Sfantul Pavel – Viata si opera (I)

Sfantul Pavel este, fara indoiala, una din cele mai importante personalitati  din traditia crestina. Viata si opera lui, scrierile sale, reprezinta o marturie a crestinismului timpuriu, dar si subiectul unor controverse legate de felul in care le interpreteaza biserica. Oricum, 13 din cele 27 de carti ale Bibliei sunt scrise de el!

Sfantul Pavel s-a nascut in jurul anului 5 d.Hr. , in Tarsus (sud-estul Turciei de astazi), intr-o familie evreiasca. A primit o educatie ebraica si  trait in prima parte a vietii sale potrivit obiceiurilor evreiesti, stabilite de Legile lui Moise.
A crescut departe de locul sau de nastere, si a invatat multe din cultura greceasca si romana, fiind recunoscut ca un adevarat cunoscator al limbii grecesti.
Sfantul Pavel a fost, initial, un fariseu, facand parte din acea parte a  evreilor ce stabileau respectarea si incalcarea legilor lui Moise de catre poporul ales. Extrem de intransigent in aplicarea normelor ebraice, a recunoscut, in cele din urma, adevarul noilor legi aduse de Domnul Iisus.

Convertit la credinta crestina in drumul sau catre Damasc, a calatorit dupa aceea mii de kilometri in jurul Mediteranei, raspandind invatatura lui Iisus Hristos.

Tot ceea ce se stie despre Sfantul Pavel provine din doua importante surse. Cea dintai este Faptele Apostolilor, scrisa dupa moartea Sfantului Pavel, aproape sigur pusa pe hartie de catre cel ce a scris Evaghelia dupa Luca. Autorul Faptelor Apostolilor marturiseste ca l-a cunoscut pe Sfantul Pavel si l-a insotit de-a lungul calatoriilor sale. Cea de-a doua sursa consta in Epistolele Sfantului Pavel, reprezentand versiunea acestuia despre felul cum s-au petrecut extraordinarele evenimente asociate cu Iisus Hristos.

Cea mai cunoscuta imprejurare despre Sfantul Pavel este cea a convertirii lui la crestinism in calea lui catre Damasc. Ce s-a intamplat exact acolo nu se stie cu certitudine atata timp cat relatarile despre acest lucru din Faptele Apostolilor si din Epistole nu coincid.

Dincolo de contradictii si enigme, cele doua surse se pun de acord  asupra faptului ca Sfantul Pavel s-a nascut in Tarsus, fiind initial un mestesugar de corturi, un avid invatacel al traditiei evreiesti, care avea totodata calitatea de cetatean roman.

Putem descoperi in epistolele sale, ca Sfantul Pavel vorbea plin de afectiune despre prietenii sai, atat barbati cat si femei, si despre felul cum acestia s-au descurcat in lipsa sa, aparand statutul adevaratilor crestini. Pe de alta parte, Sfantul Apostol Pavel i-a certat pe ucenicii sai pentru lasitate si indoiala. Este vorba despre acelasi Sfant Pavel care a condamnat homosexualitatea, le-a  poruncit femeilor sa nu mai vorbeasca, dar si despre acela care l-a infruntat pe Sfantul Petru, acuzandu-l, la un moment dat, de ipocrizie.

Sfantul Pavel a dat nastere unora din cele mai frumoase si mai importante pasaje din Biblie, insa scrierile sale au fost folosite, totodata, pentru a justifica prigoana impotriva homosexualilor, sclavia si antisemitismul. De asemeni, a fost acuzat ca le considera pe femei drept fiinte inferioare, desi unii invatati au incercat sa il arate drept un promotor al ajungerii femeilor in fruntea bisercii din zilele noastre. Oricum, Sfantul Pvel ramane in istoria umanitatii drept cel dintai mare teolog crestin, ce a stabilit niste repere considerate astazi drept imuabile, in ciuda unor contestari moderne, ce considera ca ne-a indepartat de adevaratele mesaje ale lui Iisus Hristos.


Copyright © diane.ro. 2012

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei :

Viata Sfantului Gheorghe, legenda si poveste

Sfantul Petru in superstitii si traditii romanesti

Mesaje de Sf. Petru si Pavel | Felicitari ,urari si SMS-uri
Sfantul Pavel – Viata si opera (I) Sfantul Pavel – Viata si opera (I) Reviewed by Diana Popescu on iunie 28, 2012 Rating: 5

Un comentariu:

Un produs Blogger.