Superstiții despre lacrimi și plâns

În ciuda conotațiilor lor negative, plânsul și lacrimile sunt corelate în superstițiile lumii, inclusiv în cele românești, nu numai cu durerea, necazurile, doliul și moartea, ci și cu norocul, longevitatea, sau fericirea.

Se spune că este cu noroc ca o mireasă să plângă în ziuna nunții sale pentru că își revarsă astfel toate lacrimile, și nu mai are nici una de vărsat în timpul căsătoriei sale.

În alte superstiții, se spune că numărul stropilor de ploaie din ziua cununiei reprezintă numărul de lacrimi pe care mireasa le va izvorî în familia sa nou întemeiată. O concepție asemănătoare aveau și bucovinenii.

Într-o altă credință, atunci când îți vine să plângi fără vreun motiv precis, anume, vei auzi curând de moartea cuiva apropiat.
Superstiții despre lacrimi și plâns

Este auspicios, se pare, ca un bebeluș să izbucnească în plâns când este botezat. Totodată, în folclorul european, se pomenea că plânsul îndelungat al copiilor mici vestea că vor avea o viață lungă.

Unii pretind că lacrimile ce cad peste o gemă, peste o piatră prețioasă sau semiprețioasă, o transformă într-o amuletă, într-un obiect care-ți aduce noroc.

Se mai povestea că lacrimile picate peste un mormânt de-a lungul unei înmormântări, unei ceremonii funerare, împiedicau sufletul persoanei decedate să se odihnească în pace! Cu toate astea, în unele țări, se zicea că lacrimile erau eficace în asigurarea liniștii și iertării greșelilor spiritului unui mort. În occident, în rugăciunea funerară a sfântului Ambrozie, se află următorul pasaj, "Cei întristați își varsă lacrimile, lacrimi prețioase și fructuoase, ce spală păcatele celui decedat".

Odată, în nordul Angliei, oamenii își pictau pe uși și obloane lacrimi, pentru a-și înfățișa durererea pentru moartea unei rude, a unei persoane apropiate.

Se zice că un om grav bolnav care plânge, are ochii umeziți de lacrimi, își amână ori întârzie moartea!

Plânsul deşertului - O poveste de Paulo Coehlo

Întrucât conțin sare, lacrimile sunt asociate uneori cu durerea, cu jalea, doliul. Mâncărurile sărate sunt prezente frecvent la ceremoniile evreiești de înmormântare, tocmai pentru a înlocui sarea pierdută prin lacrimi.

La ruși, o eșarfă dată în dar este un semn de lacrimi viitoare.

De 400 de ani, în Tokio, s-a instaurat o tradiție ciudată cu ocazia sărbătorii anuale Nakizumo. Pe parcursul acestui eveniment, doi luptători de Sumo stau față în față pe ring cu câte un bebeluș în brațe, străduindu-se să-l facă să plângă. În caz că nu reușesc să facă asta, un arbitru de Sumo își pune pe chip o mască înspăimântătoare pentru a-i determina pe copilași să dea apă la șoareci. Această tradiție își are originea în credința că lacrimile unui copil alungă demonii și contribuie la creșterea, dezvoltarea sănătoasă a acestuia!

Superstiții româneșți despre lacrimi și plâns


În Bucovina, se credea că lacrimile care picau peste fața unui mort, îl ardeau ca o apă fierbinte și îi înnecau sufletul. Tot printre bucovineni, nu era bine să se verșe pe jos mazăre, deoarece boabele acesteia reprezentau lacrimile Maicii Domnului. De asemeni, lumânările nașilor ce curgeau la o nuntă dădeau de veste că mirii vor plânge intreagă lor viață. O lumânare ce curgea la un botez prevestea că acel copilaș sfințit va plânge și el cât avea de trăit. În caz că cineva visa că primește, are ori înșiră mărgele, i se prezicea că va plânge. În același timp, dacă visa peste noapte că plânge, însemna că a doua zi va avea o bucurie.

În Tepu, Tecuci, când un om bolnav lăcrima fără să pronunțe vreun cuvânt, era semn că își plângea apropiata moarte. În aceeași zonă folclorică, trebuia să te ferești să amăgești să amăgești pe cineva căruia îi dădeai o pomană, pretindeai că îi faci bine, ca nu cumva să îți plângă morții că-i amăgești pe ei.

