Rudolf, renul cu nas roșu al lui Moș Crăciun

Rudolf, renul cu nasul roșu, cunoscut drept "al nouălea ren al lui Moș Crăciun", a  fost inventat într-o poveste în versuri, publicată în SUA de Robert Lewis May, în anul 1939. Eu păcătuiesc cumva, redându-vă această poveste magică în proză.

Era Ajunul Crăciunului și renii zburdau prin toate dealurile, dându-se pe gheață. Adeseori, se opreau ca să-l ia în ras pe un ren micuț, pe care nu-l primeau în jocurile lor, "Ha, ha! Uitați-vă la Rudolf! Are un nas uriaș, roșu ca o sfeclă, și de două ori mai mare decât ea!"

Săracul Rudolf nu putea decât să plângă. Ce altceva ar fi putut face? Știa că ce spuneau ceilalți eraadevărat! În vreme ce nasurile celor mai mulți reni erau cafenii și mici, al lui era de un roșu aprins, foarte mare și extrem de strălucitor.

În timpul zilei îi scânteia, iar noaptea îi lucea asemeni ochilor pisicilor.

Cu toate că era singuratic, îi ascultase dintotdeauna pe părinții săi, așa cum se cuvenea să facă un bun pui de ren!

În acea zi, Rudolf se simțea însă aproape jucăuș. Spera că Moș Crăciun, ce urma să vină în sania lui încărcată cu daruri, păpuși și jucării pentru animăluțele bune, pentru băiețeii și fetițele cuminți, îi va aduce la fel de multe ca și renuților mai arătoși, mai bucuroși, care îl batjocoreau.

Așadar, pe când noaptea și ceața ascundeau lumea ca sub un coviltir, a mers la culcare plin de speranțe, știind că fusese cuminte!

În vremea asta, Moș Crăciun își pregătea sania pentru zbor, zicandu-și, "Ah, va fi greu să mă  descurc prin ceața aceasta!" Și-a scuturat capul rotund și burtica rotunjică, gândindu-se, "Fără lună și fără nici o stea care să mă ghideze, putem fi înghițiți cu totul de noaptea asta întunecată. Ca să nu mă izbesc cu sania de ceva va trebui să zbor încet, ca să văd bine încotro mă îndrept. Voi vira pe jos printre felinarele de pe străzi și luminile caselor, astfel încât să îmi termin treaba înainte să se lumineze. Cât de dezamăgiți ar fi băiețeii și fetițele dacă nu reușesc să ajung la ei până să se trezească!"
Rudolf, renul cu nas roșu al lui Moș Crăciun

Li s-a adresat renilor: "Haide, Săltărețule (Dasher)! Hai, Dansatorule (Dancer)! Haide, Topăitorule (Prancer) și Vulpoiule (Vixen)! Haideți, Cupidon, Bătăușule (Donder) și Fulgerătorule (Blitzen)! Terminați-vă cina repejor! Veți vedea și voi că ceața ne va întârzia, ne va pune piedici în cale!"

La fel ca întotdeauna, Moș Crăciun avea dreptate. Ceața era la fel de deasă ca bulbucii dintr-o apă gazoasă.

S-a balansat cu sania sa deasupra copacilor o dată, și încă o dată, și a fost cât pe ce să se ciocnească cu un avion imens, zburând cu o foarte mare viteză. Fără să se piardă cu firea, dibaciul Moș Crăciun nu s-a descurcat totuși ușor, căci plăcuțele cu numele străzilor și numerele locuințelor abia dacă se zăreau.

Sania lui a prins o viteză  mai mare, făcând viraje și ocolișuri, Moș Crăciun fiind îndrumat de felinarele și becurile de afară ale caselor, încă aprinse. La fiecare casă, verifica mai întâi ce oameni stăteau acolo, apoi alegea rapid cadoul pe care să-l lase înăuntru.

"Dar luminile se vor stinge la miezul nopții," și-a spus el. "Fiindcă  cei mai mulți părinți merg să se culce până atunci!"

