Cele 12 Zile ale Crăciunului | Tradiție și colind

 Cele 12 Zile ale Crăciunului, ce încep odată cu 25 decembrie, reprezintă o tradiție creștină occidentală ce-și împărtășește numele cu un vestit colind de Crăciun. Așadar, aceste zile se desfășoară între cea a nașterii lui Iisus Hristos și până pe 6 ianuarie, odată cu Epifania sau Boboteaza. 


Cum spuneam, "Cele 12 Zile ale Crăciunului" este și un colind de Crăciun, în care colindătorul se laudă cu toate darurile nemaipomenite primite de la sa "dragoste adevărată" în decursul celor 12 zile. Versurile colindului s-au schimbat de-a lungul anilor, iar versiunea cu care cei mai mulți oameni sunt familiarizați în zilele noastre începe astfel:   

                         

Cele 12 Zile ale Crăciunului | Tradiție și colind

On the first day of Christmas,

my true love gave to me

a partridge în a pear tree.


În prima zi de Crăciun,

dragostea mea adevărată mi-a dat

o potârniche într-un pom de păr.


Cântecul adaugă apoi câte un cadou pentru fiecare zi, până se ajunge la 12:


- Ziua 2: two turtle doves - două turturici


- Ziua 3: three French hens - trei găini franțuzești


- Ziua 4: four calling birds - patru mierle


- Ziua 5: five gold rings - cinci inele din aur


- Ziua 6: six geese a-laying - șase gâste ouându-se


- Ziua 7: seven swans a-swimming - șapte lebede înotând


- Ziua 8: eight maids a-milking - opt fete mulgând


- Ziua 9: nine ladies dancing - nouă doamne dansând


- Ziua 10: ten lords a-leaping - zece domni sărind


- Ziua 11: eleven pipers piping - unsprezece fluierari fluierând


- Ziua 12: twelve drummers drumming - doisprezece toboșari bătând la tobe


Istoria colindului este cumva tulbure. Cea mai timpurie variantă cunoscută a apărut într-o carte pentru copii din 1780, intitulată "Mirth With-out Mischief" ("Bucurie fără necaz"). Unii istorici cred că acest cântec este de origine franceaza, dar cei mai mulți cred că a fost creat ca un joc de tip "memorie și gaj", în care un cântăreț își testa amintirea versurilor și trebuia să-și premieze un competitor cu un "gaj" (un sărut sau o favoare de vreun fel) dacă făcea vreo greșeală. 


Ce este sindromul Moș Crăciun?


Cântecul, așa cum este cunoscut în prezent, a fost creat de un compozitor englez pe nume Frederic Austin, în 1909.


Este colindul unul cu o semnificație creștină?


Conform unei teorii populare, versurile din "Cele 12 Zile ale Crăciunului" reprezintă referințe codificate la creștinism, cântecul fiind alcătuit pentru a ajuta creștinii să învețe și să ducă mai departe doctrina credinței lor în vremea când erau persecutați. Din punct de vedere al acestei teorii, cadourile au următorul simbolism:


- 2 turturici = Vechiul și Noul Testament

- 3 găini franțuzești = Credință, Speranță și Caritate, virtuțile teologice.

- 4 mierle = Cele patru evanghelii și/sau cei patru evangheliști.

- 5 inele din aur = Primele cinci cărți din Vechiul Testament, Pentateuhul, care redau istoria căderii omului din grația divină. 

-6 gâste ouând = Cele șase zile ale Creației.

- 7 lebede înotând = Cele șapte daruri ale Sfântului Duh.

- 8 fete mulgand = Cele opt beatitudini.

- 9 doamne dansând = Cele nouă fructe ale Sfântului Duh

- 10 domni sărind = Cele zece porunci.

- 11 fluierari fluierând = Cei 11 apostoli credincioși.

- 12 toboșari bătând din tobe = Cele 12 puncte ale doctrinei Crezului Apostolilor. 


Potârnichea din pomul de păr l-ar reprezenta, natural pe Iisus. 


Această teorie are puțin sens, puțină logică, la o examinare mai atentă. De fapt, darurile din cântec nu au cu nimic de a face cu "echivalențele" lor creștine, așa că sunt inutile ca o cale de amintire a reperelor cheie ale credinței. Pe de altă parte, dacă creștinii erau atât de restricționați să-și practice credința, astfel încât să ascundă mesaje într-un cântec, în primul rând nu ar fi fost capabili să celebreze Crăciunul, și, cu atât mai puțin, să dea glas unor colinde de Crăciun. 


O parabolă despre Crăciun

Cele 12 Zile ale Crăciunului | Tradiție și colind Cele 12 Zile ale Crăciunului | Tradiție și colind Reviewed by Diana Popescu on decembrie 10, 2022 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.