Cine plânge în Ajunul Crăciunului ori a Bobotezei, va plânge tot anul!

Potrivit unei vechi tradiții românești, copii nebotezați care plâng prea mult, peste măsură, își cer, de fapt, botezul! Unii aveau opinia că plânsul excesiv al copiilor cobea a moarte pentru ei sau pentru un părinte al lor. Oricum, în eventualitatea (Doamne ferește!) că îți murea un copil, nu trebuia să plângi prea mult după el, fiindcă acesta urma să-ți bea toate lacrimile pe lumea cealaltă!

În Transilvania, există superstiția conform căreia copiii care plângeau și erau răi de mici, urmau să fie buni pe măsură ce creșteau. Și viceversa!

În alte regiuni românești, era auspicios ca un copil să fie alăptat de mama sa în prima duminică după naștere în pragul ușii, ca să nu capete "arțag la plâns".

Unii români erau încredințați că un copil care plângea neîncetat, vreme de o săptămână, după nașterea lui, era, de fapt, bântuit de duhuri necurate.

La vâlceni, se zicea că atunci când ieși din casă cu o țigară aprinsă, împreună cu cun copil, acesta se pornește inevitabil să plângă. În același timp, în Vâlcea, nu era recomandat să fie legănat un bebeluș care plângea la botez, ca să nu-i cadă dinții! Unii sfătuiau ca rufele unui copil puse la uscat afară să nu apuce apusul soarelui, pentru ca cel mic să nu ajungă să plângă peste măsură!

În Dolj, când copiii plângeau mult noaptea, li se făcea de cu seară un descântec contra Mumii Pădurii. Copilașul era ținut în brațe, se dădea cu toporul de trei ori în umbra lui, spunându-se:
"Fugi nălucă
Prin preluncă,
Prin răzor,
Printre răzor,
Că te tai cu ăl topor."

În Bucovina, plânsul exagerat al copiilor peste noapte era "tratat" cu un ritual anume: se lua apă de la o fântână străină și se incanta, "Eu las plansorile aice și iau odihnă". Pe de altă parte, era recomandat ca atunci când aveai un copil mic în casă, să tragi perdelele la ferestre, astfel încât să opreșți lumina ce-i putea provoca un plâns neîncetat. Copilașul scăldat după amurg era potopit de plansori și nu mai putea adormi noaptea!

Ioneanu povestea despre o metodă populară de a opri plânsul copilașilor din timpul nopții: "seara să i se pună fașa de-a curmezișul drumului, ca vitele ce vin de la pășune să treacă peste ea și astfel încingand copilul cu ea, nu mai plânge. Sau să se ia somnișor după tufe, ca să se lege la fașă, și atunci nu mai plânge".

Unii români dădeau îndrumare ca un copil mic luat în brațe seara să nu fie ridicat mai sus de statura celui care îl ține, în caz contrar urmând să plângă o mulțime în decursul nopții.

Se spunea că puteai opri plânsul în somn al copiilor dacă le murmurari, "lupușor, lupușor", și făceai apoi asupra lor semnul crucii.

La Tecuci, se considera că este un semn bun când un bebeluș plângea chiar în ziua nașterii sale.

 Tot la tecuceni, când ți se zbătea pleoapa, era semn că vei plânge. Bucovinenii erau și ei de aceeași părere, dar numai în cazul pleoapei stângi. Totodată, și visul despre o oglindă, le indica același lucru. Alți români aveau credința că o să plângi atunci când te mânca nasul!

În Adamești, Teleorman, nu era indicat ca un băiețel să poarte mărgele, ca să nu fie muieros, să nu plângă precum femeile când se va face mare și se va îmbăta!

Surse principale:
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World
- Richard Webster: The Encyclopedia of Superstitions
- Diagram Group: Superstitions
- Artur Gorovei: Credinti și superstiții ale poporului român

Lacrimile în citate, aforisme, maxime
Superstiții despre lacrimi și plâns Superstiții despre lacrimi și plâns Reviewed by Diana Popescu on decembrie 09, 2018 Rating: 5

Un comentariu:

Un produs Blogger.