Superstiții despre pantofi


Superstițiile despre pantofi, încălțăminte, inclusiv cele româneșți, pun accentul pe felul și ordinea cum îi încalți, pe ghinionul ori norocul de care ai parte în funcție de aceștia, pe aspectele auspicioase și negative ce par să fie atrase din pricina lor.

Unde este bine sau rău să-ți pui pantofii


Nu-ți așeza niciodată pantofii pe pat întrucât pot provoca moartea cuiva din familie sau neplăceri inimaginabile.

Se spune că un câine care urlă noaptea atunci când cineva din casa ta este bolnav reprezinta o prevestire malefică, de rău augur. Ca să o anihilezi, trebuie să întorci cu talpa în sus unul din pantofii pe care îi ai sub pat.

Într-o altă superstiție se pretinde că nu este totuși bine să îți pui încălțările sub pat, mai ales dacă vârfurile lor sunt orientate spre înăuntrul patului. Pantofii noi așezați sub pat au potențialul să-ți genereze coșmaruri peste noapte!

Superstiții pantofi

Pe plaiurile mioritice, se zicea că atunci când te încalți în pat îți mănâncă lupii porcii.

Încălțările așezate pe masă aduc ghinion, deoarece simbolizează spanzurarea sau pentru că sufletul tău se îndreaptă spre ele și pică de pe masă în iad! Pantofii puși pe masă pot, totodată, isca certuri cu cineva apropiat, inclusiv cu tovarășul tău de viață, ba chiar pierderea un slujbe.

Nu se recomandă nici ca pantofii stea pe scaun!

Oricum, ca să-ți meargă bine, este indicat să fie amplasați mai sus de capul tău, chiar și atunci când dormi. Dacă îi pui într-un loc deasupra genunchilor tăi riști să te îmbolnăveșți. Pe de altă parte, eșți sfătuit să-ți așezi pantofii nu direct pe podea, ci nițel deasupra acesteia.

În Bengal, încălțările lăsate cu talpa în sus vestesc o ceartă, o confruntare în timpul zilei.


Pantofii noi și cei vechi

Pantofii vechi sunt înzestrați cu un noroc aparte. Acesta pare să te însoțească îndeosebi când îi porți într-o zi de vineri, pe dată de 13 a lunii!

La o înmormântare nu este auspicios să se poarte ceva nou, mai cu seama pantofi noi!

Pentru a izgoni ghinionu il pe care îl ai într-o afacere este necesar să iei pantoful celei mai bătrâne femei pe care o găsești și să-l arzi într-un cârlionț de păr.

Părerile despre arderea pantofilor vechi sunt împărțite. Unii spuneau că acest lucru este de bun augur, alții că ar fi de rău augur...

În cel de-al doilea caz, se recomandă să îi incendiezi după ce pui în ei sare și piper.

În unele practici vrăjitorești, se colindă întreaga casă cu un pantof în flăcări pentru a se alunga spiritele rele ale oamenilor ce au murit în ea. Câteodată, pentru ca acest ritual să aibă și mai mare efect, o găleată în care se ardea un pantof vechi împreună cu sulf / pucioasă era purtată în cele patru colțuri ale unei locuințe.

Fumul inspirat din încălțările vechi arzând era considerat un remediu pentru durerile de dinți.

Tălpii unei încălțări vechi i se dădea foc pentru a lecui crizele și febra provocate de un descântec malefic ori (împreună cu pucioasa, sulf, piatră vânătă) ca să fie puși pe fugă dușmanii.

În mod asemănător, pantofii vechi arși cu piper Cayenne astfel încât fumul acestora să fie văzut de o persoană pe care voiai să o îndepărtezi de tine o făcea pe aceasta să dispară pentru totdeauna din viața ta.


Superstiții despre pantofi în dragoste, nuntă și căsătorie

În Anglia, se legau de spatele trăsurii sau mașinii mirilor mai mulți pantofi vechi pentru a le aduce acestora noroc.

În regiunea muntoasă din Irlanda, se obișnuia ca pantoful stâng al mirelui să fie lăsat fără siret sau cataramă, astfel încât să fie împiedicate vrăjitoarele să-i fure vigoarea necesară în patul nupțial!

În Scoția, era obiceiul săse dezlege șiretul de la pantoful drept al mirelui înainte să între în biserică pentru oficierea nunții.

