Horoscop Săgetător martie 2020

În horoscopul Săgetătorului din luna martie 2020 precumpănește dezideratul de a-ți ajusta impactul asupra celor din jur, felul în care-ți promovezi personalitatea și interesele. Ai tendința să-ți valorifici experiențe ale trăirii din trecut, dar tentația de a te distra, deconecta, îți poate fi zăgăzuita câteodată. Viața sentimentală insistă pe seriozitate, convergență a aspirațiilor partenerilor de cuplu, și cea profesională îți este auspicioasă dacă reușești să-ți menții stăpânirea de sine.

Horoscop Săgetător martie 2020: Previziuni astrologice generale


În primele zece zile din lună îți pot fi afectate toate tipurile de comunicare, așa că este important să îți verifici de două - trei ori, cu minuțiozitate, mesajele primite și trasmise, modul în care le vorbești altora și în care le înțelegi spusele. Călătoriile pe distanțe scurte pot fi marcate și ele de dificultăți, mai ales dacă nu ți le planifici, organizezi cu rigoare.

Este indicat să-ți contactezi mai des rudele, pentru că pot avea nevoie de sprijinul tău sau, pur și simplu, de o discuție plăcută cu tine despre frământările lor și ale tale. Dacă ești implicat în studii, nu ar fi rău să-ți acoperi niște lacune, să te asiguri că ești la zi cu însărcinările, proiectele tale.

Nonșalanța cu care-ți abordezi existența îți poate fi destrămată pe 9 martie 2020, când Luna plină se amplasează în Fecioară. Pari să realizezi că se impune să te canalizezi din nou pe activitățile tale esențiale, să-ți asumi un plus de pragmatism. Știi, cumva, ce ai de făcut, în acest sens, în viitorul apropiat, iar impregnarea ideilor tale inspirate cu un solid simț practic îți netezește drumul spre succese!   
Horoscop martie 2020 Săgetător

A doua jumătate a lui martie îți înlesnește exprimarea simțămintelor tale cele mai profunde celor mai apropiați oameni. De asemeni, tinzi să vezi tot mai limpede legăturile unor evenimente din trecut cu chestiuni prioritare din prezent.

În a treia decadă din lună, plăcerile vieții capătă întâietate. Pari să fii mai prietenos, mai binevoitor, mai spiritual decât altădată. Ești dornic să te dedici hobby-urile tale, să ieși mai des în oraș cu prietenii, și să iei parte la numeroase petreceri.

Nu poți, totuși, să fii atât de relaxat, îndepărtat de chestiuni serioase, pe cât îți dorești, întrucât circumstanțele interacțiunii sociale tind să se complice iarăși, chiar pentru o perioadă destul de îndelungată, determinându-te să-ți revizuiești și eficientizezi căile de relaționare cu cei din jur. Poți fi silit, chiar motivat să te rupi de legături umane inutile, ce-ți consumă în van timpul și energia.

Luna nouă poposită în data de 24 martie 2020 în Berbec îți semnalează necesitatea de a nu-ți mai lăsa creativitatea să-ți zburde fără vreun folos, să-i afli modalități concrete de aplicare. Dacă nu reușești să faci asta de unul singur, amicii par să-ți sugere cum poți profita cel mai mult de ideile tale inovatoare.

Horoscop Săgetător martie 2020: Dragoste și cuplu


Dragostea trebuie să fie permanent consolidată, întărită, pentru a nu se nărui asemeni unui castel de nisip...

Dacă ai un tovarăș de viață, atât tu cât și acesta sunteți predispuși să treceți peste neînțelegeri mărunte și să regăsiți fundamentul, sursele adânci, veritabile, ale conexiunii voastre afective. Păreți să vă concentrați pe proiecte comune ambițioase, pe termen scurt și lung.

În eventualitatea că ești solo, atragerea într-o idilă a unei persoane speciale, de care te-ai îndrăgostit, nu este atât de ușoară precum pare la prima vedere.  Potențialul tău partener îți poate pretinde dovezi imbatabile, consistente, ale iubirii și seriozității tale!

Horoscop Săgetător martie 2020: Muncă și bani


Ești înclinat să te alături altora în rezolvarea oricăror probleme dificile ivite la serviciu. Conlucrezi, de altfel, armonios cu colegii și șefii, iar aceștia din urmă par să te favorizeze din punct de vedere financiar, poate printr-o majorare salarială.

Ultimele zile ale lunii sunt prielnice unor contacte utile în întreprinderile tale legate de muncă, semnării unor contracte și punerii la punct a unor înțelegeri profesionale, cu condiția de a-ți înfrâna manifestări nemăsurate de orgoliu și o iritabilitate excesivă.

Horoscop Săgetător februarie 2020
Horoscop Săgetător martie 2020 Horoscop Săgetător martie 2020 Reviewed by Diana Popescu on februarie 25, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.