Peștii aurii: Simbol și semnificație

Peștii aurii ("suvar namatsya" în limba sanscrită, "gser nya", în cea tibetană) desemnează unul din cele opt simboluri auspicioase din Buddhism. Un simbol ce constă din doi pești, ce apar apar vertical, cu capetele întoarse unul spre coada celuilalt.

Perechea de pești aurii provine dintr-un străvechi simbol pre-buddhist, cel al celor două râuri majore din India, Gange și Yamuna. Simbolic, aceste două râuri reprezintă canalul energetic lunar, și cel solar, avându-și originea în nări, unde poartă ritmurile alternative ale respirației (inspirație si expirație) sau "prana".

Cei doi pești semnifică și starea de suspensie, plutire neînfricată în oceanul suferințelor Samsara, starea de bun augur a tuturor ființelor simțitoare care nu au teamă că se vor îneca în acest ocean, migrând dintr-un loc în altul, învățând să fie spontane, așa cum peștii sunt nestingheriți de nimic, fără frică, în preumblarea lor prin apă.                   
Peștii aurii: Simbol și semnificație

Tocmai de aceea, în Buddhism, peștii de aur simbolizează fericirea, libertatea. Totodată, sunt o emblemă a fertilității și abundenței, întrucât se multiplică foarte repede.

Peștii se strecoară prin apă adeseori în perechi, și în China sunt un simbol al unității conjugale și fidelității, o pereche din ei fiind aici oferită mai mereu ca un dar de nuntă!

Peștii aurii sunt de multe ori înfățișați sub formă de crap, un pește considerat în Orient ca fiind sacru, datorită grației, frumuseții, mărimii și duratei sale îndelungate de viață.

Atât Iisus Hristos, cât și Buddha, sunt cunoscuți drept "pescari de oameni", deoarece îi salvează pe aceștia din oceanul suferințelor, aparențelor, trăirii fără rost!

Feng Shui - Cele 8 simboluri buddhiste ale norocului 
Peștii aurii: Simbol și semnificație Peștii aurii: Simbol și semnificație Reviewed by Diana Popescu on iulie 02, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.