Numerele: Simbol și semnificație

 Din perspectiva pitagoreenilor (secolul al VI-lea î.Hr.) numerele erau chei către legile armonioase ale universului și, astfel, simboluri ale ordinii divine. Descoperirea potrivit căreia corzi vibratoare ale căror lungimi de undă puteau fi exprimate în rapoarte numerice a condus la conceptul de "armonie", așa cum îl știm azi și a fost, totodată, primul pas către analiza matematică a experienței noastre despre lume. 

Fiecare formă poate fi exprimată în numere care sunt ascunse în universul nostru, precum "arhetipuri divine" așteptând să fie dezvăluite. 

Un exemplu al acestui lucru este teorema lui Pitagora, care revelează (la început aparent miraculos) relația pătratelor laturilor unui triunghi dreptunghic.  

                                        

"Numerele nu sunt aruncate orbește în univers. Ele vin laolaltă în sisteme echilibrate ordonat, precum formarea de cristale ori corzi muzicale în acord cu legile atotcuprinzătoare ale armoniei " (Koestler). 

Numerele nu erau văzute numai ca unități de măsură ci, mai curând, ca niște începuturi, "legătura conducătoare, necreată, statornică conectând intern toate lucrurile" (Philolaus, secolul al V-lea î.Hr.). 

Similar, periodicitatea ciclurilor cosmice, ce pare să urmeze modele numerice, trebuie să fi sugerat anticilor că numerele nu sunt numai simple instrumente ale organizării introduse de oameni, ci realități primare ale universului, urme absolute ale forțelor supraomenești și, astfel, simboluri sacre ale zeilor. 

Pentru Novalis (1772-1801), numerologia era mistică: "Este foarte probabil că există în natură un misticism miraculos al numerelor, și o istorie la fel. Nu este orice semnificație, simetrie conectată în mod straniu? Nu se poate manifesta Însuși Dumnezeu în matematică, la fel ca în alte ramuri ale învățării?" Novalis, asemeni anticilor, înțelegea numerele nu ca o invenție practică a umanității, ci ca simboluri ale absolutului, cu speciala lor atracție către sensibilitatea estetică a celor capabili să le înțeleagă și să aprecieze armonia deosebită a "muzicii sferelor". 

În această tradiție, anumite numere sunt cu adevărat "sacre", îndeosebi primarul 1, UNU ca și Creatorul, care, printr-un proces de revelație și renunțare găzduiește o dualitate (de exemplu, Yin și Yang). 

2, dualismul masculin-feminin este integrat în triada mamei, tatălui și copilului. 

3, desigur, este un număr sacru in numeroase religii și tradiții, inclusiv în Sfanta Treime din creștinism. 

Numărul 4 își datorează puterea arhetipală din mai mult decât simpla dublare a dualității. Jung îl vedea între numerele din doctrina catolică a trupeștii înălțări a Binecuvantatei Fecioare Maria, care prezintă dificultăți pentru mulți creștini din zilele noastre, o încercare de a aduce elementul feminin în Treimea "masculină" a Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, producând o structură nouă cu regularitatea și plenitudinea rețelei pătratului, noi gândind că lumea este inevitabil bazată  pe numărul 4, începând (poate) cu cele patru elemente sau puncte ale busolei. 

Dar, există 5, un al cincilea punct critic, "originea", centrul, al "cincilea punct al busolei" pentru grecii antici. În sistemul filosofic chinezesc există mai curând cinci, decât patru elemente. 

Numărul 6 este exprimat simbolic în hexagrama "sigiliul lui Solomon", "steaua lui David". 

9, adică 3 la pătrat, este numărul de ordine ale îngerilor și numărul sferelor celeste din cosmologia medievală. 

10 este asociat cu desăvârșirea și perfecțiunea (cele 10 porunci, 1+2+3+4=10; suma cifrelor sale: 1+0=1, unu, adică unitatea).

Acest simbolism este bine stabilit  ritual în toate culturile, de vreme ce numărarea începea cu cele zece cifre. Cei 10 sefiroți (manifestări divine din Cabala) sunt, de asemeni, gândiți ca trei, ale cărui rădăcini sunt în ceruri și ale căror ramuri se extind cu totul spre pământ, corespunzând celor 10 nume secrete ale lui Dumnezeu: Eheie, Yah, El, Elohim, Eloi Gibor, Eloah, Jehova Sabaoth, Elehim Sabaoth, Shadai și Adonai. 

