Biografia lui Alexandru cel Mare | Viața și realizările

 Alexandru cel Mare a fost un conducător macedonian antic și una din cele mai strălucite minți militare din istorie care, ca rege al Macedoniei și Persiei, a creat cel mai mare imperiu văzut vreodată de lumea antică. 

Fiind, pe rând, carismatic și nemilos, dornic de putere, diplomat și însetat de sânge, Alexandru cel Mare a inspirat o atât de mare loialitate ostașilor săi încât aceștia l-au urmat oriunde și, dacă a fost necesar, și-au jertfit viețile. Cu toate că Alexandru cel Mare a murit înainte de a-și îndeplini visul de a unifica un nou tărâm, influența să în cultura grecească și cea asiatică a fost atât de profundă încât a inspirat o nouă epocă istorică, perioada elenistică. 

Originea lui Alexandru cel Mare

Alexandru al III-lea s-a născut la Pella, Macedonia, în anul 356 î.Hr., ca fiu al regelui Filip al II-lea și al reginei Olimpia deși, într-o legendă, tatăl său ar fi fost chiar Zeus, conducătorul zeilor greci.       

    

Filip al II-lea a fost și el un impresionant militar. A transformat Macedonia (o regiune din partea nordică a peninsulei grecești) într-o forță militară redutabilă, visând la cucerirea vastului imperiu persan. 

Bucefal

La vârsta de 12 ani, Alexandru a arătat un curaj nemaipomenit când a îmblânzit calul sălbatic Bucefal (Bucephalus), un armăsar enorm, cu un comportament imprevizibil. A fost calul său de bătălie pentru aproape întreaga sa viață. 

Când Alexandru avea 13 ani, Filip l-a chemat pe marele filosof Aristotel pentru a-i da învățătură fiului său. Aristotel a aprins și a întreținut interesul lui Alexandru în literatură, știință, medicină și filosofie. 

Alexandru cel Mare a fost de numai 16 ani când Filip a mers să se războiască și și-a lăsat fiul la conducerea Macedoniei. Alexandru a văzut oportunitatea de a-și dovedi valoarea militară, și a condus o trupă de cavalerie împotriva Cetei sacre a Tebei, o armată presupusă a fi invicibilă, constituită întru totul din iubiți masculini, în cadrul bătăliei de la Chaeronea. Alexandru și-a demonstrat vigoarea și vitejia, și cavaleria sa a decimat tebanii.

Alexandru devine rege

În anul 336 î.Hr., tatăl lui Alexandru, Filip, a fost asasinat de gardianul său, Pausanias. La numai 20 de ani, Alexandru a pretins tronul macedonian și și-a omorât rivalii înainte ca aceștia să-i atace suveranitatea. 

De asemeni, a zdrobit o revoltă pentru independență din nordul Greciei. Apoi, a urmat pașii tatălui său, și a continuat să impună dominarea Macedoniei în lume. 

  Alexandru cel Mare l-a numit pe generalul Antipater ca regent și s-a îndreptat spre Persia cu armata sa. A trecut peste Hellespont, o fâșie îngustă dintre marea Egee și marea Marmara, și a înfruntat forțele persane și grecești la râul Granicus. Victoria a fost de partea lui și a macedonienilor. 

După aceea, Alexandru a mers către sud și a cucerit ușor orașul Sardes. Însă, oastea sa a întâmpinat rezistență în orașele Miletus, Mylasa și Halicarnassus. Sub asediu, dar încă neinfrant, Halicarnassus s-a apărat îndeajuns pentru ca Darius al III-lea, noul rege persan, să adune o armată substanțială. 

Nodul gordian

De la Halicarnassus, Alexandru cel Mare s-a dus către nord, la Gordium, ce găzduia vestitul nod gordian, un grup de noduri strâns împletite și încurcate , legate de un străvechi car. Legenda spunea că oricine va dezlega acest nod va cuceri toată Asia. 

Potrivit mitului, Alexandru și-a asumat această provocare, dar a fost incapabil să desfacă nodul cu mâinile. A apelat la o altă abordare, și a retezat nodul cu sabia sa, pretinzând că a reușit să îl dezlege în acest fel. 

Bătălia de la Issus

În anul 333 î.Hr., Alexandru cel Mare și oamenii săi au întâlnit o armată persană condusă de regele Darius al III-lea, în apropiere de orașul Issus, din sudul Turciei. Forțele militare ale lui Alexandru au fost cu mult depășite numeric, dar nu la fel s-a întâmplat cu hotărârea lor de a se răzbuna și a pune mâna pe imensa bogăție a Persiei. 

