Rugăciunea Sfântului Francisc

 Textul anonim care este, de obicei, numit Rugăciunea Sfântului Francisc (sau Rugăciunea Păcii, ori Simplă Rugăciune pentru Pace, sau Fă-mă un instrument la păcii Tale) este larg cunoscută în crestinism, îndeosebi în catolicism. Asociată adeseori cu Sfântul Francisc de Assisi (1182-1226), lipsește însă cu desăvârșire în scrierile sale. 


A apărut pentru prima oară în limba franceză, într-un mic magazin spiritual intitulat La Clochette (Clopoțelul), publicat de o organizație catolică din Paris numită La Ligue de la Sainte-Messe (Liga Sfintei Liturghii).      

                                             

Rugăciunea Sfântului Francisc

Rugăciunea a fost publicată frecvent în decursul atât al primului război mondial, cât al celui de-al doilea război mondial. A fost des transpusă în muzică de compozitori notabili și citată de lideri marcanți, iar limbajul ei simplu, dar impresionant, a determinat să fie preluată de diverse credințe. 


Rugăciunea Sfântului Francisc


Doamne, fă-mă un instrument la păcii Tale.

Unde este ură, lasă-mă să aduc pace.

Unde este jignire, lasă-mă să aduc iertare.

Unde este discordie, lasă-mă să aduc unire. 

Unde este eroare, lasă-mă să aduc adevăr.

Unde este îndoială, lasă-mă să aduc credință.

Unde este disperare, lasă-mă să aduc speranță.

Unde este întuneric, lasă-mă să aduc lumină.

Unde este tristețe, lasă-mă să aduc bucurie. 

O, Stăpâne, lasă-mă să nu caut 

atât să fiu consolat, cât să aduc consolare,

nu atât să fiu înțeles, cât să înțeleg, 

nu atât să fiu iubit, cât să iubesc, 

căci prin dăruire cineva primește,

prin uitare de sine cineva se regăsește,

prin iertare cineva este iertat, 

și prin moarte este înălțat spre viață eternă. 


Copiii şi rugăciunile - Poveste de Paulo Coehlo

Rugăciunea Sfântului Francisc Rugăciunea Sfântului Francisc Reviewed by Diana Popescu on iunie 06, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.