24 mai: Ziua fraților

Ah, frate! Ai vreun frățior care uneori te scoate din sărite, dar cu toate astea nu te poți opri să-l iubești? Ei bine, ziua fraților din ziua de 24 mai are rolul de a readuce în prim plan conexiunea ta cu el!

Legătura dintre frați este, în mod natural, una foarte puternică. Au crescut împreună, au dat împreună de belele, s-au jucat împreună și, poate, s-au întrecut între ei. Indiferent dacă ai un singur frate, ori mai mulți, pe 24 mai ai prilejul să reflectezi cum relația cu el/ei ți-a îmbogățit viața, i-a dat o savoare specială.

Frații nu sunt la fel de înclinați precum surorile să se îmbrățișeze, să își trimită reciproc flori, sau chiar să-și amintească cu precizie zilele lor de naștere. Asta nu le știrbește însă conexiunea! 
24 mai: Ziua fraților

Frați celebri


Câți frați celebri, faimoși, îți vin în minte? Nu ai cum să nu-i știi pe frații Grimm, binecunoscuți pentru poveștile lor! Sau pe cei Wright, pionieri ai aviației! Îi mai știi pe frații Petreuș? Ca să intrăm și în ficțiune, poate nu i-ai uitat pe cei Jderi ori pe cei Karamazov!

Nu ai cum să-i treci cu vederea pe  Liam și Noel Gallagher de la Oasis, pe Barry, Robin, și  Maurice Gibb de la Bee Gees, sau pe cei din trupa Jackson 5... Nici pe frați Marx, celebri pentru filmele lor de comedie de la Hollywood.

Dacă Henry James a fost extrem de apreciat în America (și nu numai) pentru romanele sale de la sfârșitul anilor 1.800 și începutul anilor 1.900, fratele său, William James este considerat de americani drept unul dintre întemeietorii psihologiei.

Cum sărbătorești Ziua fraților


Pe 24 mai poți, pur și simplu, să intri în contact cu fratele tău sau frații tăi, și să petreceți împreună ceva timp de calitate! Dacă poți să-i implici și pe părinți în acest eveniment, cu atât mai bine!

Pe de altă parte, în această zi ai o ocazie nemaipomenită de a sărbători conexiunea ta deosebită cu cineva care-ți este ca un frate, ți-a fost aidoma unuia alături, la bine și la rău!

"Câteodată, a fi un frate înseamnă chiar mai mult decât a fi un supraerou."

Marc Brown

23 mai: Ziua bănuțului norocos
24 mai: Ziua fraților 24 mai: Ziua fraților Reviewed by Diana Popescu on mai 23, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.