Ca să nu-i trezească, nici pe ei, nici pe copiii lor, nu avea voie să aprindă nici măcar un băț de chibrit! Ah, cât de tare își dorea să fie măcar o singură stea care să-l călăuzească!

Bâjbâia, sărmanul Moș Crăciun printre străzi și case întunecate, își selecta mai încet și mai nesigur cadourile potrivite fiecăruia. Era tot mai îngrijorat! Căci ce se făcea dacă cei dinlăuntru se desteptau înainte să iasă afară?

Ce înseamnă Secret Santa | Cadoul secret al lui Moș Crăciun?

Noaptea era în continuare cețoasă, văzduhul era tot mai neguros. Când Moș Crăciun a ajuns la casa renilor, pe acoperișul acesteia înconjurat de nori, a căutat sârguincios hornul și, în cele din urmă, l-a găsit.

Camera unde a ajuns era mai întunecată decât cerneala. A orbecăit după un scaun, însă a dat peste o chiuvetă! Dormitorul era și el atât de întunecos! S-a împiedicat de un covor și sacul i s-a desfăcut brusc. Era așa de întuneric încât a trebuit să se apropie de pat și să se uite pătrunzător la capul renului adormit înainte să-i aleagă darul cuvenit, o păpușă pentru o fetiță, un trenuleț pentru un băiețel.

Toată treaba asta îi lua o grămadă de timp, și îl umplea pe Moș Crăciun cu îngrijorarea că nu va termina la vreme.

S-a îndreptat către dormitorului următorului ren, a deschis ușa și a rămas surprins când a dat cu ochii de o lumină roșie, strălucitoare. Lampa nu era deschisă. În schimb, lumina venea de la ceva aflat la capul patului. Ce credeți că se găsea acolo?

Ați ghicit, nasul roșu, sclipitor al lui Rudolf! În această odaie îi era atât de ușor Moșului să-și ducă bun sfârșit sarcina. Acea singură lumină îi îngăduia să aleagă cu repeziciune cadourile potrivite! Era atât de fericit însă, când a ieșit pe ușă, restul casei era la fel de întunecat ca și mai înainte!

S-a întors la Rudolf și a început să-l zgâlțâie, desigur foarte blând, pentru a-l trezi. Lui Rudolf nu i-a venit să-și creadă ochilor! Va imaginați fericirea și surpriza lui când a văzut cine stătea lângă el, la o distanță de doar o lăbuță de-a lui.

Moș Crăciun i-a povestit despre întunecimea și ceața de afară, și cum putea să întârzie, despre marea sa teamă că nu-și va termină treaba de Crăciun până când se trezeau copiii.

"Iar tu", i-a zis lui Rudolf, "mă poți salva! Nasul tău strălucitor îmi poate arăta drumul. Am nevoie de tine, tinere prietene, să mă ajuți în noaptea asta, să-mi călăuzești toții renii în restului zborului nostru!"

Rudolf a zâmbit atât de larg, atât de tare, încât buzele lui aproape că i-au atins urechile!

Le-a scris în grabă un bilețel părinților săi, "Am plecat cu Moș Crăciun. Nu va îngrijorați". Moșul i-a spus, Ne întâlnim  lasania mea de afară. Tu ai putea rămâne înțepenit pe hornul prin care ies eu". Apoi, s-a făcut nevăzut.

Rudolf a alergat, așadar spre ușă, foarte vesel. Și-a luat apoi locul de onoare în fața saniei. Ei bine, ce credeți că s-a întâmplat în restul nopțîi? Ideea lui Moș Crăciun s-a dovedit a avea un succes strălucitor. Iar "strălucitor" a fost chiar cuvântul pentru a descrie felul în care Rudolf a ghidat sania și renii înhămați la ea!

În ciuda ceții, au zburat repede, aproape de pământ, și s-au folosit atât de bine de lumina minunată care izvora din nasul lui Rudolf la fiecare intersecție, astfel încât nu au luat-o nici măcar o dată pe o cale greșită!

