27 mai: Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul

 Comemorat pe 27 mai, Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul s-a născut în Mica Rusie în preajma anului 1690 și a fost crescut în pietate și dragoste pentru Dumnezeu. La atingerea maturității, a fost chemat în serviciul militar și a slujit ca simplu soldat în armata lui Petru I, luând parte la războiul ruso-turcesc. În timpul campaniei Prutsk din 1711, el și alți ostași au fost capturați de turci, care i-au înmânat comandantului cavaleriei turcești. Acesta a luat cu el prizonierii ruși în Asia Mică, în satul Prokopion. 


Turcii au încercat să-i convertească pe soldații creștini la credința musulmană prin flatări și amenințări, iar cei care au rezistat au fost bătuți și torturați. Unii s-au lepădat de Hristos și au devenit musulmani sperând să-și îmbunătățească astfel soarta. Sfântul Ioan nu a fost impresionat de promisiunea de delicii pământene și a îndurat cu bravură umilința și schingiuirea.        

                                      

27 mai: Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul

Stăpânul lui și-a chinuit cu cruzime sclavul pentru a-l face să accepte islamismul. Sfântul Ioan i-a spus, "Nu mă poți întoarce de la credința mea sfântă nici cu amenințări, nici cu făgăduințe de bogății și plăceri. M-am născut creștin, și voi muri creștin". 


Fermitatea cuvintelor și credinței Sfântului Ioan, precum și umilința sa au înmuiat în cele din urmă inima stăpânului său. El l-a lăsat în pace și nu a mai încercat să-l determine să renunțe la creștinism. Sfântul a trăit în grajd și a avut grijă de animalele stăpânului său, bucurându-se întrucât patul său era în iesle asemeni celui în care se născuse Hristos. 


De dimineața și până seara târziu, Sfântul îl slujea pe turc, îndeplinindu-i poruncile. Își făcea îndatoririle în frigul iernii și în fierbințeala verii, pe jumătate dezbrăcat și descălțat. Alți sclavi îl luau în râs pentru zelul său. Sfântul Ioan nu s-a supărat niciodată pe ei ci, din contra, i-a ajutat ori de câte ori a putut și i-a alinat în nenorocirea lor. 


Bunătatea și blândețea Sfântului au avut efect atât asupra stăpânului său, cât și sclavilor. Aga și soția lui au început să-l iubească și i-au oferit o mică odaie în apropiere de pătulul pentru fân. Sfântul Ioan nu a acceptat-o și a preferat să rămână în grajd împreună cu animalele. Dormea în fân acoperit numai cu o haină veche. Astfel, grajdul a ajuns să fie sihăstria sa, unde se ruga și cânta psalmi. 


Sfântul Ioan a adus o binecuvântare stăpânului său prin simplul fapt de a sta în casa lui.  Turcul s-a îmbogățit și a fost curând unul din cei mai puternici oameni din Prokopion. 


Uneori, noaptea, Sfântul Ioan părăsea grajdul și se ducea la biserica Sfântului Mucenic Gheorghe, unde rămânea în pronaos. Sâmbetele și în zilele de sărbătoare primea Sfintele Taine ale lui Hristos. 


În această vreme, Sfântul Ioan a continuat să-și slujească stăpânul ca mai înainte și, în pofida sărăciei sale, i-a ajutat mereu pe nevoiași și bolnavi, și și-a împărțit puțina hrană cu ei. Într-o zi, turcul a părăsit satul pentru a se duce în pelerinaj la Mecâ. Câteva zile după aceea, soția lui a organizat un banchet la care a invitat prietenii soțului ei și rudele sale, cerându-le să se roage pentru întoarcerea în siguranță a bărbatului său. Sfântul Ioan a servit la masă, aducând și o mâncare de  pilaf, una dintre favoritele stăpânului lui. Gazda i-a spus, "Cât de mare plăcere ar avea stăpânul tău dacă ar fi aici și ar mânca cu noi acest pilaf". Sfântul a cerut o farfurie cu pilaf, spunând că i-o va trimite stăpânului său, iar oaspeții au râs la auzul acestor vorbe. Stăpâna, totuși, o poruncit bucătarului să-i aducă o porție, gândindu-se că Ioan o va mânca el însuși sau o va da unei familii sărace. 


Luând mâncarea, Sfântul s-a dus în grajd și s-a rugat lui Dumnezeu să o trimită stăpânului lui. Nu avea nici o îndoială că Dumnezeu va înfăptui asta pe o cale supranaturală. Farfuria a dispărut înaintea ochilor săi și el a mers să-i spună stapanei sale că trimisese pilaful soțului ei. 


După un timp, stăpânul a revenit acasă cu  farfuria de cupru în care fusese pilaful. A zis că într-o anumită zi (chiar cea a banchetului) s-a întors de la moschee în casa unde locuia. Deși camera lui fusese încuiată chiar de el, a găsit pe masă o farfurie cu pilaf aburind. Incapabil să-și explice cine adusese mâncarea și cum intrase în odaia încuiată, a examinat farfuria. Spre uimirea lui, a văzut propriul său nume gravat pe farfuria din cupru. În ciuda derutei, a mâncat pilaful cu mare poftă. 


Când familia ofițerului turc a auzit această poveste, toți s-au minunat. Soția lui i-a spus cum Ioan luase o farfurie pentru a o trimite stăpânului său la Meca, cum se răsese de Sfânt și, peste puțin timp, mărturisise că o expediase turcului. Atunci, au relizat că Ioan spusese adevărul!


Către sfârșitul vieții sale, Sfântul Ioan s-a îmbolnăvit și a simțit apropierea morții sale. L-a chemat pe preot pentru a primi Sfânta Împărtășanie. Preotul, temându-se să se ducă în casa comandantului turc în mod deschis, cu Sfintele daruri, le-a pus într-un măr pe care l-a oferit Sfântului. 


26 mai: Sfinții Mucenici Averchie și Elena


Sfântul Ioan l-a slăvit pe Dumnezeu, a primit Trupul și Sângele lui Hristos și, apoi, s-a odihnit în pace. Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul a mers la Domnul pe 27 mai 1730. Când stăpânul lui a auzit că Ioan murise, i-a chemat pe preoți și le-a înmânat trupul său pentru o înmormântare creștinească. Aproape toți locuitorii din Prokopion au venit la îngropăciunea sa. 


Trei ani și jumătate mai târziu, preotul a primit misterios, într-un vis, vestea că moaștele Sfântului Ioan rămăseseră intacte, nestricate. Curând, acestea au fost mutate la biserica Sfântului Mucenic Gheorghe și așezate într-un relicvar special. Noul Sfânt al lui Dumnezeu a fost slăvit cu nenumărate minuni, știrile despre acesta răspândindu-se în orașe și sate îndepărtate. Creștini din diferite locuri au sosit la Prokopion pentru a venera sfintele moaște ale Sfântului Ioan Rusul și au primit vindecări prin rugăciunile sale. 


27 mai: Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul


27 mai: Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul 27 mai: Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul Reviewed by Diana Popescu on mai 26, 2025 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.