Poveşti cu tâlc despre Dumnezeu

În aceste poveşti cu tâlc, Dumnezeu este privit atât prin ochii inocenţi de copil, cât şi prin cei iscoditori ai filosofului, prin ochii lui Moise, dar şi prin cei ai oamenilor simpli, este regăsit în postura unui sfătuitor dar şi-n cea a unei Fiinţe incomprehensibile, aflată dincolo de înţelegerea noastră. Citeşte aceste poveşti, şi te vei bucura de tâlcul lor...


In căutarea lui Dumnezeu | O poveste cu tâlc  

L-am căutat şi am scormonit după Dumnezeu de când mă ştiu, timp de mai multe vieţi, de la începutul existenţei. Odată, l-am văzut lângă o stea îndepărtată, aşa că m-am bucurat şi am dansat de unul singur pentru că, deşi era o mare distanţă, nu era imposibil de ajuns până acolo. Am călătorit vreme îndelungată şi, în cele din urmă, am ajuns la acea stea... (Citeste mai departe...)




Fiecare om işi poartă propria-i cruce | O poveste cu tâlc

Într-un oraş din Umbria, Italia, trăia un om care se plângea într-una de necazurile vieţii lui. Întrucât era creştin, îşi spunea cu amar că are o cruce prea grea de purtat. Într-o noapte, înainte de a merge la culcare, el s-a rugat lui Dumnezeu să îi schimbe povara pe care o ducea pe umeri... (Citeste mai departe...)




Parabola celor patru linguri  | O poveste cu tâlc

Un om sfânt, adâncit într-o discuţie tainică cu Dumnezeu, a îndrăznit să ceară: " Doamne, aş vrea ştiu cum arată raiul şi iadul!" Dumnezeu l-a condus pe un coridor lung până când au ajuns în dreptul a două uşi...(Citeste mai departe...)



Tot ce ni se întâmplă este spre binele nostru | O poveste cu tâlc 

A fost odată un sfetnic al unui rege care avea obiceiul de a spune cu orice prilej că tot ce se întâmplă fiecărui om nu este decât spre binele lui. Într-o zi, regele s-a rănit la un deget în timp ce încerca să taie o trestie de zahăr. Văzând sângele ce ţâşnea din degetul suveranului sau, sfetnicul a zis ca de obicei: " Dumnezeu face orice lucru spre binele nostru." ... (Citeste mai departe...)







Vreau să îl văd pe Dumnezeu!


Într-o bună zi, un băieţel de şapte ani s-a apropiat şovăielnic de sora lui mai mare şi i-a pus o întrebare care îl frământa de multă vreme: "Poate cineva să îl vadă cu adevărat pe Dumnezeu?" ...(Citeste mai departe...)







Cine este Mesia? 

În cel mai îndepărtat şi mai inaccesibil vârf de munte din lume, se înălţa o modestă şi totodată semeaţă mănăstire, asemănată de unii cu un cuib solitar de vulturi. Dacă monahii erau extrem de pioşi, simţind cumva o apropiere aproape fizică de Dumnezeu, ucenicii acceptaţi erau însufleţiţi de o mare năzuinţa de a se înfrupta din severele daruri ale dumnezeirii... (Citeste mai departe...)



Dumnezeul încălţărilor şi al ciorapilor | Soţia lui Dumnezeu 

Aşa cum ştiţi bine (sper), Dumnezeu nu obişnuieşte să îşi facă simţită prezenţa direct, prin minuni mai mult sau mai puţin cutremurătoare, ci prin oameni, chiar dacă dorinţa cea mai arzătoare a cuiva nu constă decât în a avea nişte încălţări în picioare. Un băieţel de vreo zece ani se holba, odată, cu înmărmurire, în vitrina unei prăvălii de încălţăminte...(Citeste mai departe...)


A fi împreună cu Dumnezeu - O poveste de Osho

Dumnezeu este chiar aici, dar nu-l poţi vedea pentru că ai ochii orbiţi de învăţăturile care ţi s-au dat. Dumnezeu nu este evreu, aşa că dacă ai în cap ideea evreiască de Dumnezeu, nu îl vei găsi...(Citeste mai departe...)







Viaţa ta: O clipire a ochilor lui Dumnezeu

Se spune că un preot nu adunase îndeajuns de mulţi bani după slujbele de Paşti pentru o maşină Ferrari de ultimul tip promisă fiului său, aşa că şi-a luat inima în dinţi şi l-a întrebat pe Dumnezeu...(Citeste mai departe...)






Paradisul este în tine | O poveste cu tâlc

Se spune că odată, cu mult timp în urmă, proorocul Ilie a vizitat un foarte sfânt rabin. Rabinul a fost uluit să-l vadă pe Ilie în casă sa, şi uimirea l-a copleşit întru totul atunci când proorocul i-a spus că Dumnezeu era mulţumit de el şi că îi va oferi orice dar...(Citeste mai departe...)




Cum îl explici pe Dumnezeu | Poveste de Paulo Coehlo 

Nu are nici un rost să cauţi explicaţii despre Dumnezeu. Dacă le găseşti, poţi auzi cuvinte frumoase dar lipsite de substanţă, până la urmă doar vorbe goale. La fel ca şi cum ai citi o întreagă enciclopedie despre dragoste fără să afli ce este dragostea...(Citeste mai departe...)







Omul iubit de Dumnezeu | Poveste cu tâlc de Paulo Coehlo

Un şaman siberian i-a cerut odată lui Dumnezeu să-i arate un om pe care Îl iubea. Dumnezeu l-a îndrumat spre un anume ţăran...(Citeste mai departe...)







Nu-l certa pe cel ce iubeşte | Poveste de Rumi

Odată, Moise a auzit un păstor rugându-se: "Doamne Dumnezeule, unde eşti? Vreau să te ajut, să-ţi repar încălţările şi să-ţi pieptăn părul. Vrau să-ţi spăl rufele şi să te curăţ...(Citeste mai departe...)
Poveşti cu tâlc despre Dumnezeu Poveşti cu tâlc despre Dumnezeu Reviewed by Diana Popescu on martie 05, 2016 Rating: 5

Un comentariu:

  1. Hello, I think your web site may be having web browser compatibility problems.

    Whenever I look at your site in Safari, it looks fine
    however when opening in IE, it's got some overlapping
    issues. I merely wanted to provide you with a quick heads up!
    Other than that, fantastic website!

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.