor Marcelin si Petru de la cel care i-a executat, acesta devenind el insusi crestin, dupa moartea lor.
Marcelinus, preot, si Petru, exorcist, au murit in anul 304. Conform legendei, ei au considerat intemnitarea lor drept o sansa de a-i aduce la dreapta credinta atat pe temnicerul lor, cat si pe familia acestuia. Se mai povesteste ca au fost amandoi decapitati in ascunzisul unei paduri, astfel incat ceilalti crestini sa nu ii poata gasi si ingropa. Cu toate acestea, truprile lor au fost descoperite de doua femei crestine, ce s-au ingrijit sa ii ingroape asa cum se cuvine.

Sarbatori, traditii si obiceiuri greco - catolice pe 2 iunie

Sfantul Episcop Nichifor al Constantinopolului

Alte sarbatori si traditii din 2 iunie

Ziua Sfantului Elmo

Aceasta sarbatoare, desi poarta numele Sfantului Elmo, este dedicata, de fapt, Sfantului Erasmus, un episcop italian ce a fost martirizat in preajma anului 304. In secolul al XIII-lea, Sfantul Erasmus era venerat mai ales ca patron al marinarilor.
Adeseori, in timpul unor furtuni violente, navigatorii zareau in varful catargului o strafulgerari impresionante de lumina. In Evul Mediu, se credea ca aceste lumini trecatoare reprezentau sufletele celor morti, ajunse la cer prin mijlocirea Sfantului Elmo. Acest fenomen electric este numit si in zilele noastre “focul Sfantului Elmo”.


Copyright © godessdiana88. 2012

Articole din acelasi domeniu in blogul "Diana , zeita dorintelor tale secrete" :

Nascut pe 2 iunie – Horoscop general Profil astrologic

31 mai – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

1 iunie - Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase
2 iunie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase 2 iunie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase Reviewed by Diana Popescu on iunie 01, 2012 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.