Horoscop Taur decembrie 2013

Horoscopul Taurului decembrie 2013 insista asupra intelegerii patrunzatoare a oamenilor din preajma si a propriului sine, a reevaluarii si eficientizarii resurselor interioare si a unei abordari practice, realiste a existentei.

Optimismul daruit pe 3 decembrie de Luna noua in Sagetator nu te impiedica sa dai deoparte stratul superficial aparentelor pentru a gasi semnificatii ascunse ale lumii inconjuratoare. Tinzi a intelege mai bine ce anume ii motiveaza pe oamenii din jurul tau si de ce ei se simt justificati sa faca unele lucruri care nu iti sunt pe plac. De asemeni, gratie unor noi aventuri ori experiente de viata, poti deslusi mai usor care sunt propriile tale motivatii interioare, si ce poti face pentru a-ti perfectiona talentele native.

Din 5 decembrie 2013, tranzitul lui Mercur in Sagetator si a opta casa a Taurului te indeamna pe mai departe sa scoti la iveala intelesurile adanci ale realitatii dar, de aceasta data, preocuparile tale se indreapta spre o larga paleta de subiecte din diverse domenii. Esti stapanit, in continuare, de nazuinta de a scormoni dincolo de fatada lucrurilor si oamenilor. Nu te multumesti cu putin nici in comunicarea cu cei din preajma ta, vrand sa te indepartezi de barfe si conversatii lipsite de orice fel valori ori invataminte. Desi nu esti extrem de locvace, atunci cand ai de spus ceva, esti gata sa iti sustii cuvintele cu argumente clare. Tocmai din acestea pricina, pari a fi inzestrat cu o mare putere de convingere, care iti slujeste de minune in implinirea telurilor tale. Este o perioada favorabila unei transformari la nivel mental si spiritual.

Un interval de timp prielnic supravegherii sau ingrijirii sanatatii debuteaza din 7 decembrie, ca urmare a calatoriei lui Marte in Balanta. Spre deosebire de alte perioade asemanatoare, in acest context astrologic pari a te focaliza asupra starii de sanatate nu numai pentru a-ti ameliora tonusul fizic si psihic, ci si pentru a  arata mai bine, astfel incat infatisarea ta exterioara sa aiba un mai mare impact asupra celorlalti.

Pe 17 decembrie 2013, Luna plina din Gemeni si a doua casa a Taurului te inspira sa comunici, sa gandesti si sa inveti despre noi cai de a te simti bine in viata, si a ajunge la un echilibru intre primirea si daruirea de placeri. Este vremea sa ai grija de propriile tale nevoi, in special pe plan mental si comunicational, fara a le neglija pe cele ale oamenilor din imediata ta apropiere.

O acuta constientizare a resurselor interioare neindeajuns de mult puse la treaba si a mesajelor transmise de lumea ta interioara are loc incepand cu aceeasi zi de 17 decembrie, ca efect al revenirii lui Uranus in aspect direct in Berbec. Evenimente neasteptate si coincidente deloc intamplatoare sunt pe punctul de a-ti releva tabieturi ori obisnuinte negative din punct de vedere material si spiritual. Uranus te ajuta treptat sa te desparti de trecut si sa iti orientezi preocuparile spre viitor. La urma urmei, apropierea Anului Nou constitue o vreme potrivita pentru finalizari, bilanturi si noi proiecte!

Odata cu 21 decembrie 2013, Soarele viziteaza Capricornul si a noua casa a Taurului, calauzindu-ti gandurile spre locul tau in lumea exterioara. Desi pari a simti nevoia de a te ridica deasupra traiului cenusiu al cotidianului, simtul responsabilitatii si ambitia ce te strabat nu iti permit sa te avanti catre un inteles al vietii tale vag si idealist, ci spre unul ce se incadreaza in realitatea sociala ori profesionala. Se impune sa iti iei un ragaz sau sa inveti ceva nou, capabil sa iti extinda orizonturile mintii si sa-ti inspire un nou mod de abordare a viitorului.

Generoase planuri si idealuri isi pierd cumva intaietatea, si lasa loc unor actiuni mici dar palpabile, din 21 decembrie, atunci cand Venus incepe sa se miste retrograd in zona Capricornului si a noua ta casa. In aceasta conjunctura astrala, poti descoperi ca credintele si nazuintele tale esentiale sunt obstructionate de ritualuri zilnice paguboase, lipsite de orice fel de utlitate. Elibereaza-te de tot ce iti ingradeste evolutia personala si nu iti pierde focalizarea catre autenticele tale obiective.

Horoscop Taur decembrie 2013 - Dragoste

Dragostea ajunge la o profunzime rar explorata sub efluviile Lunii noi ivite pe 3 decembrie 2013 in a opta casa a Taurului. Impartasirea dintre partenerii de cuplu tinde sa ajunga la o contopire sufleteasca, dar si la o magica regasire erotica.

Din 7 decembrie, atunci cand Marte patrunde in a sasea ta casa, o problema ori o chestiune asociata cu sanatatea sau cu munca este pe cale sa provoace fie o cearta (urmata eventual de o despartire), fie o consolidare ori o infiripare a unei conexiuni amoroase.

Horoscop Taur decembrie 2013 - Bani si cariera

Desi nu ai vointa de a-ti pune la punct un plan financiar, de economisire si echilibrare a balantei personale de venituri si cheltuieli, evenimentele exterioare te indreapta pe nesimtite catre asa ceva. Luna noua, aparuta pe 3 decembrie 2013 in a opta ta casa, nu pripedeste sa iti aseze in fata experiente ce iti demonstreaza cum sa iti folosesti cu chibzuinta banii.

Ambitiile legate de zona profesionala sunt mereu mai inalte odata cu 7 decembrie 2013 sub influenta tranzitului lui Marte in a sasea casa a Taurului. Iti vine tot mai greu sa te incadrezi in lucrul in echipa, si cele mai bune rezultate le poti avea in cadrul unor proiecte individuale. Mare atentie la predispozitia de a ajunge la conflicte si dispute cu colegii ori colaboratorii. Totodata, spiritul competitiv sugerat de Marte este in stare a-ti creeze mari probleme intr-un parteneriat profesional sau de afaceri.

O calatorie pe alte meleaguri sau contacte cu persoane din strainatate se prefigureaza de pe 24 decembrie, gratie tranzitului lui Mercur in Capricorn si a noua ta casa. Astfel de evenimente au darul de a te invata noi lucruri despre tine insuti si lume, dar, mai presus de orice, par a da apa la moara simtului tau practic, dandu-ti noi idei despre afacerile de acasa sau deschizandu-ti drumul spre o initiativa profitabila dintr-o alta tara.


Nu ti-ai gasit zodia ? Afla totul despre destinul tau din aceasta luna in functie de ziua ta de nastere in Horoscop decembrie 2013 - Toate zodiile

Copyright © diane.ro. 2013

Articole din acelasi domeniu in "Blogul Dianei":

Horoscop dragoste 2014 – Taur

Horoscop Taur 2014

Horoscop Taur noiembrie 2013
Horoscop Taur decembrie 2013 Horoscop Taur decembrie 2013 Reviewed by Diana Popescu on noiembrie 17, 2013 Rating: 5

Un comentariu:

Un produs Blogger.