Cu prilejul nunților anglo-saxone, tatăl miresei îi dădea mirelui un pantof al acesteia, cu care ginerele o atingea pe cap în semn al autorității, stăpânirii sale.

În Hessen, Germania, câte o femeie fura pantofii iubitului său pe care îi purta opt zile la rând pentru a-l face să se îndrăgostească până peste cap de ea.

Tot la germani, se credea că dacă mirele îi lega miresei șiretul pantofului stâng în ziua nunții lor, ea avea să fie la conducerea noii familii.

Pe tărâmurile engleze, o față repeta seara: "În speranța că în noaptea asta îmi voi zări adevărată dragoste, îmi așez pantofii în formă de T". În acest fel, fata era încredințată că se va mărită cu bărbatul văzut în vis în acea noapte.

Într-un alt ritual, unei femei nemăritate i se recomanda să-și pună pantofii cu vârfurile spre stradă, să-și lege jartierele în jurul picioarelor și să-și aștearnă sub cap ciorapii, astfel încât să-și poată visa viitorul soț.

O altă metodă de divinație presupunea vederea în vis a viitorului iubit cu ajutorului unei ramuri de rozmarin și a uneia de cimbru. Faata le stropea de trei ori cu apă și le punea în câte un pantof la picioarele patului ei.

Alte femei necăsătorite erau sfătuite ca în ziua aniversării nașterii lor să se așeze cu spatele la ușa odăii lor și să-și arunce peste cap un pantof sau un papuc. Nu aveau voia să vadă cum este orientat decât a doua zi dimineață. Dacă era îndreptat cu vârful spre ușă, însemna că urmau să se mărite în cel mult un an.

În caz că o fată reușea să-i taie câteva fire de păr de pe cap iubitului său și le înfășura într-o cârpă pe care și-o punea într-un pantof, avea credința că acesta o va urma oriunde, asemeni unui cățeluș.

Flacăii scriau pe branțul pantofului iubitei lor "Nu vreau ca vreun alt bărbat să o ia de lângă mine pe (numele fetei)." Apoi, înfășurau branțul într-o cârpă cu care ștergeau fața alesei lor și o ascundeau undeva unde ea să nu o poată găsi.

Alți bărbați rupea o fâșie din cearșaful în care se culcasera cu iubita lor și o amplasau în vârful pantofului lor sau între degetul mare și cel de-al doilea al unui picior. În acest fel se incredințau că nu vor fi înșelați ori părășiți de amanta lor. În același mod procedau și femeile pentru a se asigura de fidelitatea partenerilor lor.

Într-o superstiție rusească se zice că dacă un bărbat calcă pe pantoful nevestei sale, trebuia și ea să pășească peste unul de-al lui, astfel încât să nu ajungă să se certe.

La români, când mireasa se încălța de ziua nunții cu ghete noi aduse de ginere, își punea în ele două boabe de usturoi, ca să aibă numai doi copii.


Pantofii, nașterea și copiii

În Lancashire, Anglia, dacă o femeie voia să dea naștere unui copil, trebuia să se încalțe cu pantofii unei alteia, care abia născuse.

În Germania, dacă o femeie umbla desculță în primele șa se săptămâni după ce născuse, risca ca bebelușul său să ia o trântă zdravănă, periculoasă, pe când învăța să meargă.

În folclorul românesc, se zicea că femeia însărcinată nu trebuie să descalțe pe nimeni, căci nu va putea naște până când acea persoană nu-i va da să bea apă din opinci sau cizme.


Pantoful drept, cel stâng și cei desperecheați

Pantofii puși în piciorul nepotrivit (de exemplu, cel stâng în piciorul drept) sau lăsăți încrucișați pe podea atrag ghinionul.

Dacă pășești cu un singur pantof poți isca moartea părinților tăi! În alte superstiții, ți se pune în vedere că mersul într-un singur pantof te determina să-ți pierzi mințile ori că vei avea tot atatea zile rele câți pași faci astfel.

Romanii considerau că este un semn rău să încalți un pantof pe piciorul greșit.

Și la români, dacă umbli cu un picior desculț și cu unul încălțat, poate să-ți moară cineva din casă ori riști să te căsătorești târziu.

Superstiții despre mănuși



Când îți introduci piciorul drept în pantoful stâng ți se semnalează un nenoroc ori un accident. De altfel, unii au opinia că nu este bine să te încalți mai întâi cu pantoful stâng, deoarece poți avea parte de necazuri, de o ceartăsau poți muri peste puțină vreme.

