Semnificaţia icoanei Învierii Domnului

Icoana Învierii Domnului, numită şi Pogorârea la iad sau "Anastatis" (în greceşte, "Înviere"), prezentă de obicei în naosul bisericilor răsăritene, nu este doar o simplă ilustrare a felului cum a învins Hristos iadul şi moartea, ci poartă o adâncă semnificaţie simbolică a acestei împliniri unice, monumentale, de excepţie, a lui Iisus.

Potrivit credinţei ortodoxe, în cele trei zile dintre moartea şi învierea Sa, Hristos a coborât în iad pentru a elibera sufletele întemniţate din acel loc. Trupul Său a rămas în mormânt, dar sufletul Lui neînfricat a descins în infern pentru a dărui viaţa şi lumina învierii celor de acolo. Din această cauză, Hristos nu are nicidecum in această icoană o atitudine smerită, de învins, sclav, rob, ci una de Învingător al morţii, Salvator al celor înfrânţi de moarte.

Multe elemente din icoana Învierii Domnului provin, de fapt, din evanghelia aprocrifa a lui Nicodim, scrisă probabil în mijlocul anilor 200 şi presupusă a fi existat anterior mult timp sub formă orală.

Semnificaţiile principale ale icoanei Învierii Domnului 

- Hristos este îmbrăcat într-un veştmânt alb, uneori galben-auriu (arătând că El este Lumina lumii), sau cu nuanţe închise de albastru ori maro. Roba Sa se înalţă, flutură în sus, dându-se astfel de înţeles că El coboară în iad pentru a-i mântui pe cei pieriţi întru trup. Pe mâinile şi picioarele Sale pot fi observate rănile provocate de cuiele înfipte la răstignire.

- Grinzile aurii de la picioarele lui Hristos sunt, de fapt, porţile iadului, pe care El le-a sfărâmat. În alte variante ale icoanei Învierii Domnului, El stă pe două grinzi în formă de cruce. În textul lui Nicodim se spune, "Porţile de bronz au fost făcute bucăţi iar barele de fier s-au rupt; şi toţi morţii care erau legaţi acolo au fost scoşi din lanţuri, şi noi alături de ei. Şi Regele Slavei a intrat ca un om, şi toate locurile întunecate ale iadului au fost luminate..."

- Cheile, lacătele sparte care plutesc în abisul negru din partea inferioară a icoanei simbolizează descătuşarea, eliberarea sufletelor din infern, eliberarea nostra din temniţă morţii. Tot aici, poate fi observat un personaj scheletic înlănţuit, reprezentând Moartea sau Satana.

Paştele în superstiţii şi tradiţii româneşti

Moartea a fost înfrântă de Mântuitor, aşa cum reiese şi din cântecul pe care-l intonăm de Înviere: "Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând..." Iar, în Evrei 2:14, ni se spune, "prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul." Puterea diavolului şi a morţii a distrusă prin moartea dătătoare de viaţă a Mântuitorului nostru.

- Cele două personaje pe care Hristos le apucă de mâini, trăgându-le afară din morminte, sunt Adam şi Eva, sugerându-se în acest fel că El a salvat, mântuit, intreagă omenire, din toate timpurile, încă de la începuturile timpului. Adam şi Eva au parte astfel de o a doua şansă. De asemeni, ni se vesteşte învierea generală a trupurilor înainte de Judecata de Apoi.

Într-un detaliu important din pictură, Mântuitorul îi apucă pe Adam şi pe Eva de încheieturile mâinilor. Când oamenii se salută unul pe celălat şi dau noroc, acest lucru denotă o poziţie de egalitate. Felul cum Hristos îi prinde de mână pe cei doi are semnificaţia că nu suntem egali cu Dumnezeu. Dacă ajungem însă la El, este gata să ne prindă de încheietura mâinii şi să ne aducă alături de El în rai. Trebuie să ajungem la Dumnezeu prin credinţă, şi să-l lăsăm apoi pe El să aibă grijă de restul.

