10 iulie: Ziua Independenței Energetice Globale

 În fiecare an, pe 10 iulie, Ziua Independenței Energetice Globale promovează conștientizarea formelor alternative de energie și oferă oportunități de a se învăța despre mai multe forme de energie regenerabilă, precum cea solară, eoliană și geotermală.


Desigur, nenumărate lucruri pe care le folosim zilnic necesită energie, de la automobile, iluminare, frigidere, aparate de aer condiționat, până la filtre de cafea și prăjitoare de pâine. Nu este de mirare, așadar, că, în medie, fiecare ființă umană utilizează aproape 23.000 de kW în fiecare an. Asta înseamnă că întreaga populație a pământului întrebuințează peste 575 de cvadralioane de BTU (British Thermal Units) de energie anual.            

                                    

10 iulie: Ziua Independenței Energetice Globale

Unele din cele mai obișnuite surse de energie includ țițeiul, cărbunele și gazul, adică tipuri cunoscute drept combustibili fosili. Există îngrijorarea că astfel de combustibili se vor epuiza în cele din urmă. Totodată, aceștia duc la poluarea aerului și apei, degradarea pământului și încălzirea globală, și îi determină pe oamenii de știință să descopere noi tipuri de energie ce pot fi reaprovizionate. Printre aceste tipuri sunt cea solară, eoliană, hidroelectrică, nucleară și geotermală. 


Unii cred că singura cale de a se obține independența energetică este apelarea la energia regenerabilă. Din nefericire, acest lucru este dificil de multe ori, din cauza lipsei de cunoaștere despre modul cum lucrează o astfel de energie și a potențialului său preț ridicat pentru consumatori. 


9 iulie: Ziua Poligonului Cibernetic / Cyber Poligon


Pe 10 iulie, companiile care produc energie regenerabilă găzduiesc ateliere de lucru, conferințe și seminarii educaționale, răspândind astfel informații despre independența energetică publicului larg. În aceeași zi, oameni din toată lumea îl celebrează pe vestitul inginer, fizician și futurist Nikola Tesla, născut pe această dată în 1856.


Ziua Independenței Energetice Globale a fost proclamată în 2006 de Michael D. Antonovich care, în acea vreme, era membru al Comitetului Districtual de Supervizori din Los Angeles.


10 iulie: Ziua Piña Colada

10 iulie: Ziua Independenței Energetice Globale 10 iulie: Ziua Independenței Energetice Globale Reviewed by Diana Popescu on iulie 09, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.