Nu stiu decat un singur fel de libertate: libertatea mintii

Este oare posibil ca nu filozofii ori poetii sa se bucure de cea mai mare libertate a mintii, ci nebunii, cei care si-au pierdut mintile? Cat de nebun, poet sau filozof esti tu insuti?

Intr-un renumit spital de psihiatrie din Zbucuresti isi duce traiul de azi pe maine un tip superinteligent, care a avut o serioasa problema mentala acum cativa ani. Dupa ce nevasta-sa i-a aruncat  de la etajul zece calculatorul pentru a-l impiedica sa mai faca nopti albe delectandu-se cu filme deocheate si l-a atacat apoi cu un enorm foarfece de croitorie, ceva a plesnit in mintea lui si a inceput sa fie bantuit de infricosatori demoni, ce refuzau cu incapatanare sa-i iasa din cap.

Acesti demoni i-au spus ca sfarsitul lumii era aproape. Semnele erau cat se poate de clare: cutremure, inundatii, defectiuni devastatoare in centralele nucleare, avioane izbindu-se de zgarie-nori,  topirea ghetarilor din Antarctica, violente domestice, etc. Uneori, chiar si oamenii internati la balamuc (pardon, in institutiile de boli mentale) nu pot scapa de gandul ca sfarsitul timpurilor nu este deloc departe. Asadar, pentru el a devenit cat se poate de clar ca ziua judecatii de apoi se apropia vazand cu ochii. Nu primise el oare un SMS de la extraterestri prin care era sfatuit sa-si cladeasca degraba un adapost antiatomic individual? Ce dovada in plus ti-ai mai putea dori?

In noaptea in care il adusesera la spital, se zbantuia precum zece draci la un loc, facea spume la gura, iar ochii injectati dadeau sa-i iasa din orbite. A fost nevoie de zece infirmieri zdraveni  pentru a-l imobiliza. In cele din urma, o injectie in brat a reusit sa-l linisteasca.

Stand singur in camera sa, au trecut zile, saptamani, luni, pana cand, intr-o buna dimineata, i s-a intamplat ceva nostim si misterior: a inceput sa se insanatoseasca! Sa fi fost din cauza medicamentelor? A puterii vindecatoare a naturii? A tinerelor si ispititoarelor infirmiere care il ingrijeau? Nu se poate sti cu siguranta, insa este cert ca nu a trecut mult timp si i-a venit intru totul mintea la cap, iar inteligenta sa extraordinara si-a regasit angrenajele, parand a fi si mai stralucita decat atunci cand isi luase nevasta si isi cumparase acum defunctul calculator.

La putina vreme dupa aceea, a avut o revelatie! "N-am fost niciodata in viata mea mai fericit!" si-a spus cu glas tare, tunator, privindu-se scrutator in oglinda. "Aici, de la fereastra mea, pot intelege si ma pot delecta cu trecerea anotimpurilor. Sunt plimbat, in scaunul meu cu rotile, prin minunata gradina din curtea spitalului. Din cand in cand, suntem scosi in lume, si ne bucuram ca niste copiii de minunatiile sale. Mergem chiar si la gradina zologica, unde ni se dau alune pentru a le hrani pe maimute. Ce-ti poti dori mai mult de la viata?"

Drept urmare, ori de cate ori intra in camera lui vreun doctor, vreo infirmiera sau vreo ruda, el isi dadea ochii peste cap, incepea sa zbiere ca un apucat si sa dea din maini ca o moara de vant. Nu auzisera vizitatorii sai de mesajele de pe mobil primite de pe indepartata planeta Marte? Chiar nu puteau sa vada imensa nava intergalactica ce aterizase chiar in fata spitalului? Isi iesisera din minti, innebunisera, sau ce dracu li se intamplase daca nu erau in stare sa zareasca ceea ce se petrecea chiar sub nasul lor?


Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Statuia libertatii, un simbol masonic deghizat?

Mintea deschisa cu tirbusonul

Cat de liber esti, iti doresti sau poti sa fii?
Nu stiu decat un singur fel de libertate: libertatea mintii Nu stiu decat un singur fel de libertate: libertatea mintii Reviewed by Diana Popescu on mai 15, 2014 Rating: 5

10 comentarii:

  1. Spiritul uman vibreaza dupa niste reguli, el fiind o forma de energie. O posibila explicatie pentru secunda realitate pe care a trait-o individul este aceea ca in viziunile sale, sufletul vibra intr-un mod diferit. Faptul ca nu era pe aceeasi lungime de unda cu ceilalti il pune in postura de a vedea lucrurile diferit, posibil un univers alternativ.

    RăspundețiȘtergere
  2. :)

    Conștiința este cea mai înaltă formă a realității obiective. Alienarea poate fi doar o dimensiune a ei iar izolarea în ea, defularea sub imperiul presiunii emoționale. Cu toți avem nevoie de supape de siguranță. Fără ele, am exploda. Firește, nu se numesc lobotomie. Sunt refugii, areale ce 'scapă' funcționalității normale a SNC-ului.

