Legea molipsirii - Sfințenia sau răutatea pot fi contagioase?

Potrivit legii contactului, molipsirii ori contagiunii, lucrurile sau ființele care au fost în contact la un moment dat continuă să acționeze una asupra celeilalte, să-și transfere proprietăți de la distanță, după încetarea contactului dintre ele. 

A doua lege a asocierii, provenită din legea similarității, legea contagiunii este una magică, ce a fost descrisă pentru prima oară de James George Frazer în lucrarea sa "Creanga de aur" (The Golden Bough), în anul 1890.

Ea pretindea că obiectele / oamenii pot obține prin contactul fizic reciproc și caracteristici nevăzute, imperceptibile, inclusiv un "suflet" sau "esența" unei entități.

Frazier a pomenit în acest sens de credința băștinașilor din Noua Guinee după care orice vine în contact cu un om reține ceva din sufletul său.
Legea molipsirii

Conform unora, cele mai "molipsitoare" obiecte sunt rămășițele materiale ale unei persoane, precum firele de păr, unghiile tăiate, cordonul ombilical, dar și unele posesiuni ale acesteia.

Exemple despre legea contagiunii, ce se insinuează și în subconștientul nostru, pot fi întâlnite în viața de zi cu zi...

Atunci când cumperi, să spunem un pulovăr de la un magazin second hand, nu ai cum să știi cine l-a deținut înainte. Nu l-ai achiziționa însă dacă ai afla că a aparținut unui criminal în serie!

Banii ce îi primești ca rest când faci o cumpărătură de orice fel au trecut prin mâinile unor nenumărați oameni. Se zice că sunt "murdari". Pot avea chiar urme de droguri sau de altceva ce îți poate face rău și, cu toate astea, îi accepți fără să stai pe gânduri!

Oricum, legea molipsirii sugerează că legătura magică dintre două persoane ce au fost odinioară în contact poate fi eliminată doar printr-o purificare, printr-un exorcism sau un alt act de "desfacere".

Această lege este asociată atât cu beneficii, cât și cu daune...

În prima categorie poate fi faptul că aura unui sfânt conferă beneficii pentru oameni din moaștele sale, la fel cum fac bisericile ori templele, grație ritualurilor desfășurate desfășurate în ele. Oare? Parapsihologii, "spiritualiștii" utilizează de obicei un obiect al cuiva decedat pentru a lua legătura cu sufletul acestuia!

În a doua categorie, pot fi practicile vrăjitoarelor, vracilor, care fac rost de o buclă de păr, unghiile tăiate sau o bucată din îmbrăcămintea unei persoane pentru a aduce un blestem asupra ei. Păpușa Voodoo se aseamănă cu victimele acestei magii negre și au adeseori incorporate în ele ceva ce a aparținut lor!

Voodoo – Ritualuri și incantații magice
Legea molipsirii - Sfințenia sau răutatea pot fi contagioase? Legea molipsirii - Sfințenia sau răutatea pot fi contagioase? Reviewed by Diana Popescu on ianuarie 10, 2019 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.