Superstiţii despre călătorii şi vacanţă

Dacă, pe de o parte, plecările în vacanţă, călătoriile ne înlesnesc cunoaşterea unor noi oameni şi locuri, trăirea unor experienţe de viaţă inedite, pe de altă parte, ne pot irita prin tot felul de impedimente, piedici şi întâmplări neplăcute! De-a lungul timpului, pentru a-şi asigura o călătorie fericită, auspicioasă, a ajunge în siguranţă la destinaţia lor, oamenii s-au agăţat de o multitudine de superstiţii, credinţe, legende, de la amulete şi talismane norocoase, de la alegerea cu grijă a timpului de plecare sau a numerelor locurilor dintr-un tren, avion, până a acelora ale camererelor de hotel. Dacă te-ai hotărât, aşadar, să călătoreşti, să-ţi petreci vacanţa departe de casă, poţi trece în revistă aceste superstiţii având, potrivit unora, darul de a te feri de necazuri!

Amulete şi talismane 


Cea mai norocoasă amuletă atunci când porneşti la drum este, în tradiţia occidentală, cea a Sfântului Cristofer. Un mucenic cunoscut pentru iubirea sa nemărginită faţă de Iisus, Sfântul Cristofer este patronul, ocrotitorul călătorilor.

Plecarea în călătorie 

Superstiţii călătorii

Atunci când îţi planifici o călătorie, superstiţiile îţi sugerează să alegi cu mare băgare de seamă data plecării. Se consideră că este cu ghinion să-ţi părăseşti casa într-o vineri, având în vedere că în această zi a fost răstignit Iisus Hristos. Este şi de mai rău augur să pleci într-o vineri pe data de 13! Cea mai potrivită zi pare să fie duminica, fiindcă în această a înviat Hristos!

Priveşte mereu înainte 


Când porneşti într-o călătorie este cu ghinion să-ţi întorci privirea către casă. Este o idee şi mai rea să te întorci acasă din orice motiv, inclusiv pentru că ai uitat ceva. Ca să-ţi meargă bine înlocuieşte-ţi obiectele omise de îndată ce ajungi la destinaţie. Oricum, în primul rând, este indicat să îţi faci o listă cu ce-ţi trebuie departe de casă şi să o verifici cu minuţiozitate când îţi faci bagajele!

Dacă îţi iei rămas bun de la cineva la plecare, fă-o cât mai repede! Este inauspicios să prelungeşti despărţirea sau ca o persoană dragă să continue să se uite la tine până când te pierde din vedere.

Numerele 13 şi 666 


Se apreciază că eşti sortit răului când stai ori te cazezi în camera cu numărul 13 dintr-un hotel. Multe pensiuni, hoteluri te ajută în acest sens întrucât sar direct de la 12 la 14, evitând 13. De asemeni, dacă închiriezi o maşină, unii pretind că este bine ca suma cifrelor de pe placa de înmatriculare să fie oricare în afară de 13. Alţii recomandă să nu foloseşti la aeroport poarta/terminalul 13 şi nici să nu iei un loc în avion cu acest număr fatidic!

Multe companii aeriene evită să utilizeze numerele 666 şi 911 (echivalentul numărului de urgenţă de la noi, 112) din pricina conotaţiilor negative corelate cu acestea. Alte companii retrag numerele unor zboruri soldate cu catastrofe, prăbuşiri ale avioanelor pentru a alunga temerile superstiţioase ale calatorilor.

Italienii ocolesc numărul locurilor 17 din avion sau tren deoarece, sub forma sa numerală romană, XVII este o anagramă a cuvântului latin "Vixi," cu semnificaţia "ani de trăit" ori "sunt mort." Din acest motiv, vei găsi arareori o cameră cu numărul 17 într-un hotel din Italia.


Alte superstiţii despre aeroport şi bagaje 


Credinţele despre siguranţa zborului cu avionul se înscriu într-o gama largă, de la sărutul dat pământului înainte de plecare şi după aterizare, până la păşirea în avion cu acelaşi picior de fiecare dată.

Eşti dornic să călătoreşti cât mai repede? Înhaţă cea mai la îndemână valiză în ziua de Anul Nou şi umple-o rapid cu orice îţi este mai aproape! Dacă superstiţia asta dă rezultate, ar trebui să te îndrepţi foarte curând spre alte meleaguri!

Înainte de a pleca, poţi apela la o veche tradiţie rusească pentru a te asigura că vei avea noroc pe drum. Fă-ţi bagajele şi aşează-te pe una din valizele tale. Adu-ţi în jur, cu acest prilej, prietenii şi rudele pentru o scurtă perioada de reflecţie şi un drăgăstos, duios rămas bun!