    Îmi place figura imaginativă. Sunt multe în lumea obiectuală exemple în favoarea ei.
    Oare, acolo, la capătul nebuniei ca simplu și decrepit concept, e calm sau e vuiet? Aș prefera să fie calm, sunt sătul de zumzetele lumii mele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. P.S. dacă exista vreun paralelism între scenariul tău și experiența de facto a cuiva cunoscut, nu am intenționat mutarea în derizoriu a discuției. Nu mi-aș permite să hlizesc pe tulburări organice-degenerative sau episoade de depresive.

      Revenind, ar mai fi multe de spus, voi sista totuși add-on-urile la propriile mele adnotări (ha!).

      Ștergere
  3. O doamna in varsta de cam 85 de ani, foarte bogata, in urma unei proble cardiace, a fost purtata in spital. Era intre viata si moarte. Este readusa la viata, dar nu suporta faptul ca era singura intr-o rezerva a unui mare spital din Roma. Asa ca a chemat politia. Le-a povestit ca este batrana, singura si ca fiind foarte bogata, rudele au purtat-o in spital ca sa moara in liniste. A mai spus ca nu este pentru prima oara aruncata intr-o celula de felul ala. Politistii au "debarcat" au cotrobait tot spitalul pana cand in sfarsit au gasit-o pe batrana, mancand linistita o inghetata. Era simplu; statea bine si voia acasa, doctorii o "tineau sub control", chestia asta o irita.
    Asa ca exemple sunt cu nemiluita.

    RăspundețiȘtergere
  4. Libertatea mintii,a spiritului nostru conteaza mult dar si....libertatea ,,fizica,,.Din pacate, ne credem liberi ,dar suntem ,,sub lupa,,permanent.liber cu adevarat este cel ce traieste izolat,in munti,pesteri,etc.Aceea este libertatea deplina si ...poate nici aceea.....

    RăspundețiȘtergere
  5. Ei, acum...n-am să comentez pe ipoteza conspiraționistă pt. că o găsesc, nu total nepertinentă, cât prea exotică. Nici n-am să mă refer la pedepsele privative de libertate pt. că-mi închipui că n-ai intenționat o discuție pe tema libertății în instanță delicventă.
    Dar despre solitudine, da. Suntem, prin excelență, destinați comuniunii. Omul este purtătorul normei culturale de a coabita social: născut și învățat să-și maximizeze, asemeni animalelor, șansele de supraviețuire prin cooperare. Firește, nu numai pt. a nu muri fără Prada pe umăr trăim în comunitate. Cum putințele ne sunt limitate, nu avem cum să ne fim autosuficienți prin autosustenabilitate. Avem nevoie de ceilalți.
    Acest aspect al ascezei la care faci referire, este destul de problematic în vremurile astea.
    În primul rând: suntem prea mulți! Nu ne-ar cuprinde pământul să ne delimităm fiecare areale de izolare în care să ne triumfe propria-ne singularitate.
    În al 2lea rând, care ar fi scopul?: pioșenia? rebeliunea și refuzul apartenenței la ceata celorlalte maimuțe antropizate? Găsesc urât, chiar reprobabil, una ca asta. Cu ce este mai bun cel ce se dezice de lume prin inadaptabilitate și fugă oneroasă de cel cel ce rămâne să lupte pt. un ideal frumos al realizării de sine, familie și extaz orgasmic? Cu nimic. Toate-s bune, dar nu pt. toți de folos. Nu mă refer la viața monahală care, prin însăși finalitatea ei, își precede destinul încuviintând abandonul confortului, realizării pecuniate în slujba solitudinii, dar avându-L pe Dumnezeu alături și făcând din acest supliciu un precursor al mântuirii.
    În al 3lea, și ultim rând: toți suntem datori c-o viață. Copiii. Exceptând cazul în care nu te refereai la izolarea pt. copulație primară timp de 9 zile, cu greu-mi închipui că se poate perpetua specia bipedă de unul singur, printre buruieni și nevăstuici (animalul, nu starea marietală!). Trebe' și nopți nedormite, trebe' și gângurit de prunc de-ți induce canibalismul de-al mânca de viu de fericire!, trebuiesc și primele plimbări în parc cu bicicleta iar apoi bâta în care te sprijini amenințător în fața primului care vine să-ți ia fata în oraș la plimbare... Toate sunt însăși ritualul umanități. Fără ele, e ca și când ai priva 'omul' de 'omenesc'.

    Nu-ți fie motiv de pricină comentariul meu șu nici pretext de-a crede că ai parcurs vreun cosmopolit schilodit de morală.
    E mult prea frumoasă viața să nu renunți la ea...în favoarea pasiunii feminine ce-ți taie respirația și-ți dublează...ma rog, la fel și-n fața întregii lumi care e pe atât de frumoasă pe cât tu de demn s-o meriți șu determini.

    Pauză de insulină, nivel de alertă al indicelui glicemic! :) Glumesc, trimitere la dulcegării. Dar adevărate și perene.

    RăspundețiȘtergere
  6. Dar mai respirati d le?Vad km.de fraze,timp de respirat aveti?????

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aici sus, aerul este mult rarefiat așa că mi-am adaptat și necesarul de oxigen. Plus că scriu mai încet decât gândesc așa că-mi rămâne timp și pt. ea.

      Ștergere
  7. Multumesc pt.explicatii,sunteti tare simpatic!Am glumit,oricum.

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.