La fiecare din străzile și casele cu plăcuțe pe ele, sania zbura foarte jos, ca Rudolf să le poată lumina, ca să se afle cine locuia acolo și să i se pregătească rapid cadoul cuvenit. Se opreau la fiecare fereastră și priveau înlăuntru, iar Moș Crăciun știa întotdeauna care copii fuseseră cuminți, își ascultaseră părinții și mâncaseră așa cum trebuia.

Drept urmare, Moș Crăciun le alegea cadourile potrivite, cu Rudolf aproape de el, făcându-i lumină. Totul a mers atât de repede încât ultimul dar a fost lăsat înainte să apară zorii. Cel din urmă ciorap a fost umplut cu cadouri până la vârf când soarele se pregătea să răsară!

Soarele i-a trezit pe renii din orașul lui Rudolf, și au au găsit mesajul scris de acesta. După aceea, s-au adunat afară pentru a-l aștepta să se întoarcă, fiind uimiți și entuziaști că Rudolf, cel mai urâțel dintre ei, "Rudolf nas roșu", rușinos și micuț, cel cu fața caraghioasă, de care râdeau mereu și nu-l lăsau să se joace cu ei, era acum invidiat de toți, căci nu era vreo onoare mai mare pentru un ren decât să umble cu Moș Crăciun și să-i călăuzească sania.

Locul de muncă cel dintâi, în cea mai importantă zi a anului!

Sania și renii săi au început curând să se zărească. Rudolf îi conducea în continuare, aproape de pământ. Ah, era atât de mândru când au aterizat chiar în locul unde stăteau tovarășii săi. Aceeași reni care îl batjocoreau odată ar fi făcut orice ca să-i fie pe plac.

Au regretat și mai tare că fuseseră răi cu el atunci când Moș Crăciun a zis, "Rudolf, nu am avut nicicând un ren atât de viteaz și strălucitor ca tine în lupta cu ceața și călăuzirea mea prin ea. În călătoria din noaptea asta tu ai fost, de fapt, șeful. Fără tine sunt sigur că ne-am fi rătăcit! Sper că vei continua să ne ții departe de necazuri în călătorii viitoare prin întunecime, în funcția de comandant!"

Rudolf s-a îmbujorat din cap până în picioare, până când blana sa s-a făcut la fel de roșie precum nasul lui!

Mulțimea a aplaudat și a început să scandeze, "Ura pentru Rudolf al nostru!", "Să auzim un discurs!" Încă timid, deși era un erou, Rudolf se simțea obosit, căci nu ațipise nici o clipă în călătoria sa nocturnă.

Din acest motiv, discursul sau a fost cam scurt, și nu foarte strălucit, "Crăciun fericit tuturor și tuturor o noapte bună!"

De aceea, oricând este ceață și văzduhul este întunecat, Rudolf, renul cu nasul roșu conduce sania lui Moș Crăciun. Ascultă cu atenție de acest Crăciun, dar nu trage cu ochiul, întrucât copiii trebuie să fie adormiți noaptea târziu! Dacă e ceață, primul lucru pe care îl vei auzi de pe acoperiș va fi cel al copitelor micului Rudolf.

Puțin timp după aceea, dacă ești liniștit, tăcut ca un șoricel, o să auzi un "fâsâit" pe când el zboară împrejurul casei tale și răspândește îndeajunsă lumină pentru ca Moș Crăciun să arunce o privire în camera ta. Și, când își termină treaba, îi poți auzi, pe când dispar din vedere, "Crăciun fericit și tuturor o noapte bună!"

Aici găsești manuscrisul în original, în engleză, cu ilustrații, al lui Robert Lewis May: Rudolph, The Red-Nosed Reindeer/ Rudolf, renul cu nas roșu

Crăciunul în America - Tradiții și obiceiuri
Rudolf, renul cu nas roșu al lui Moș Crăciun Rudolf, renul cu nas roșu al lui Moș Crăciun Reviewed by Diana Popescu on decembrie 23, 2018 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.