Orice ar fi, nu-ţi pune hainele ude (poate costumul de baie) în bagaj dacă ţii cât de cât să te fereşti de ghinioane.

Călătoriile pe fluvii, mări şi oceane 


Se spune că este cu ghinion să te îmbarci pe un vapor al cărui nume se termină cu litera "A," o superstiţie ce-şi are originea în naufragiul navelor Britannia şi Lusitania din timpul celui de-al doilea război mondial. Pe de altă parte, se pare că nu este o idee bună să navighezi pe un vas al cărui nume a fost schimbat. În sprijinul acestei "teorii" se poate lua în consideraţie exemplul lui Ernest Shackletown, care şi-a schimbat numele vaporului din AURORA în ENDURANCE, chiar înainte să plece într-o expediţie în Antarctica în anul 1914. Din nefericire pentru el, aventura sa pe ape s-a soldat cu un eşec!

Semnificaţia numerelor în superstiile lumii

Destinaţii norocoase 


Numeroase destinaţii turistice sunt asociate cu superstiţii norocoase. Când ajungi la Roma, dacă arunci o monedă în fântâna Trevi, ţi se garantează că vei reveni curând în acest oraş. Vizitatorii Irlandei pot castiga darul "of Gab" sărutând stânca Blarney din County Cork's Castle Blarney. Chiar şi unele obiective turistice din SUA au legendele lor. În caz că ajungi în Springfield, Illinois, vizitează locul de naştere al preşedintelui Lincoln. Freacă-ţi nasul de bustul de bronz de la mormântul acestuia şi ţi se făgăduieşte că vei avea parte de o zi cu noroc!


Orientarea patului tău 


Indiferent dacă eşti sau nu adeptul principiilor Feng Shui, le vei regăsi în multe camere de hotel sau facilităţi publice din China.

În Japonia, amplasarea patului este extrem de importantă. Trupurile celor decedaţi sunt aşezate cu capul către nord, potrivit credinţei că în această direcţie călătoreşte sufletul după moarte. Din acest motiv, poţi decoperi că în numeroase hoteluri de aici paturile sunt orientate numai către sud, est sau vest!


Alte superstiţii despre vacanţă şi călătorii 


Dacă te mănâncă tălpile, în special cea dreaptă, este un semn că vei pleca curând într-un voiaj!

Direcţia din care auzi ciripitul unui porumbel sau al unui cuc este cea către care vei călători peste puţin timp.

Oamenii cu strungăreaţă se bucură de o grămadă de noroc şi prosperitate în viaţă, precum şi de şansa de a călători foarte mult.

Pentru ca o femeie să aibă parte de baftă într-o călătorie, îi este recomandat că se îmbrace în straie de mătase.

Dacă vântul îţi aduce praf în ochi la debutul unui voiaj, înseamnă că vei avea noroc de-a lungul acestuia.

În antichitate, era de rău augur să începi o călătorie într-o zi întunecată, înnourată.


Superstiţii româneşti despre călătorii 


Când cocoşul cântă înspre drum, înseamnă că cineva din casă va pleca într-o călătorie. Când cântă înspre casă, îţi va sosi un musafir de departe.

Dacă pleci la drum cu piciorul stâng, îţi va merge rău!

Când pleci la drum este indicat să îţi faci cruce şi să te rogi la Dumnezeu, să îţi presare cineva din casă făină peste prag (ca să-ţi meargă din plin), să nu iei cu tine ouă ori mere astfel încât să nu fii pândit de ghinioane.

Oricum dacă pleci de acasă, este inauspicios să îţi iasă cineva în cale cu o găleată goală, să întâlneşti un iepure sau un preot.

În caz că intri pentru întâia oară într-un oraş, este bine să iei o piatră în gură. Dacă intri într-o ţară străină, păşeşte cu piciorul drept în ea!

Dacă vezi primăvara berze şi rândunici zburând, înseamnă că te paşte o călătorie.

Când ţi se rupe mămăliga în două ori în trei, crăpăturile ei îţi indică pe ce drum vei porni cât de curând.

Surse: 
- Richard Webster: Encyclopedia of Superstitions 
- Mrs. Cora Linn (Morrison) Daniels, Charles McClellan Stevans: Encyclopedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World 
- Artur Gorovei: Credinţe Şi Superstiţii Ale Poporului Român 
- Elena Niculiţă-Voronca: Datinile şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică 

Superstiţii despre ceasuri rele
Superstiţii despre călătorii şi vacanţă Superstiţii despre călătorii şi vacanţă Reviewed by Diana Popescu on august 05, 2017 Rating: 5

Un comentariu:

Un produs Blogger.