Numerologie 2018 | Anul tău personal 2018


Înainte de a analiza din punct de vedere numerologic anul tău personal 2018, voi trece în revistă influențele globale, generale ale ale lumii așa cum reies din numerologia 2018.

Anul universal 2018 este corespunzător cifrei 2, ce rezultă prin reducerea cifrei 11 (întrucât 2+0+1+8=11, și 1+1=2). Dacă numărului 11 ne insuflă sensibilitate, conștientizare și armonie emoțională, cifra 2 ne furnizează liniște, seninătate, echilibru. Este probabil ca forțele contradictorii, în luptă, din 2017, să își afle un pact, o reconciliere, sau că excesele de violență din anul anterior să fie înnăbușite cumva, să fie potolite, inclusiv printr-o violență contrară, la fel de distrugătoare!
Numerologie 2018 | An personal 2018

Cifra 2 este asociată atât cu comuniunea, prietenia, cât și cu dușmănia! Impulsurile, pornirile de lăcomie, egoism, ură, fanatism, teroare și teamă din plan mondial pot să se întețească, însă vor fi însoțite de năzuința omenirii de a învăța din greșeli, a avansa, a evolua, a-și regăsi conexiunea dintre religii și credințe politice și economice diferite. Sub guvernarea numărului 2, o relație de prietenie poate fi învigorată, însă într-una de vrăjmășie nici una dintre cele două părți nu are șanse să iasă victorioasă într-o bătălie importantă, decisiva!

Ziua căsătoriei în numerologie

Pe de altă parte, cifra 2 din anul 2018 este corelată cu Luna, ceea ce dă de înțeles că femeile vor avea ocazii sporite de a-și împlini visurile și că exploatarea efluviilor creative, a talentelor și abilităților native, reprezintă o cheie a succesului atât pentru ele cât și pentru barbati.

Cum îţi calculezi anul personal în 2017 


Pentru a-ți calcula anul tău personal 2018, nu ai de făcut decât câțiva pași simpli... Nu trebuie decât să insumezi cifra 2 cu cele reduse din ziua, luna și anul datei tale de naștere. De exemplu, dacă te-ai născut pe 16.02.1989, vei proceda în acest fel: (1+6)+(0+2)+(1+9+8+9)=7+2+27=36, 3+6=9. Aduni apoi 9 cu 2 (numărul anului universal 2018): 9+2=11, și 1+1=2. Rezultă că cifra anului tău personal 2018 este 2!

Numerologie 2018 pentru anul personal 1 


2018 vesteste noi începuturi și căi ale vieții tale, în care îți vei distinge mai bine calea cea mai avantajoasă a destinului tău. Este un an al fericirii, imbelsugării și succeselor. Relația cu părinții tinde să ți se îmbunătățească, și pari avea un sprijin mai mare din partea lor, inclusiv pe plan material. Dacă ești singur, nu îți va fi tocmai ușor să îți inchegi o relație amoroasă, însă, dacă ești angajat deja într-o legătură de cuplu serioasă ori într-o căsătorie, este de așteptat să te bucuri de o conexiune fericită cu tovarășul tău de viață. Bărbații par să primească un sprijin substanțial din partea partenerelor lor. Existența ta poate fi învigorată de un suflu înnoitor de spiritualitate!

Numerologie 2018 pentru anul personal 2 


Dragostea îți este presărată cu numeroase oportunități, indiferent dacă ești singur, sau nu. În cel dintâi caz, ai la îndemână o mulțime de șanse de a-ți afla un suflet pereche, pe cineva alături de care să pășești spre o conexiune serioasă, poate chiar către o căsătorie. În cel de-al doilea caz, pari să-ți împrospătezi legătura cu persoana iubită, să te avânți împreună cu ea spre culmi nebănuite ale pasiunii și intimității. Relația cu mama ta poate să se fortifice, să-ți ofere beneficii importante. Talentele tale îți promit împliniri notabile în carieră și în afaceri.

Numerologie 2018 pentru anul personal 3


Acest an te determină să-ți asumi o viziune mai matură, mai serioasă asupra lumii și sinelui, să te menții focalizat pe obiectivele tale esențiale în pofida oricăror piedici exterioare. Asta nu înseamnă că nu vei avea prilejul să te delectezi cu plăcerile existenței! Poți călători mai des decât altădată și să obții niște profituri notabile prin asumarea unor riscuri bine calculate. Prudența excesivă te poate uneori cufunda în inerție și monotonie. Poți petrece timp de calitate cu copii, cu prietenii tăi, mai ales că ești înclinat să le vezi cu realism problemele și să le dai o mâna de ajutor. Viața socială îți este, de altfel, intensă, favorabilă, și, totodată, ai posibilitatea să strălucești în studii, învățătură, să îți optimizezi abilitățile, înzestrările din profesie.