Drept urmare, este indicat să-ți pui în primul rând pantoful drept și, mai mult decât atât, chiar și ciorapul drept.

Pentru a avea o zi norocoasă, trebuie să coborî din pat cu piciorul drept și să ți-l vârî pe acesta mai întâi în ciorap.

În Voodoo, se zice totuși că dacă ai fost victima unei vrăji, a unui atac ocult, este musai să poți pantofii invers (dreptul pe piciorul stâng și viceversa) și hainele pe dos!

Într-o credință românească, dacă îți pui din greșeală un ciorap pe dos, ești ferit de orice fel de farmece.

Totodată, nu este auspicios să-ți descalți mai întâi pantoful stâng.


Pantofii și călătoriile

În regiunile irlandeze muntoase, se apela la o formă de divinație de Halloween, ce presupunea să apuci de vârf un pantof și să-l arunci peste casă. Direcția în care era orientat când ateriza reprezenta cea în care urma să călătorești. Dacă îl aflai cu talpa în sus, era un semn rău.

Conform unei superstiții din Anglia, se arunca cu un pantof către cineva care era pe punctul să plece într-o călătorie, pentru ca această să fie întovărășit de noroc. Încălțămintea trebuia să fie azvârlită în direcția în care urma să se îndrepte acea persoană.


Superstiții despre obiecte puse în pantofi

Iată câteva lucruri ce pot fi purtate în pantofi și darurile "magice" cu care sunt înzestrate:

- Hiacint pentru a te proteja de răni ori boli, și a-i face pe oameni să fie mai binevoitori cu tine.
- O bucată de plumb pentru oamenii care visează prea mult cu ochii deschiși, astfel încât să fie coborâți cu picioarele pe pământ.
- Iarba sângele dragonului, pulbere de oțel și tămâie ca să fii norocos.
- Două hârtiuțe, câte una în fiecare pantof, pe care sunt scrise numele a șase apostoli, pentru a avea câștig de cauză într-un proces, la tribunal.
- Sare, fruze de soc sau o linguriță de sulf pentru vindecarea reumatismului.
- Sare, piper, o monedă de un penny găsită pe stradă ca să ai noroc.
- Un trifoi cu patru foi la călcâi pentru ca o față să se mărite cu cel dintâi bărbat pe care-l vede pe stradă!

Alte superstiții

Nu face cadou o pereche de pantofi persoanei iubite sau unui prieten, ca nu-ți destrami relația cu ei. Împrumutarea unei perechi de încălțări unui amic are același rezultat.

Dacă umbi cu pantofi găuriți în talpă vei deveni bogat!

Că să ai noroc la un joc de cărți, ți se recomandă să mănânci încălțat cu pantofii pe care îi vei purta cu acest prilej.

Este cu ghinion să-ți pui ciorapii în pantofi înainte să te duci la culcare ori să-ți legi încălțările una de alta cu șireturile și să le atârni de un cui.

Un șiret care ți se desface îți dă de veste că un prieten se gândește la tine ori că cineva te vorbește de bine. Cu toate astea, șiretul dezlegat al pantofului stâng e un semn că eșți vorbit de rău, bârfit.

Dacă ți se desface un șiret pe când mergi înseamnă că eșți iubit mai mult de tată decât de mamă!

Pune-ți o dorință când legi șiretul altcuiva. Sunt mari șanse să se împlinească!

La români, se spunea că este bine să faci cruce peste potlogul (bucata de piele) rămas de la opinci, ca să nu-și facă dracul opinci din el.

Superstiţii despre fantome, stafii sau strigoi

Surse:
- William Carroll: Superstitions: 10,000 You Really Need
- Christina Hole: Encyclopaedia of Superstitions
- Jacob Grimm: Deutsche Mythologie 
- Hermann Heinrich Ploss: Das Weib în der Natur- und Völkerkunde
- Duncan Emrich: Folklore of Love and Courtship
- James Haskins: Voodoo and Hoodoo
- Harry Middleton Hyatt: Hoodoo, Conjuration, Witchcraft, and Rootwork
- William C. Hazlitt: Faith and Folklore
- Artur Gorovei: Credinti și superstiții ale poporului român

Superstiții despre pantofi Superstiții despre pantofi Reviewed by Diana Popescu on februarie 04, 2018 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.