Pe de altă parte, Hristos, numit uneori "al doilea Adam," a venit pe pământ pentru a face ceea ce lui Adam nu i-a stat în putinţă. El arată că este posibil să trăieşti în unitate cu Dumnezeu, demonstrând credinţă şi iubire, şi evitând ispita. Răsplata pentru această viaţă este viaţa eternă, învierea din moarte.

În alte icoane de acest gen, Mântuitorul îl trage din mormânt numai/ mai întâi pe Adam, care face un gest către Eva, ca şi cum i-ar cere Domnului să aibă grijă şi de tovarăşa lui, să o salveze şi pe ea. În acest caz, Domnul este înfăţişat purtând mâna Sa stângă un pergament, ce simbolizează Veştile Bune pe care le aduce celor întemniţaţi în iad, sau o cruce, cu care a sfărâmat porţile iadului şi fără de care nu este posibilă mântuirea.

- În stânga icoanei, aflăm alţi trei oameni. Sunt regele David şi regele Solomon, cei doi strămoşi ai Domnului prin natura sa umană, şi Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul lui Hristos atât în viaţă, cât şi în moarte. În picturi mai elaborate, în această zonă apare şi Avram, precum şi alţi premergători ai lui Iisus.

- În dreapta icoanei, întâlnim personaje din Vechiul Testament: Abel (prima fiinţă umană născută, care a fost ucis de fratele său Cain, primul om care a murit), Moise (cel căruia i-au fost date de Dumnezeu Tablele Legii şi cel care a instituit primul Paşte şi este acum prezent la un nou, altfel de Paşte), Avram şi alţi prooroci. În unele icoane, aici sunt întruchipaţi şi cei trei tineri scăpaţi nevătămaţi din focul unui cuptor încins în vremea împăratului Nebucadnetar (Daniel 1-3), precum şi Iona, Iosif, sau Noe.

- Forma albastră din jurul lui Hristos este numită "mandorlă" (cuvântul italian pentru "migdală"), având un contur asemeni unei migdale. Mandorla are semnificaţia Slavei Domnului, a luminii eterne a lui Hristos. În numeroase scrieri ale misticilor creştini, Dumnezeu este frecvent întâlnit în revelaţii precum o lumină, nu una simplă, ci specială, aceeaşi care i-a minunat pe apostoli când au fost martorii Schimbării la Faţă a Mântuitorului, lumina pe care Însuşi Hristos o descrie ca puterea Împărăţiei lui Dumnezeu (Marcu 9:1, Matei 16:28, Luca 9:27). Este lumina ce a umplut şi a învins de îndată întunecimea veşnică a iadului atunci când Hristos s-a pogorât acolo şi a adus viaţă pe tărâmul morţii.

Învierea în citate, aforisme, maxime

Mandorla devine tot mai întunecată pe măsură ce se apropie de centrul său, care este chiar Hristos. Poate că în acest mod ni se transmite că atunci când suntem în căutarea lui Dumnezeu, cu cât aflăm mai mult despre El, cu atât Îl înţelegem mai puţin. Pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu, trebuie să Îl trăim, să păşim în întunericul luminii Sale, să intrăm în misterul prezenţei Lui.

În zona superioară a picturii, stâncile ce par să fi fost despicate una de alta aduc aminte de cuvintele din Matei 27:51, ce descriu ce s-a petrecut după ce Hristos a murit: "Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat..."

Câteodată, desupra mandorlei sau a stâncilor, în părţile laterale, sunt pictaţi îngeri ţinând în mâini instrumentele mântuirii: crucea, suliţa şi buretele.

Icoana Învierii Domnului este una de o importantă fundamentală în credinţă ortodoxă întrucât reprezintă împlinirea ţelului destinat de Dumnezeu omenirii. Ea ne înfăţişează repunerea în drepturi şi mântuirea lui Adam (şi a întregii umanităţi) în comuniunea cu Dumnezeu prin înfrângerea definitivă a morţii.