Când a devenit clar că Alexandru va câștigă bătălia de la Issus, Darius a fugit cu ceea ce mai rămăsese din trupele sale, lăsându-și în urmă soția și familia. Mama lui, Sisygambis, a fost atât de mâniată de acest lucru încât l-a dezmoștenit și l-a adoptat pe Alexandru ca fiu al ei. 

Astfel, a fost limpede că Alexandru cel Mare era un lider militar perspicace, nemilos și strălucit. De fapt, el nu a pierdut nici o bătălie în decursul vieții sale. Și-a clădit un imperiu bazându-se pe motto-ul său, "Nimic nu este imposibil pentru cel care încearcă". 

Bătălia de la Tyre

După aceea, Alexandru cel Mare a cucerit orașele feniciene Marathus și Aradus. A respins o cerere de pace a lui Darius și a pus stăpânire pe orașele Byblos și Sidon. 

Apoi, a asediat insula Tyre, puternic fortificată în anul 332 î.Hr., după ce locuitorii de aici au refuzat să-l lase să intre. Însă, Alexandru nu avea flotă și Tyre era înconjurat de apă. 

Alexandru cel Mare și-a instruit oamenii să construiască un drum pietruit pentru a ajunge la Tyre. Totul a mers bine până când aceștia au ajuns la o distanță de la care cei din Tyre puteau riposta. Aceștia au zădărnicit încercările inteligente ale lui Alexandru de a câștiga intrarea, și el și-a dat seama că avea nevoie de o flotă puternică pentru a le penetra apărarea. 

A adunat numeroase corăbii și, în fine, a trecut de zidurile orașului în iulie 332 î.Hr., și a executat mii de locuitori pentru că îndrăzniseră să-l desfidă. Mulți alții au fost vânduți ca sclavi. 

Alexandru cel Mare și Egiptul

După ce nu a răspuns unei alte oferte de pace a lui Darius, Alexandru a pornit spre Egipt. A fost, totuși, oprit la Gaza, și forțat să ducă un alt asediu îndelungat. După mai multe săptămâni, a cucerit orașul și a intrat în Egipt, unde a întemeiat orașul care-i poartă încă numele, Alexandria. 

Alexandru cel Mare a traversat deșertul pentru a consulta oracolul lui Ammon, un zeu presupus a da sfaturi bune. Legendele despre această vizită au abundat, dar Alexandru a păstrat tăcerea despre ea. Cu toate astea, vizita a dat naștere speculației că Alexandru era o zeitate. 

Alexandru devine regele Persiei

După preluarea Egiptului, Alexandru cel Mare s-a înfruntat cu Darius și trupele sale numeroase la Gaugamela, în octombrie 331 î.Hr. După lupte încinse și pierderi mari de ambele părți, Darius a fugit și a fost asasinat de proprii săi ostași. Însă, un alt lider persan, Bessus (considerat, de asemeni, ucigașul lui Darius), a clamat tronul persan. Alexandru nu putea să lase lucrurile așa...

După o urmărire neîncetată de către Alexandru, oastea lui Bessus și-a înmânat conducătorul lui Ptolemeu, bunul prieten al lui Alexandru cel Mare. Bessus a fost mutilat și executat. După eliminarea acestuia, Alexandru a avut întru totul control asupra Persiei.

Proskynesis

Pentru a câștiga o și mai mare credibilitate în fața persanilor, Alexandru cel Mare și-a însușit multe obiceiuri ale acestora. A început să se îmbrace ca un persan și a adoptat practica "proskynesis", o tradiție de la curtea persană ce implică plecăciunea și sărutarea mâinilor altora, în funcție de rangul lor. 

Macedonienii au fost puțîn încântați de schimbările lui Alexandru și de încercarea lui de a fi văzut ca o zeitate. Ei au refuzat "proskynesis" și unii au complotat asasinarea lui. 

Tot mai paranoic, Alexandru cel Mare a poruncit uciderea unuia din cei mai stimați generali ai săi, Parmenio, în anul 30 î.Hr.. După aceea, fiul lui Parmenio, Philotos, a fost condamnat pentru tentativă de asasinat al lui Alexandru, fiind și el omorât. 

Alexandru îl dă pieirii pe Cleitus

În anul 328 î.Hr., Cleitus, un alt general și prieten apropiat al lui Alexandru, a avut un sfârșit violent. Înfuriat de noul stil personal al lui Alexandru, Cleitus l-a insultat constant și i-a minimalizat realizările. 

