Horoscop Scorpion octombrie 2015

Horoscopul Scorpionului octombrie 2015 lasă să se întrezărească înflorirea relaţiilor de prietenie şi beneficiile rezultate din aceastea, o perioadă de relativă izolare, necesară purificării interioare şi discernerii realităţilor lumii, urmată de o integrare fericită în activităţi sociale. Viaţa amoroasă este împlinitoare dacă are o fundaţie solidă, iar cea profesională nu este favorabilă colaborărilor şi cooperării.

Horoscop Scorpion octombrie 2015 | Horoscop general 


Horoscop Scorpion octombrie 2015
Tranzitul lui Venus, iniţiat pe 8 octombrie 2015 în Fecioară şi a unsprezecea casă a Scorpionului stă sub semnul unei armonioase integrări în viaţa socială. Dacă vechile prietenii sunt învigorate şi împrospătate, cele noi, închegate în această perioadă, sunt caracterizate de o caldă împărtăşire a cauzelor comune. Ai, totodată, prilejul să aderi la un grup de oameni incitanţi, capabili să-ţi deschidă ochii asupra unor idealuri generoase. Oricum, traiul tău de zi cu zi este înseninat de numeroase întâlniri şi discuţii cu amicii, petreceri şi evenimente sociale.

O poziţie defensivă faţă de lume sau închiderea într-o carapace a sinelui sunt adeseori repere constante ale vizitei lui Mercur în Balanţă şi a XII-a ta casă. Începând cu 9 octombrie, poţi fi, aşadar, înclinat să îţi păstrezi gândurile şi simţămintele numai pentru tine, probabil şi din cauza temerii că vei fi greşit înţeles ori judecat. Pari să-ţi pui lacăt la gură chiar şi atunci când eşti împreună cu oameni apropiaţi, preferând să asculţi ceea ce au alţii de spus, fără a-ţi da cu părerea. Reversul medaliei acestui tranzit mercurian este că gândurile cele mai inspirate îţi răsar în minte numai în singurătate şi că ai facilitatea de a-ţi descoperi şi elimina bagajul mental de prisos, purificându-te astfel în vederea înscrierii pe o nouă cale a existenţei odată cu intrarea lui Mercur în prima ta casă.

Pe 13 octombrie 2015, Luna nouă poposită în Balanţă şi a douăsprezecea casă a Scorpionului insistă asupra tendinţelor anterioare, readucând la ordinea zilei predispoziţia de a te izola dar şi a beneficia de pe urma acestui lucru. Desprins de învolburarea socială, ai potenţialul de a înţelege în profunzime mecanismele lumii şi ale propriei persoane. Relaxarea şi seninătatea care te străbat îţi îngăduie să te împlineşti spiritual şi emoţional, să ierţi greşelile altora şi pe ale tale, să priveşti viaţa de sus, fără a te înălţa însă deasupra celorlalţi.

Soarele îşi croieşte drum, începând cu 23 octombrie, în Scorpion şi întâia ta casă, eliberându-te de solitudine şi redeschizandu-ţi poarta către universul exterior. Însufleţit de sentimentul unei reale renaşteri a fiinţei tale, eşti înarmat cu o solidă încredere în tine însuţi. Eşti cât se poate de conştient de atuurile personalităţii tale, iar oamenii îţi percep cu plăcere şi simpatie atitudinea cutezătoare, ce nu are de face cu orgoliul ori vanitatea. Ai, în acest fel, oportunitatea să te relansezi în viaţa socială, să îţi faci noi cunostiinte şi alialti.

Luna plină, apărută pe 27 octombrie 2015 în cerurile Taurului şi a VII-a casă a Scorpionului detensionează atmosfera din relaţiile de parteneriat din plan personal, social şi profesional, şi scoate la lumină ceea ce contribuie major la coeziunea lor. Poţi clădi o asociere cu o persoană serioasă, responsabilă, care nu se închistează în idei fixe şi preconcepute. Eforturile depuse în colaborări pe termen lung sunt pe punctul să fie fructificate.

Horoscop Scorpion octombrie 2015 | Horoscop dragoste 


Dragostea se întâlneşte cu prietenia şi converge spre interese şi inţiative ce au menirea de a fortifica conexiunile de cuplu. Din 8 octombrie, parcursul lui Venus în a XI-a ta casă poate scădea focul pasiunii din relaţia ta cu persoana iubita, dar acest lucru este compensat de diminuarea geloziei şi posesivităţii unuia dintre voi sau chiar amandorura. O altă influenţă de bun augur a acestui aspect astral constă în instaurarea în relaţia de cuplu a unei atmosfere camaradereşti, guvernate de sinceritate şi onestitate. Scorpionii singuri se pot trezi, pe nepusă masă, că sunt antrenaţi într-o poveste de iubire alături de cineva care le era (doar?) prieten până acum, sau împreună cu o persoană animată de acelaşi idei şi obiective ca şi ei.

În viaţa sentimentală nu există cale de mijloc sub efluviile Lunii pline ivite pe 27 octombrie în a şaptea ta casă. Tot ce este ascuns este pe cale să se dezvăluie, permiţându-ţi numai două alternative: înălţarea relaţiei de cuplu pe un alt palier sau despărţirea! Edificiul dragostei este cutremurat năpraznic, şi dacă este aşezat pe o fundaţie şubredă, nu are cum să nu se năruie! Pe de altă parte, o faptă a ta sau/şi a partenerului tău poate evidenţia un ataşament afectiv în stare să reziste tuturor încercărilor vieţii.

Horoscop Scorpion octombrie 2015 | Horoscop bani şi muncă 


Prezenţa lui Mercur în a XII-a casă a Scorpionului marchează, odată cu 9 octombrie 2015, o perioadă deloc oportună cooperării sau colaborării în muncă. Atunci când cineva lucrează împreună cu tine, tinzi cumva să-ţi dai cu stângul în dreptul ori să nu-ţi exprimi sugestiv ideile şi opiniile. Dai dovadă, în schimb, de cel mai mare randament când te concentrezi asupra unor sarcini individuale.

Acum pe diane.ro: Horoscop Scorpion 2016


Articole cu aceeaşi tematică în Blogul Dianei:

Horoscop chinezesc 2015 - Toate zodiile 

Horoscop Scorpion 2015

Horoscop Scorpion septembrie 2015
Horoscop Scorpion octombrie 2015 Horoscop Scorpion octombrie 2015 Reviewed by Diana Popescu on septembrie 17, 2015 Rating: 5

3 comentarii:

Un produs Blogger.