Horoscop Capricorn noiembrie 2020

 Potrivit horoscopului Capricornului din luna noiembrie 2020 profiți de o inventivitate ieșită din comun, armonizarea relațiilor familiale și a celor de prietenie, ai prilejul să-ți revizuiești alianțele și să întrevezi modul de împlinire a unor țeluri importante, ai o viață sentimentală favorizată de amiciție și una profesională prielnică afirmării, avansării.


Horoscop Capricorn noiembrie 2020: Previziuni astrologice generale


Ideile ingenioase, neconvenționale, soluțiile inovatoare ale unor probleme pe care le izvodești îți sunt inspirate, stimulate de discuții serioase cu cei din jur. Îți petreci, de altfel, mai mult timp de calitate împreună cu prietenii și membrii grupurilor la care ai aderat.


Relațiile cu aceștia sunt mai împlinitoare decât de obicei și, în plus, ai posibilitatea să inchegi noi amiciții, cu oameni animați de aceleași credințe ca și ale tale.


După un răstimp marcat de ezitări și/sau dispute furtunoase în viața de familie, pari să știi foarte bine ce ai de întreprins pentru a-i întări coeziunea, a oferi fiecărei rude, persoane îndrăgite ceea ce i se cuvine, și a face chiar sacrificii pentru a le face fericite.         

                      

Horoscop Capricorn noiembrie 2020


În ultima decadă a lunii, îți rezervi mai multe răgazuri de singurătate în vederea regenerării tale fizice și mentale, a distingerii a obiceiurilor și persoanelor nocive din existența ta și desprinderii de ele. 


În acest fel ai oportunitatea să interacționezi intens cu oameni care nu mai au cum să te dezamăgească ci, dimpotrivă, să te încurajeze și să te sprijine în acțiunile tale majore.


Pe de altă parte, vise, idealuri cu care îți delectezi imaginația și păreau prea înalte pentru a fi vreodată realizabile tind să-și afle căi neprevăzute de punere în practică.


Un șir de alte influențe astrale, de o mai mică amploare, le completează pe cele de mai sus...


Astfel, cuadratul lui Mercur cu Saturn din 1 noiembrie 2020 îți așează în drumul activităților tale obstacole relativ minore. Te concentrezi către detalii, ești minuțios în tot ce faci, dar o autocritică excesivă îți poate produce frustrări.


Jupiter în conjuncție cu Pluton pe 12 noiembrie 2020 te poate antrena în bătălii crâncene cu alții și ai posibilitatea să de a fi victorios în acestea mai ales dacă știi foarte clar ce îți dorești.


Eficiența cu care îți promovezi interesele pare să te aducă în pragul unor succese notabile în data de 14 noiembrie 2020, grație sextilului dintre Soare și Pluton. Ai, totuși, grijă să nu pui o presiune prea mare asupra celor pe care vrei să-i lămurești de valoarea proiectelor tale.


Pe 15 noiembrie 2020, Luna plină se poziționează pe cerul Scorpionului, iar Venus se amplasează în cuadrat cu Pluton. Relaționarea tensionată cu unele persoane, în special cu cele care atentează să se folosească de tine, să te manipuleze, te determină să te întrebi dacă primești de la alții la fel de mult cât le dăruiești, dacă relația ta cu ei este cu adevărat echitabilă.


Cuadratul lui Venus cu Jupiter din 16 noiembrie 2020 îți infuzează tendința de a exagera, a face lucruri în stil mare. Mai generos decât altădată, ești înclinat să te dedai unor cheltuieli uriașe numai pentru a-i satisface pe cei din preajma ta, ceea ce le stârnește unora ispita de a profita de tine.


Ziua de 19 mai 2020 este marcată de sextilul dintre Soare și Saturn, și cuadratul dintre Venus și Saturn. Responsabilitățile îți îngrădesc dorința de a te distra, dar atitudinea ta matură, bazată pe organizare și autodisciplină îți netezește calea spre beneficii, inclusiv în afaceri, un lucru care-ți atrage aprecierea altora.


Comunicarea îți este însuflețită de pasiune și pari să nu accepți să ți se răspundă cu "nu" la orice pretinzi, ca urmare a sextilului lui Mercur cu Pluton din 27 noiembrie 2020. Ești foarte persuasiv când ai de a face cu tot felul de oameni, îndeosebi pentru că descoperi intuitiv interese comune cu ei, ce-i pot impulsiona să vină de partea ta.


Pe 29 noiembrie 2020, Mercur în sextil cu Jupiter îți crește încrederea în tine însuți și în cei din imediata ta apropiere, ceea ce conduce la facilitarea interacțiunii cu ei. Extragi foloase substanțiale din informații prețioase ce-ți ajung la urechi.


Horoscop Capricorn noiembrie 2020: Dragoste și cuplu


Dragostea nu este răscolită de mari drame sau extazuri...


Nativii solitari se pot dedică unei idile cu cu o persoană călăuzită de aceleași crezuri ca și ei, una cunoscută prin intermediul unui amic. Nu este exclus, totodată, să-ți transformi, cumva surprinzător, o relație de prietenie într-una de iubire. 


Cei implicați într-o legătură de cuplu au tendința să-și augmenteze conexiunea cu persoana iubită cu o sporită camaraderie, având darul de a alunga orice urmă de gelozie ori posesiune, și a-i direcționa către o reciprocitate nu numai afectivă, ci și intelectuală. 


Horoscop Capricorn noiembrie 2020: Muncă și bani


Eventuale încurcături, probleme de la serviciu, bârfe nefondate de nimic despre tine, par să dispară, lăsand loc unor împrejurări favorabile demonstrării competenței tale și, implicit, evoluției tale în carieră.


Luna plină ivită pe 30 noiembrie 2020 în Gemeni te poate, totuși, deconecta de la sarcinile tale profesionale, din cauza visării tale cu ochii deschiși. În acest context, este indicat să-ți impui un mare pragmatism, o focalizare intensă asupra muncii, amânându-ți pentru timpul liber revărsări impetuoase ale imaginației!


Horoscop Capricorn octombrie 2020

Horoscop Capricorn noiembrie 2020 Horoscop Capricorn noiembrie 2020 Reviewed by Diana Popescu on octombrie 20, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.