După ce a ajuns prea departe cu jignirile lui, Alexandru cel Mare l-a ucis pe Cleitus cu o suliță, un act spontan de violență care l-a supărat. Unii istorici cred că Alexandru și-a omorât generalul într-o stare de beție, o problemă persistentă care l-a marcat o mare parte a vieții. 

Alexandru s-a străduit să captureze Sogdia, o regiune din imperiul persan care rămăsese loială lui Bessus. Cei din Sogdia și-au găsit refugiu pe vârful unei stânci, și au refuzat cererea lui Alexandru de a se preda. Acesta și-a trimis oamenii să se cățere într-acolo și i-au luat prin surprindere pe fugari. Pe stâncă se afla, presupus, și o fată pe nume Roxane. Conform legendei, Alexandru s-a îndrăgostit la prima vedere de Roxane, s-a căsătorit cu ea și aceasta i s-a alăturat în călătoriile lui. 

Alexandru cel Mare în India

În anul 327 î.Hr., Alexandru a mărșăluit spre Punjab, India. Unle triburi i s-au predat pașnic, iar altele nu. În anul 326 î.Hr., Alexandru cel Mare l-a întâlnit pe regele Porus al Paurava la râul Hydaspes.

Armata lui Porus era mai puțîn experimentată decât cea macedonian,ă dar avea o armă secretă, elefanții. Chiar și așa, după o luptă crâncenă, Porus a fost înfrânt. 

La Hysaspes a avut loc un eveniment care l-a devastat pe Alexandru: moartea iubitului său cal, Bucefal. Nu este clar dacă a murit din cauza rănilor din bătălie sau din pricina bătrâneții, însă Alexandru a numit orașul Bucephala după el. 

A vrut să continue să cucerească India dar, soldații săi, epuizați, au refuzat, iar ofițerii lui l-au convins să revină în Persia. Alexandru și-a condus trupele în preajma râului Indus și a fost rănit grav într-o bătălie cu Malli. 

După însănătoșire, și-a împărțit armata, trimițând jumătate din ea către Persia, și cealaltă jumătate din aceasta spre Gedrosia, o zonă pustie de la nord de Indus. 

O căsătorie în masă

La debutul anului 324 î.Hr., Alexandru cel Mare a ajuns la orașul Susa, din Persia. Dorind să-i unească pe persani și macedonieni, și să creeze o nouă rasă loială numai lui, a ordonat multor ofițeri să se însoare cu prințese persane la o nuntă în masă. Totodată, și-a luat încă două neveste pentru el. 

Biografia lui Marc Antoniu | Viața și realizările

Armata macedoniană nu a văzut cu chi buni încercarea lui Alexandru de a-i schimba cultură, și mulți ostași s-au răzvrătit. Alexandru cel Mare a luat o poziție fermă și a înlocuit ofițeri și soldați de încredere cu persani. Tulburând și mai mult situația, a ignorat titlurile persanilor și a găzduit un mare banchet de reconciliere. 

Moartea lui Alexandru cel Mare

În anul 323 î.Hr., Alexandru era conducătorul unui imperiu enorm și își revenise după pierderea devastatoare a prietenului său, Hephaestion, care era, de asemeni, cunoscut ca și unul dintre amanții lui. 

Din cauza imboldului său insațiabil pentru a avea supremația lumii, a început să plănuiască să cucerească Arabia. Dar, nu a mai trăit pentru a vedea că se întâmplă asta. Unii istorici spun că a murit din pricina malariei sau altor cauze naturale, iar alții cred că a fost otrăvit. Oricum, el nu și-a numit niciodată un succesor. Moartea sa și lupta însângerată care s-a petrecut după aceea a destrămat imperiul pe care se străduise atât de greu să-l creeze. 

Numeroase ținuturi cucerite au păstrat influența introdusă de Alexandru, și mai multe orașe fondate de el au rămas importante centre culturale, chiar și în prezent. Perioada din istorie de după moartea lui până în anul 31 î.Hr., când imperiul său a slăbit, a ajuns să fie cunoscută drept perioada helenistică, de la "Hellazein", însemnând "a vorbi grecește sau a se identifica cu grecii". Alexandru cel Mare este respectat ca unul dintre cei mai puternici și mai influenți lideri pe care i-a avut vreodată lumea antică. 

Biografia lui Iulius Cezar | Viața și realizările