Numerologie 2018 pentru anul personal 4


Pare să fie nevoie să depui mai multe eforturi în carieră și studii, ba chiar să faci unele sacrificii pentru a-ți materializa visurile. Îți pot fi puse la încercare voința, tăria, capacitatea de a infrunta dificultățile. Tocmai de aceea, trebuie să fii mai disciplinat, mai organizat, mai perseverent decât de obicei, să te asiguri că îți creezi o fundație solidă în tot ceea ce întreprinzi. Poți fi supus, din această cauză, unui stres sporit, așa că ți se recomandă să te relaxezi cât mai mult, să îți îndepărtezi cu strășnicie din minte gândurile negative. Rezultatele bune din învățătură și sfera profesională necesită ambiție și străduințe. Poți petrece mai mult timp alături de mama ta, poate și din pricina unor probleme ale acesteia ținând de starea sa de sănătate.

2018: Anul chinezesc al Câinelui de Pământ



Numerologie 2018 pentru anul personal 5


Se anunță o perioadă frământată, învolburată, marcată de o grămadă de suișuri și coborâșuri, succese și eșecuri. Se impune să ai mereu mintea deschisă, să te adaptezi unor schimbări neprevăzute, și să prinzi din mers orice oportunitate care trece fugară prin preajma ta. În același timp, unele circumstanțe nefavorabile pot reprezenta lecții de viață, indicii despre cum ar trebui să-ți croiești cu impetuozitate drumul spre destinul tău autentic. Trebuie să fii cât mai calm, mai senin, mai rațional, să nu te agăți de prejudecăți, să te străduiești sa-ți stăpânești nervozitatea, încăpățânarea și să înțelegi punctele de vedere ale altora, atât în familie, cât și în sfera socială și cea profesională. Realizările tale sunt cu atât mai remarcabile cu cât interacționezi cu bunăvoința, prietenie, cordialitate cu cei din jurul tău.

Numerologie 2018 pentru anul personal 6


Te așteaptă oportunități uriașe, nesperate, pe care nu trebuie să le neglijezi din pricina comodității, ci să îți canalizezi intreaga energie către ele. Uneori, situațiile pozitive din muncă, afaceri sau dragoste pot fi mascate sub un val înșelător de negativitate, rău augur. Nu te lasă acaparat de aparențe, superficialitate, încearcă să ajungi la miezul lucrurilor, și vei pune capăt cu ușurință oricărei probleme din relația cu familia și persoana iubită. Dacă ești singur, poți înfiripa o poveste de iubire atunci când te aștepți cel mai puțin, cu cineva ivit ca prin minune în existența ta. În caz că ești căsătorit, este nevoie să innabusi din fașă niște dispute minore, mărunte, înainte ca acestea să capete amploare!

Numerologie 2018 pentru anul personal 7


Desi fericirea pare să își găsească numeroase și diferite făgașuri spre tine, dragostea și încrederea reciprocă cu cei apropiați îți pot rezervă niște teste majore, având menirea să-ți sprijine evoluția spirituală și sufletească. Binele pe care-l faci altora tinde să se întoarcă întreit către tine. Un șir de evenimente surprinzătoare, atât auspiciose, cât și amare,  au capacitatea să te convingă să reflectezi în profunzime asupra țelurilor tale, a rolului tău în viața oamenilor îndrăgiți. Printre cele auspicioase pot fi unele legate de o creștere spectaculoasă a veniturilor tale! Poți primi o grămadă de daruri, dar nu uita să și dăruiești din preaplinul tău material și sentimental!

Numerologie 2018 pentru anul personal 8


Se impune să te canalizezi pe sfera profesională și pe resursele tale financiare, către accederea la o poziție mai înaltă pe plan social și spre siguranță, stabilitate din punct de vedere material. Nu treci printr-un an tocmai ușor, poți fi pus în fața unor piedici însemnate, fiind necesar să te desprinzi de obișnuințe, să te îndepărtezi de cărările bătătorite ale traiului zilnic. Fii cât se poate de atent, receptiv la ceea ce-ți transmit membrii familiei, colegii, prietenii, direct ori indirect. Dacă reușești să faci asta, vei afla oportunitățile de care ai nevoie la timpul și locul potrivit, vei fi capabil să te bucuri de realizări depășind cu mult speranțele tale și așteptările celor din preajma ta!


Numerologie 2018 pentru anul personal 9


Drumu spre  success îți este condiționat de debarasarea de ceea ce este învechit în viața ta și încercarea de a aduce ceva cu totul nou în ea, în stare să îți sprijine dezoltarea, încorporarea unei perspective mai împlinitoare a destinului tău. Dacă te înfrunți cu conjuncturi cumva negative, ai de învățat astfel cum să-ți aperi cetatea traiului personal, cum să fii mai îndrăzneț și mai combativ în afirmarea credințelor și intereselor tale. Pari să ai mari șanse de a te afirma, a te evidenția în plan profesional, social sau public, însă trebuie să fii cât mai grijuliu ca astfel de preocupări să nu-ți umbrească relaționarea cu familia, să nu te facă să-ți neglijezi persoanele îndrăgite, amicii!

Horoscop 2018 - Toate zodiile
Numerologie 2018 | Anul tău personal 2018 Numerologie 2018 | Anul tău personal 2018 Reviewed by Diana Popescu on decembrie 02, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.