Numărul 11 ("duzina diavolului" din Europa Centrală, are, de obicei, conotații negative. 

12 este un număr de mare importanță (12 semne ale zodiacului, 12 triburi / seminții ale lui Israel, 12 apostoli, sistemul duodecinal). Începând cu secolul al V-lea î.Hr., în panteonul grecesc existau 12 zei: Zeus, Hera, Demetres, Apollo, Artemis, Ares, Afrodita, Hermes, Atena, Hefaistos și Hestia. În Atena, exista un altar consacrat "Celor 12". 

13 este aproape mereu un număr cu ghinion. Hesiod atenționa fermierii să nu înceapă semănatul în a treisprezecea zi a lunii. 

În anul bisect babilonian, exista o a treisprezecea lună, sub semnul "corbului nenorocos". Se credea că diavolul acompania un grup de 12 vrăjitoare, fiind astfel cel de-al treisprezecelea membru al acestuia. 

24 este numărul zeilor slavi și al bătrânilor în straie albe din Apocalipsa (4:4). 

În Cabala, 26 este suma numerelor asociate cu cele patru litere din Tetragramaton (YHWH: 10+5+6+5=26). 

33 reprezintă este vârsta la care a murit Hristos, numărul de cântece din fiecare carte a Divinei Comedii (cu excepția Infernului, care are 34, astfel încât cele trei cărți totalizează 100) și numărul treptelor bizantinei "scări mitice". 

40 este numărul zilelor postului, încercărilor și izolării. Vechiul Testament prescrie ca o femeie care născuse un fiu avea nevoie de 40 de zile de izolare și purificare după naștere (pentru o fiică, numărul de zile era dublu, conform Leviticului 12:1-5). Grecii antici organizau un banchet funerar la 40 de zile după moartea unei persoane. Marele potop a durat 40 de zile și 40 de nopți. Moise a așteptat 40 de zile pe muntele Sinai pentru a primi cele 10 porunci. Israeliții au petrecut 40 de zile în deșert. Hristos a postit 40 de zile după botezul Său și există 40 de zile ale săptămânii în postul Sfântului Augustin. 

În Vechiul Testament, numărul 50 este asociat cu jubileul sau anul jubiliar (un an de după 7 ani sabatici și având astfel loc la fiecare 7X7+1 sau 50 de ani), în care datoriile erau iertate, sclavii erau eliberați și pământul era înapoiat stăpânilor săi originari (Leviticul 25:8-28). În calendarul bisericesc, Penticosta (din cuvântul grecesc  "al cincizecilea") sau sau sărbătoarea Rusaliilor  se desfășoară în a cincizecea zi după Paște. 

Semnificația spirituală a numerelor

Numărul 70 (sacrul 7 înmulțit cu 10) se află în spatele unor concepte ca Septuaginta, "duminică septuagintei" (a treia duminică dinaintea postului, ca o referință la cele 70 de zile următoare) și în numărul de apostoli următori ai lui Iisus după primii 12 (Luca 10:1-17). 

Alte numere simbolice pot fi derivate din datele astronomice și ciclurile calendarului. 

Anul religios pentru azteci (tanalpohualli) și mayași (tzolkin) era lung de 260 de zile; datele sale coincideau cu cele ale calendarului solar de 365 de zile la fiecare 52 de ani, un interval numit "xuihmolpiui".

Numerele norocoase chinezești

Alte culturi au văzut numerele ca principii simbolice. Pentru chinezii antici, "10.000" însemna "nenumărat", iar împăratul era numit pentru "10.000 de ani" ca o cale de a i se dori o viață îndelungată. 

E. Staufer a legat convingător numărul 666 din Apocalipsa 13:18 cu valorile numerice înscrise pe o monedă a împăratului Dioclețian. 

Numerologia prezenta un mare interes pentru filosofii neoplatonici din antichitatea târzie și învățații cabaliști din Evul Mediu, deoarece atât literele grecești, cât și cele ebraice aveau valori numerice. Principiul "isosephia" (echivalență numerică) a sugerat asocieri între nume și valori numerice egale; de exemplu, "Abraxas" și "Meithras" duceau la 365, numărul de zile din anul solar. Această "artă" cabalistică a speculării numerice este numită "gematrie". 

Semnificația numerelor în superstițiile lumii