22 Iulie: Ziua Mondială a Creierului

 Oamenii din toată lumea celebrează an de an, pe 22 iulie, Ziua Mondială a Creierului, una care ajută la conștientizarea unei stări de sănătate din ce în ce mai important în prezent. Sănătatea creierului se poate  referi la numeroase metode de prevenție, desemnate să sprijine atât prezervarea sănătății mentale, cât și a celei neurologice.


Federația Mondială de Neurologie a fost cea dintâi organizație care a fundamentat Ziua Mondială a Creierului ca o comemorare globală. Această federație a fost fondată în 1957 în Belgia și este unul dintre cei mai proeminenți promotori ai neurologiei și cercetării creierului din lume. Sănătatea mentală este în zilele noastre un domeniu bine documentat, cu mai multe înțiative și programe internaționale în desfășurare, ce țintește prezervarea neuronilor și a sistemului nervos central.            


22 Iulie: Ziua Mondială a Creierului

Federația Mondială de Neurologie este o instituție internațională constituită din neurologi din diferite țări. 22 iulie, data celebrării, onorează nu numai întemeierea sa din 1957, ci și punerea la punct a primei constituții a organizației. Federația se remarcă, de asemeni, prin mai multe publicații și periodice orientate spre cercetarea neurologică modernă și educarea a cât mai mulți oameni în această privință.


Repere din istoria Zilei Mondiale a Creierului


- 1931: În Elveția are loc cel dintâi Congres Internațional al Neuroștiințelor.


- 1957: Federația Mondială de Neurologie este creată în Bruxelles, Belgia, de către Luda van Bogaert și Charles Poser. 


21 iulie: Ziua Invită o Maimuță la Prânz


- 1964: Federația Mondială de Neurologie își lansează propriul jurnal academic, "Jurnalul de Științe Neurologice".


- 1977: Federația Mondială de Neurologie își organizează primul congres mondial la Amsterdam.


Lucruri interesante despre creier


- Peste jumătate dintre toți neuronii creierului uman consistă din patru "intrări",  dendrite din celulele granulare.


- Neuronii afectați din creier pot să crească înapoi și să se regenereze, de obicei cu o rată de 25,4 milimetri pe lună.


- Potrivit multor studii, neuronii cu care se naște o persoană sunt de așteptat să se mențină întreaga sa viață.


- Cea mai timpurie operație pe creier reușită datează din epoca de piatră!


- Cașalotul are cel mai mare creier dintre toate animalele, cântărind circa 9 kilograme. 


22 iulie: Ziua Mango

22 Iulie: Ziua Mondială a Creierului 22 Iulie: Ziua Mondială a Creierului Reviewed by Diana Popescu on iulie 22, 2022 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.