Copacul: Simbol și semnificație

 Înrădăcinați în pământ, dar cu ramurile înălțate către ceruri, copacii sunt, asemeni oamenilor, creaturi ale două lumi, intermediare între deasupra și dedesupt; în grup sau în dumbrăvi, au fost respectați în multe civilizații străvechi ca sălașuri ale unor ființe supranaturale (divinități, spirite elementare). 

În plus, copacul a fost văzut pe larg ca axa lumii (axis mundi), în jurul căreia este organizat cosmosul, de exemplu copacul lumii Yggdrasil în mitologia nordică, sau copacul sacru "ceiba" ori "yaxche" al mayașilor din Yucatan, care creștea în centrul lumii și sprijinea straturile cerului.  

                        

Importanța pomului interzis din Eden este binecunoscută. Pentru buddhiști, copacul "peepul" sau "bo" (Ficus religiosa), sub care Buddha a atins iluminarea, este simbolul "marii treziri". 

Egiptenii antici venerau sicomorul, din care zeița Hathor extrăgea o băutură fortificantă și hrana pentru sufletele morților. Zeul sumerian al vegetației, Dumuzi (Tammuz), era respectat ca arbore al vieții. 

Pentru chinezii antici, părul și dudul erau pomi sacri; pentru druizi, era stejarul, care era, de asemeni, atribuit ca sacru zeului germanic al tunetului și regelui grecesc al zeilor, Zeus. 

Copaci sacri de acest tip s-au aflat virtual printre toate popoarele antice, într-o anumită măsură copaci reali din natură, într-o alta, arbori idealizati ca simboluri cosmice. 

În iconografia creștină, copacul simbolizează viața dusă în acord cu planul lui Dumnezeu; ciclul său anual de-a lungul anotimpurilor se referă la viață, moarte și înviere. Un copac gol sau mort era identificat cu păcătosul. Se credea despre "copacul cunoașterii" că ar fi furnizat lemnul pentru crucea lui Hristos, acest lucru făcându-l, de atunci, pentru credincioși, Copacul Vieții.  

Simbolismul copacului și respectul pentru arbori poartă urme ale religiei naturale din vechime, în care copacii nu erau numai o sursă de lemn, ci și sălașuri ale nimfelor, ale unor entități cu care oamenii se asociau emoțional. 

Copaci cu imagini ale sfinților pe trunchiurile lor (numiți "devoțiuni ale pădurii"), provin de aici, la fel ca și pomul de Crăciun, in prezent un simbol aproape universal. Mai presus de orice, Fecioara Maria era văzută drept "Copacul Vieții", binecuvântatăde Sfântul Duh și dând lumii fructul său sfânt, Mântuitorul. Prin această asociere, vechi altare ale sale, ajunse să fie locuri de pelerinaj, par să poarte în prezent tradiția "copacilor sacri". 

Episcopul Ezzo din Bamberg a celebrat Crucea ca și copacul binecuvântărilor: "Creanga ta a purtat povara cerurilor. Fructul tău este dulce și bun, sublim este sângele tău". În tot Occidentul creștin găsim legende despre copaci uscați, ramuri moarte care au redevenit verzi ca un semn al grației divine. Sculpturi medievale ale crucii ca și copac, cu ramuri înverzite, sunt corelate cu acest simbolism al învierii, o asociere sugerată de noua creștere a crengilor ce urmează desfrunzirii și odihnei arborilor din iarnă. 

O legendă evreiască povestește că strămoșul Avraam a plantat copaci oriunde a mers, dar aceștia nu s-au dezvoltat oriunde. Numai unul, din Canaan, a crescut înalt. Prin asta, Avraam a putut constata dacă cineva credea în adevăratul Dumnezeu sau era un idolatru. Peste credincioși, copacul își răspândea ramurile și își oferea umbra pentru protecție, dar nu și deasupra idolatrului, de care copacul se dădea deoparte, refuzandu-i umbră și întinzându-și crengile în sus. Avraam, oricum nu a abandonat idolatrii ci, mai curând, a căutat să-i convertească. Prin înfruptarea din pomul cunoasteii, Adam a adus moartea în lume. Dar, când a venit Avraam, el ar fi vindecat lumea prin intermediul altui arbore. 

Legenda copacului care aduce mântuire poate fi o transpunere din Vechiul Testament a tradiției simbolice a arborelui Crucii. Textul creștin "Physiologus" povestește despre copacul indian "Peridexion", din al cărui fructe se înfruptau cu nesaț porumbeii, dar de care șarpele nu se putea apropia, fugind chiar și de umbra aruncată de arbore peste pământ. Copacul este o referință la Mântuitor, "adevăratul arbore al vieții", ale cărui fructe nutresc credincioșii, dar de care diavolul nu se poate apropia. 

în bestiarele medievale, acest copac este numit "Peridens". El protejează porumbeii care trăiesc în umbra sa față de dragon. "Fructul ceresc al copacului este înțelepciunea Sfântului Duh, înțelepciune care ni se dă în sacramente" (Unterkircher). 

Un tip contrar de copac al paradisului apare în mitologia islamică drept arborele "zaqqum", ale cărui frunze și fructe hrănesc răufăcătorii și blasfemiatorii condamnați după judecata finală. "Ramurile sale ghimpoase și fructul său amar se vor umfla în corpurile lor ca minereul topit" (Beltz, 1980).  Grădina noului paradis este plină de pomi umbroși cu fructe delicioase, pe care le pot mânca cei drepți și credincioși. Un alt copac din tradiția religioasă islamică este cel al lumii, pe frunzele căruia sunt scrise numele tuturor oamenilor; Israfil, îngerul morții, adună frunzele menite de Alah și ia de pe pământ pe cei care sunt destinați să moară. 

Copacul împlinirii dorinţelor - Poveste de Osho